📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Primăria Comunei Mihăileni informează cetățenii că, în baza Hotărârii Consiliului Local, microbuzul aflat în dotarea Centrului de Servicii și Asistență la Domiciliu pentru Persoane Vârstnice își extinde aria de utilizare. Acesta va asigura transport pentru următoarele categorii de beneficiari: persoane vârstnice, persoane cu dizabilități, beneficiarii venitului minim de incluziune, persoane aflate în risc de excluziune socială şi alte categorii sociale vulnerabile, identificate de Compartimentul de Asistență Socială al comunei Mihăileni, potrivit prevederilor legale.
Totodată, microbuzul poate fi utilizat pentru transportul beneficiarilor la unități și servicii medicale, accesul la servicii sociale, deplasarea la instituții publice pentru rezolvarea unor probleme administrative sau sociale şi pentru alte deplasări justificate, aprobate în condițiile prevăzute de hotărârea Consiliului Local și de legislația în vigoare. Pentru a beneficia de acest serviciu, persoanele interesate sunt rugate să contacteze Primăria Comunei Mihăileni pentru programări și informații suplimentare.
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
ADVERTORIAL
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT