Doi foşti câştigători revin la Turul Ciclist al Sibiului. Echipele de World Tour păstrează la secret vedetele cu care vin la ediţia a XVI-a a celei mai importante competiţii cicliste din România

Doi foşti câştigători revin la Turul Ciclist al Sibiului. Echipele de World Tour păstrează la secret vedetele cu care vin la ediţia a XVI-a a celei mai importante competiţii cicliste din România

UAE Team Emirates – XRG şi Red Bull BORA-hansgrohe, cele două echipe de World Tour care şi-au anunţat prezenţa la startul celei de-a XVI-a ediţii a Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), vor face cunoscut numele ultimului rutier care completează echipa de-abia săptămâna viitoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

UAE Team Emirates – XRG vine la Sibiu cu Filippo Baroncini, Julius Johansen, Ivo Oliveira, Adria Pericas şi Pablo Torres, acestora putându-li-se alătura fie Joao Almeida, fie Jay Vine. Nu este exclus ca Jan Christen să fie surpriza pregătită pe ultima sută de metri de cei de la UAE.

Portughezul Almeida este al doilea cel mai important sportiv al echipei, după Tadej Pogacar. Ocupant al locului al doilea în Vuelta 2025, după Jonas Vingegaard (Team Jumbo-Visma), Joao Almeida are nevoie de cât mai mulți kilometri pedalaţi înainteaTurului Spaniei. Australianul Vine a fost, în ultimii doi ani, liderul clasamentului căţărătorilor în Vuelta.

UAE Team Emirates – XRG va fi însoţită de Fabio Baltado, fostul cyclist Italian fiind unul dintre cei mai experimentaţi directori sportivi ai echipei de World Team, semn că acordă o importanţă aparte Turului Ciclist al Sibiului.

UAE Team Emirates – XRG îladuce la Sibiu şi pe campionul mondial la cursa de şosea Under-23 şi câştigător al Baby Giro, ambele performanţe în 2021, italianul Filippo Baroncini.

Surpriza din lotul celeilalte echipe de World Tour, Red Bull BORA-hansgrohe, ar putea fi Primoz Roglic, de patru ori câştigător al Vueltei (2019, 2020, 2021 şi 2024) şi al Giro d’Italia, acum trei ani.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primoz Roglic s-a lansat la Sibiu, la fel ca și alte staruri mondiale, el fiind în 2014 al treilea în clasamentul general al Turului Ciclist al Sibiului, după Rogina și Rebellin, fiind desemnat și cel mai bun cățărător al competiției.

Red Bull BORA-hansgrohe revine la Turul Ciclist al Sibiului cu echipa de Worl Tour după ce, anul trecut, nemţii au trimis echipa de tineret. Printre rutierii deja confirmaţi pentru această competiţie se numără şi italienii Lorenzo Mark Finn şi Alessio Magagnotti, ambii de 19 ani, consideraţi mari speranţe.

Lorenzo Finn este campionul mondial de tineret și proaspătul câștigător al Turului Italiei U23, fiind considerat următorul pretendent la câștigarea Turului Franței al celor de la Red Bull – BORA-hansgrohe.

 

Columbianul Sosa şi britanicul Donovan vin la Sibiu pentru un nou titlu

 

La ediţia din acest an a competiţiei cu coeficient 2.1 UCI, cel mai important eveniment ciclst organizat în România, revine şi columbianul Ivan Ramiro Sosa. Acesta a câştigat Turul Ciclist al Sibiului în 2018, pe când era la Androni Giocattoli – Sidermec. Un an mai târziu a ajuns la echipa de World Tour INEOS Grenadiers, el concurând în prezent pentru pro-continentala Equipo Kern Pharma.

Un alt câştigător al Turului pe care iubitorii acestui sport au ocazia de a-l revedea este Mark Donovan. Britanicul a triumfat la ediţia din 2023, ca ciclist al pro-continentalei Q36.5 Pro Cycling Team, echipă din care face parte şi acum. Pinarello Q36.5 Pro Cycling Team îladuce la Sibiu şi pe fratele lui Thomas Pidcock, Joseph, iar rezerve sunt Matteo Moschetti şi Eddie Dunbar, doi ciclişti cu destulă experienţă.

În schimb, americanul Matthew Riccitello, câştigătorul din 2025 al Turului, în tricoul echipei Israel-Premier Tech, nu revine la Sibiu, anul acesta. El a ajuns între timp la o echipă de World Tour, Decathlon CMA CGM Team, semn că experienţa de la Turul Ciclist al Sibiului i-a fost de mare ajutor. Americanul a terminat al cincilea anul trecut în Turul Spaniei,  plecând acasă cu tricoul acordat celui mai tânăr ciclist. La start va fi însă ocupantul locului al treilea de anul trecut, norvegianul Odd Christian Eiking de la Unibet.

Unibet Rose Rockets vine la Sibiu şi cu experimentatul Wout Poels, olandezul de 38 de ani, un excellent căţărător şi ”locotenent”, care a concurat pentru echipe de top precum Sky (devenită INEOS), Bahrain-Victorious și Astana.

Sârbul Dusan Rajovic, de la Solution Tech Nippo Rali,  este un experimentat sprinter şi va intra, cu siguranţă, în bătălia pentru tricoul verde. În vârstă de 28 de ani, are în palmares victorii spectaculoase în curse importante. El este recunoscut pentru capacitatea sa de a domina finalurile rapide, iar în prima parte a sezonului a înregistrat performanțe remarcabile în Giro di Sardegna, Turul Hainan şi Umag Classic.

NSN Cycling Team, fosta Israel Premier Tech, trimite la Sibiu echipa de dezvoltare, dar i-a inclus în aceasta pe Moritz Kretschy şi Jens Verbrugghe, doi ciclişti ce au semnat deja contracte pentru echipa de World Tour. Neamţul Kretschy a câştigat, anul acesta, Turul Rwandei, fiind omul de clasament general al echipei.

S.C. Padovani Polo Cherry Bank vine la Turul Cicist al Sibiuluicu ”noul Narvaez”. Aşa este supranumit tânărul Riccardo Lorello (20 ani), marea speranţă care-I calcă pe urme lui Jhonatan Narvaez de la INEOS.

 

Sibianul Iustin Văidian continuă la MENtoRISE

 

Sibianul Iustin Văidian va pedala şi anul acesta pentru echipa continental MENtoRISE Teem CCN, în care îl regăsim şi pe Mattew Denis Piciu, cel mai bine clasat român, anul trecut.

Echipa naţională a României ar putea ajunge la Sibiu fără Eduard Grosu, deşi iniţial acesta a fost inclus pe listă. Va fi prezent, în schimb, Cristian Răileanu, alături de tinerii Andrei Cărbunarea şi Tudor Căzăceanu.

Iar naţionala Ungariei îl aduce la Turul Ciclist al Sibiului pe Marton Dina, un cyclist experimentat de 30 de ani care a concurat pentru echipe de top şi care, în prezent, face parte din pro-continentala MBH Bank CSB Telecom Fort.

 

25 de echipe la start

 

La startul Turului Ciclist al Sibiului 2026 vor fi 25 de echipe, dintre care două de World Tour, UAE Team Emirates – XRG şi Red Bull BORA-hansgrohe. Cinci echipe au statut de pro-continentale, 16 sunt continentale, acestora alăturându-li-se naţionalele României şi Ungariei. Alte două echipe, ambele continentale, Team Storck – MRW Bau (Germania) şi CLN Kosova (Kosovo) au declarat forfait pe ultima sută de metri, după ce îşi anunţaseră prezenţa la Sibiu.

Cele 25 de echipe prezente la startul ediţiei a XVI-a a Turului Ciclist al Sibiului sunt următoarele:

UAE Team Emirates – XRG (Emiratele Arabe Unite) – World Tour Team

Red Bull BORA-hansgrohe (Germania) – World Tour Team

Pinarello-Q36.5 Pro Cycling Team (Elveţia) – pro-continentală

Unibet Rose Rockets (Franţa) – pro-continentală

Modern Adventure Pro Cycling (SUA) – pro-continentală

Equipo Kern Pharma (Spania) – pro-continentală

Solution Tech NIPPO Rali (Italia) – pro-continentală

Azerion Villa Valkenburg (Ţările de Jos) – continentală

Swatt Club (Italia) – continentală

UN Cycling Team x Pyovarikko (Finlanda) – continentală

Team United Shipping (Ungaria) – continentală

Universe Cycling Team (Ţările de Jos) – continentală

MENtoRISE Teem CCN (România) – continentală

APS Pro Cycling by Team Cadence Cyclery (SUA) – continentală

REMBE Rad-Net (Germania) – continentală

SolmeOlmo  (Italia) – continentală

NSN Development Team (Elveţia) – continentală

Bike Aid (Germania) – continentală

Tarteletto – Isorex (Belgia) – continentală

Madar Pro Cycling Team (Algeria) – continentală

Competitive Edge Racing Team (SUA) – continentală

Run&RaceSolarpur (Germania) – continentală

S.C. Padovani Polo Cherry Bank (Italia) – continentală

Echipa națională a Ungariei

Echipa națională a României.

 

Peste 600 kilometri de traseu

 

Turul Ciclist al Sibiului 2026 se desfăşoară în perioada 3-7 iulie. Vineri, 3 iulie, pe scena din Piaţa Mare va avea loc prezentarea oficială a echipelor, începând cu ora 20:30.

Sâmbătă, prima zi a Turului programează două semi-etape. Semi-etapa 1A măsoară 110,5 kilometri şi prevede trei treceri ale cicliştilor prin Gura Râului. Startul se va da din dreptul parcării de la Zoo, iar sosirea va fi în Piața Mare  din Sibiu.

Semi-etapa 1B este obişnuitul contratimp individual pe străzile din centrul istoric al Sibiului, cicliştii având de parcurs un traseu de 3,2 kilometri, având suprafaţa de rulare din piatră cubică, piatră de râu şi asfalt. Startul va fi dat din Piaţa Mică, apoi cicliştii având de parcurs traseul pe str. Al. Odobescu – str. Poștei  – str. Mitropoliei – Piața Mare – str. N. Bălcescu – str. Cetăţii – Bd. Corneliu Coposu – str. Gh. Lazăr – str. Timotei Popovici- str. Arhivelor – Piața Mare.

Etapa a II-a, programată duminică, 5 iulie, măsoară aproape 160 kilometri şi se încheie cu căţărarea de categorie A de la Păltiniş. Cicliştii vor ajunge până în judeţul vecin Alba, la Roşia de Secaş, Sebeş şi Câlnic,prin Şura Mică, Alămor, Şpring şi Cunţa. La revenirea în judeţul Sibiu, caravan va trece prin Miercurea Sibiului, Apoldu de Sus, Sălişte, Săcel, Orlat şi Gura Râului înainte de a ataca ultima parte a traseului, care face deliciul căţărătorilor.

Luni, 6 iulie, etapa a III-a măsoară 157,4 km și îi poartă pe ciclişti în nordul judeţului Sibiu şi în judeţul vecin Braşov, prin Nocrich, Agnita, Merghindeal şi Cincu, la Mănăstirea Brâncoveanu, apoi prin Victoria, Cârțișoara şi se încheie cu căţărarea de categorie specială de pe Transfăgărăşan, cu finish-ul la peste 2.000 de metri, la Bâlea Lac. Este ”etapa-regină” a Turului Ciclist al Sibiului.

În ultima zi, marţi, 7 iulie, este programată cea mai lungă etapă a ediţiei din acest an, de 181 de kilometri, o etapă dedicată în special sprinterilor. Cicliştii vor pedala din nou spre nordul judeţului, ajungând la Mediaş, Dumbrăveni și Biertan, iar finish-ul va avea loc în Piaţa Mare, cu intrare de pe str. Avram Iancu.

Per total, traseul Turului Ciclist al Sibiului măsoară 609,9 kilometri.

 

Programul Turului Ciclist al Sibiului 2026

 

Sâmbătă, 4 iulie

Semi-etapa 1A: Sibiu – Rășinari – Călugăru’ – Gura Râului – Orlat – Săcel – Cristian – Răşinari – Călugăru’ – Poplaca – Sibiu (110,5 km)

Semi-etapa 1B: contratimp individual încentrulistoric al Sibiului (3,2 km)

Duminică, 5 iulie

Etapa a II-a: Sibiu – ŞuraMică – OcnaSibiului – Mândra – Loamneş – Alămor – Păuca – Roşia de Secaş – Şpring – Draşov – Cunţa – Sebeş – Câlnic – Gârbova – Miercurea Sibiului – Apoldu de Sus – Sălişte – Săcel – Orlat – Gura Râului – Păltiniș Arena (157,8 km)

Luni, 6 iulie

Etapa a III-a: Sibiu – Cornăţel – Nocrich – Alţâna – Ighişu Vechi – Bârghiş – Agnita – Dealu Frumos – Merghindeal – Cincu – Cincşor – Voila – Sâmbăta de Jos – Sâmbăta de Sus – Victoria – Ucea de Sus – Arpaşu de Sus – Cârţişoara – Bâlea Cascadă – Bâlea Lac (157,4 kilometri)

Marţi, 7 iulie

Etapa a IV-a: Sibiu – Cornăţel – Nocrich – Alţâna – Ighişu Vechi – Bârghiş – Pelişor – Moşna – Mediaş – Dârlos – Alma – Dumbrăveni – Şaroşu pe Târnave – Biertan – Richiş – Pelişor – Bârghiş – Ighişu Vechi – Alţâna – Nocrich – Cornăţel – Sibiu (181 km).

 

Tricourile distinctive

 

Tricourile distinctive ale Turului Ciclist al Sibiului 2026 sunt realizate, ca în fiecare an, de partenerul competiţiei, OptCycling.

Tricoul galben este acordat ciclistului care conduce în clasamentul general individual, deci ciclistului cu cel mai bun timp din competiție. Clasamentul general individual se întocmește prin adiţionarea timpului înregistrat de cronometrul oficial al cursei pentru fiecare ciclist, în toate etapele, ţinându-se seama de bonificaţii  și penalizări.

Tricoul alb este purtat în cursă de ciclistul care conduce în clasamentul general al căţărătorilor, iar cel alb cu buline albastre, de rutierul cu cel mai bun timp, incluzând bonificaţiile și penalităţile, în clasamentul general individual U23.

Tricoul roșu îi revine după fiecare etapă celui mai bun rutier roman înclasamentul general.

Tricoul albastru este purtat la ceremonia de premiere de ciclistul care conduce în clasamentul individual pe puncte, în vreme ce tricoul verde va ajunge la rutierul care conduce în clasamentul general al sprinturilor.

Alte două tricouri distinctive sunt cele portocaliu – purtat la ceremonii de cel mai bun rutier în clasamentul combinat – şi gri, acordat la ceremonia finală celei mai bune echipe.

 

Competiţii conexe

 

La fel ca în fiecare an, cu ocazia Turului Ciclist al Sibiului sunt organizate alte câteva competiţii conexe. Prima are loc duminică, 28 iunie, ”Cursa Sponsorilor”. Contratimpul individual şi pe echipe se va desfăşura pe traseul de 13,8 kilometri între Sibiu şi Poplaca (tur/retur).

Concursul de ciclism pentru copii ”Green Day” se va desfăşura duminică, 5 iulie, în Piaţa Mare din centrul Sibiului, începând cu ora 10.

”Păltiniș Challenge” este o competiție de ciclism rutier dedicată amatorilor. Traseul de 29 km, cu 950 de metri diferență de nivel, pornește din Sibiu și urcă până la Păltiniș Arena.”Păltiniș Challenge” se va desfășura ca o cursă premergătoare etapei profesioniștilor, duminică, 5 iulie.

”Transfăgărășan Challenge” a ajuns la a şasea ediţie şi este de asemenea o competiție de ciclism pentru amatori, bărbaţi şi femei (peste 17 ani), care are loc în mod tradițional pe cel mai spectaculos traseu montan din România. Anul acesta, se va desfășura pe 6 iulie, de la ora 12:30, cu plecare de la Albota. Distanța de parcurs e de 37,4 km, cu o diferență de nivel de 1.763 metri! Competiția este avizată de Federația Română de Ciclism.

 

Turul Ciclist al Sibiului va putea fi urmărit live pe DigiSport, pagina de Facebook a Turului și site-ul competiției – ciclism.sibiu.ro.

 

Turul Ciclist al Sibiului este organizat de Clubul Sportiv Sibiu Sport Project, sub egida Federației Române de Ciclism și a Uniunii Cicliste Internaționale. Competiția este co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Sport.

Încă de la prima ediție, care a avut loc în iulie 2011, Turul Ciclist al Sibiului s-a impus drept cea mai titrată competiție ciclistă din România și una dintre cele mai importante din sud-estul Europei, găzduind echipe naționale, continentale, pro-continentale și, în premieră pentru țara noastră, de World Tour.

 

 

Autor - b.o.n.
27 iunie 2026 la 12:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 32 minute
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 MIERCUREA SIBIULUI,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 2 ore
De la Hollywood, la Sibiu | Cum au ajuns la FITS John Malkovich, Bill Murray sau Baryshnikov
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Cod roșu de caniculă pentru Sibiu și întreaga Transilvanie. Temperaturile pot ajunge la 40 de grade
Județul Sibiu intră sub avertizare meteorologică de cod roșu de caniculă începând de duminică, 28 iunie, potrivit Administrației...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Despre egalitatea de șanse, ca o glumă proastă care sună bine
Am mai spus, și nu doar eu, că limbajul de lemn este ca Pintea Viteazul din baladă: n-o...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
FITS 2026: Sala Oglinzilor, neîncăpătoare la întâlnirea cu Cristian Mungiu. Festivalul intră în ultimele zile
Cea de-a șaptea zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) a adus săli pline, conferințe...
Actualitate
3 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 4 ore
(P) PSD cere responsabilitate!
PSD a fost mereu constructiv în ceea ce privește găsirea unei soluții pentru ca România să aibă un...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 5 ore
Dansul care sfidează obișnuitul: Teatrul de Balet Sibiu și tripla premieră care schimbă ritmul scenei europene
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 18 ore
Directorul Salvamont Sibiu a primit Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne
Cu prilejul Zilei Drapelului Național al României, Dan Popescu, directorul Serviciului Public Județean Salvamont Sibiu, a fost distins...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 19 ore
ISU Sibiu, recomandări pentru zilele de caniculă: evitați soarele la orele prânzului și nu lăsați copiii sau animalele în mașină
În contextul temperaturilor ridicate din această perioadă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu le recomandă locuitorilor județului Sibiu...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 19 ore
Sibienii David Fîntînă şi Luca Dogaru, la loturile naţionale. Popa-Calotă este “secundul” naţionalei U18
Luca Dogaru şi David Fîntînă au fost convocaţi la loturile naţionale pentru acţiunile din această vară. Dogaru face...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
CSU Sibiu transferă din NCAA. Jordan Battle, noul conducător de joc al “galben-albaştrilor”. “E un shooter pur”
Al treilea jucător străin din lotul lui CSU Sibiu pentru sezonul 2026/2027 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 21 ore
Bisericile fortificate ale Transilvaniei, celebrate la München: 10 ani de efort pentru salvarea unui patrimoniu unic
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.