Autoritățile locale, reprezentanții structurilor militare și câteva zeci de sibieni și turiști au participat astăzi la ceremonia de arborare a noului drapel instalat în Piața Mare a Sibiului. Joi seara, vechiul tricolor a fost coborât de pe catargul din fața Primăriei Sibiu, iar noul drapel a fost sfințit la Catedrala Mitropolitană de către ÎPS Laurențiu, mitropolitul Ardealului.
În cadrul ceremoniei, dr. Cosmin Roman, istoric în cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, a vorbit despre semnificația tricolorului și rolul acestuia în istoria României.
„Cele trei culori reprezintă idealul de unire al românilor”, a declarat acesta, subliniind importanța pe care drapelul național a avut-o de-a lungul timpului.
După binecuvântarea oferită de părintele Cristian Vaida, consilier al mitropolitului Ardealului, oficialitățile prezente au fost invitate să sărute drapelul, în semn de respect față de simbolul național.
Prefectul Mircea Crețu, vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Vlad Vasiu, și viceprimarul Helmut Lerner au participat la acest moment ceremonial.
La final, noul tricolor a fost ridicat pe catargul din Piața Mare, în acordurile Imnului Național interpretat de fanfara militară.
În rândul celor prezenți s-au aflat și numeroși turiști străini, atrași de festivitățile militare.
Ștefania VESA
Comunicat de presa
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Răzvan NEGRU
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT