Emoții pentru liceenii sibieni: luni începe Bacalaureatul

Emoții pentru liceenii sibieni: luni începe Bacalaureatul

Peste 2.700 de absolvenți de liceu din județul Sibiu vor susține, începând de luni, 29 iunie, probele scrise ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, la examen s-au înscris 2.759 de candidați, dintre care 2.531 provin din promoția curentă, iar 228 sunt absolvenți ai generațiilor anterioare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prima probă scrisă, la Limba și literatura română, este programată luni, 29 iunie. Aceasta va fi urmată de proba obligatorie a profilului, marți, 30 iunie, de proba la alegere a profilului și specializării, joi, 2 iulie, și de proba la Limba și literatura maternă, vineri, 3 iulie.

Examenul se va desfășura în opt centre de examen din județ, iar accesul candidaților în săli se va face înainte de ora 9:00. Cele mai multe lucrări vor fi susținute la Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” și Colegiul Tehnic Energetic Sibiu.

Candidații vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, iar toate probele vor fi monitorizate audio-video. Totodată, evaluarea lucrărilor se va realiza în format digitalizat, prin intermediul platformei naționale de corectare. Primele rezultate vor fi afișate în data de 7 iulie, până la ora 12:00. În aceeași zi, după-amiaza, precum și în 8 și 9 iulie, candidații vor putea vizualiza lucrările și depune eventuale contestații. Rezultatele finale vor fi publicate pe 13 iulie.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar reamintesc că elevii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră. Este interzis accesul în sălile de examen cu telefoane mobile, smartwatch-uri, materiale ajutătoare sau alte dispozitive electronice. La fel ca în ultimii ani, rezultatele vor fi afișate anonimizat, pe baza codurilor individuale atribuite fiecărui candidat.

Calendarul sesiunii iunie 2026 a examenului national de Bacalaureat:

2 – 4 iunie 2026 – Înscrierea candidaților la probele scrise ale primei sesiuni de examen

Imagine intercalată
Imagine intercalată

4 iunie 2026 – Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

8 – 10 iunie 2026 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

10 – 11 iunie 2026 – Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

11 – 12 iunie 2026 – Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C

15 – 17 iunie 2026 – Evaluarea competenţelor digitale – proba D

29 iunie 2026 – Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă

30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă

2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă

3 iulie 2026 – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

7 iulie 2026 – Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14,00 – 18,00)

8 – 9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor

9 – 10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor

13 iulie 2026 – Afişarea rezultatelor finale

Pentru vizionarea listei cu centrele de examen în care se vor desfășura probele scrise pentru sesiunea iunie 2025, și unitățile de învățământ arondate acestora, puteți accesa link-ul de mai jos: https://drive.google.com/file/d/1fnRYMWie96dyRG-fLdU_PMl2CO7s6CQJ/view

26 iunie 2026 la 09:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 50 minute
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 6 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 7 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit
acum 7 ore
Anunț Direcția Județeană de Mediu Sibiu
Direcția Județeană de Mediu Sibiu anunță publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare conform prevederilor H.G. 1076/2004, pentru...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.