Centenarul dezvelirii Monumentului Ofițerilor va fi marcat printr-o serie de manifestări la Sibiu

Centenarul dezvelirii Monumentului Ofițerilor va fi marcat printr-o serie de manifestări la Sibiu

Programul manifestărilor dedicate Centenarului dezvelirii Monumentului Ofițerilor căzuți pentru întregirea neamului românesc a fost prezentat joi, în Aula Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă organizate de instituție și de partenerii implicați în proiect.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Comandantul și rectorul Academiei Forțelor Terestre, colonelul Dumitru Todosiuc, a amintit că la 1 iulie 2026 se împlinesc 100 de ani de la ceremonia desfășurată la Sibiu în prezența Regelui Ferdinand I și a Principelui Nicolae, eveniment la care au participat autorități locale, reprezentanți ai Bisericii și ai Armatei României Mari.

Tot atunci a avut loc și avansarea la gradul de sublocotenent a absolvenților promoției „Avram Iancu” din școlile militare ale țării, precum și dezvelirea Monumentului Ofițerilor jertfiți pentru întregirea neamului. Monumentul, amplasat în incinta Cazărmii 700, a fost ridicat în memoria ofițerilor de infanterie care și-au pierdut viața în Primul Război Mondial.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Colonelul Todosiuc a arătat că manifestările pregătite pentru aniversarea centenarului urmăresc să readucă în atenția publicului atât semnificația istorică a monumentului, cât și valoarea sa artistică. La organizare participă Prefectura Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga”, Mitropolia Ardealului, Asociația Națională a Veteranilor de Război și alte organizații partenere.

Din arhivele Prefecturii

Prefectul Mircea Crețu a prezentat documente păstrate în arhiva instituției referitoare la vizita regală din 1926. Potrivit acestora, Regele Ferdinand și Principele Moștenitor au sosit la Sibiu cu trenul regal și au fost întâmpinați de comandantul Corpului 7 Armată, generalul Cihorsky, de prefectul Nicolae Comșa și de primarul orașului.

Prefectul a evocat și personalitatea lui Nicolae Comșa (1869–1943), medic și om politic originar din Săliște. Acesta a studiat medicina la Graz, a fost implicat în mișcarea memorandistă, a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia și a avut un rol important în viața publică a Transilvaniei înainte și după Unire. După 1918 a fost prefect al județului Sibiu și s-a implicat activ în activitatea ASTRA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Program cultural și restaurarea monumentului

Thomas Roth, consilier al președintei Consiliului Județean Sibiu, a prezentat programul pregătit pentru 1 iulie. Acesta va include o expoziție de publicații și fotografii de epocă la Biblioteca ASTRA, o conferință susținută de istoricul Vasile Nicula, spectacole realizate de „Junii Sibiului” și Școala Populară de Arte, precum și activități organizate de Muzeul ASTRA și Filarmonica de Stat Sibiu.

Președintele Senatului Universității „Lucian Blaga”, profesorul Severe Gabriel Raț, a vorbit despre colaborarea dintre ULBS și Academia Forțelor Terestre și despre implicarea universității în proiectul de restaurare a monumentului de la intersecția Bulevardului Victoriei cu strada Avrigului, considerat un obiectiv unic în România.

Reconstituirea vizitei Regelui Ferdinand

Unul dintre punctele centrale ale programului va fi reconstituirea vizitei Regelui Ferdinand I și a Principelui Nicolae la Sibiu. Potrivit colonelului în rezervă Marius Popenta, președintele filialei sibiene a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, ediția din acest an va fi mai amplă decât cea organizată în 2018 și va reproduce cât mai fidel atmosfera de acum un secol.

La eveniment sunt așteptați peste 500 de militari, reprezentanți ai unor structuri militare din țară și ai Comandamentului NATO de la Sibiu, precum și numeroși invitați civili. Organizatorii încearcă să obțină și participarea Custodelui Coroanei și a Principelui Radu.

Primăria Sibiu va sprijini reconstituirea prin implicarea unor grupuri de sibieni și locuitori ai Mărginimii care vor purta costume populare și ținute de epocă. Suita regală va parcurge traseul Piața Mare – strada Nicolae Bălcescu – Bulevardul Victoriei în automobile de epocă, însoțite de o subunitate de roșiori călare.

În zona monumentului vor avea loc alocuțiuni inspirate de cele rostite în 1926, va fi dezvelită o placă comemorativă, iar manifestările se vor încheia cu o defilare în care vor fi prezentate atât uniforme istorice, cât și uniforme militare contemporane.

Autor - Adrian POPESCU
19 iunie 2026 la 15:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
UPDATE | Incendiu major la o hală de reciclare a deșeurilor din Rusciori. Pompieri din Alba, Mureș și Brașov intervin alături de colegii sibieni
UPDATE 23:14  Pentru coordonarea intervenției de la hala operatorului de sortare și reciclare a deșeurilor din Șura Mică,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Gata cu amicalele. CSU Sibiu debutează la Piteşti în noul sezon al LNMB
Baschetbaliştii sibieni joacă, în prima etapă a sezonului 2026/27 al LNMB, cu FC Argeş, la Piteşti. Meciul este...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
Meciul AFC Agnita – ACS Bradu, capul de afiş al etapei a V-a în SuperLiga Sibiu
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, la Agnita se vor afla faţă în faţă campioana en-titre, respectiv...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 12 ore
Horațiu Cojocaru pleacă de la conducerea DSP Sibiu și preia șefia CAS Sibiu
Schimbare la conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu. Începând de astăzi, 1 octombrie 2026, ec. Cojocaru Nicolae...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 05.10.2026 RUSI, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Restricții de circulație la Mediaș pentru Campionatul Național de Viteză în Coastă
Mai multe restricții de circulație vor fi instituite la Mediaș, în perioada 3–4 octombrie, pentru desfășurarea celei de-a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Derbi pe “Municipal”. Interul primeşte vizita ocupantei locului secund. Sibienii şi Mediaşul, în căutarea celui de-al treilea succes consecutiv
Echipa sibiană joacă, vineri, de la ora 18:00, în nocturnă, pe arena din Parcul Sub Arini, cu CSO...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
Ziua Educației, sărbătorită printre litere, povești și comori de patrimoniu la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu marchează Ziua Mondială a Educației, luni, 5 octombrie, printr-un program dedicat copiilor, lecturii și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
Medicii, sărbătoriți la Spitalul Județean Sibiu de Ziua Internațională a Medicului
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a transmis, joi, un mesaj de apreciere medicilor, cu prilejul Zilei Internaționale...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
Consiliul Județean Sibiu licitează renovarea energetică a Pavilionului Administrativ al Spitalului Județean
Consiliul Județean Sibiu a lansat licitația pentru lucrările de renovare energetică a Pavilionului Administrativ din cadrul Spitalului Clinic...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Șoferii Tursib au testat, cu ochelari VR, efectele alcoolului la volan
Conducătorii auto ai Tursib au participat, astăzi, la o ședință dedicată siguranței circulației, organizată împreună cu reprezentanți ai...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Sibiu scoate la licitație cosirea parcurilor și a zonelor verzi pentru trei ani. Contract de 4,38 milioane de lei
Serviciul Public Managementul Integrat pentru Ecosisteme Urbane din Sibiu a lansat o licitație pentru cosirea ierbii și a...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.