Liviana Dan, omul din spatele celei mai ample expoziții Ștefan Câlția

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Rolul curatorului contemporan a devenit o funcție mult mai complexă decât era în urmă cu câteva decenii. Dacă odinioară curatorul era în primul rând un specialist în istoria artei, astăzi el este un mediator între lumi diferite, un negociator al sensurilor, un constructor de contexte și un manager al resurselor simbolice și materiale. Curatorul trebuie să înțeleagă dinamica instituțiilor, mecanismele pieței, sensibilitățile comunităților și nevoile artiștilor, dar și să navigheze între presiuni politice, economice și culturale fără a pierde autonomia intelectuală. În viziunea Livianei Dan, curatorul contemporan nu mai este doar un selector de lucrări, ci un arhitect al relațiilor dintre artă, public și instituție, un profesionist care lucrează cu idei, cu tensiuni și cu fragilități, dar și cu infrastructuri, cu echipe și cu comunități.

Bagheta curatorială a lumii lui Ștefan Câlția

În fosta școală pedagogică a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu, un spațiu încărcat de memorie și fragilitate, Liviana Dan construiește cu migală cea mai amplă expoziție dedicată până acum lui Ștefan Câlția – un eveniment unic pentru oraș și pentru scena artistică românească. „Transilvania | Extravaganza” nu este doar o expoziție, ci o punere în scenă, o orchestrare vizuală în care picturile devin personaje, iar spațiul – un teatru al imaginației.

Liviana Dan este una dintre cele mai importante figuri ale criticii și curatoriatului de artă contemporană din România, iar parcursul ei profesional se leagă și de anii de formare dinainte de 1989, de experiențele din revista Arta și din rețeaua Atelier 35, de întâlnirile formative cu Mircea Stănescu și Ana Lupaș, dar și de libertatea subversivă a generației ’80, care a învățat să creeze spații de respirație într-un sistem rigid. Pentru ea, acei ani nu au fost doar o perioadă de supraviețuire culturală, ci un teren fertil pentru solidaritate, experiment și o formă de libertate care se manifesta în subteran, în gesturi mici, dar decisive. După 1989, traseul ei s-a extins firesc spre instituții și proiecte care au schimbat scena artistică românească. Anul 2007, când Sibiul a devenit Capitală Culturală Europeană, a reprezentat pentru Liviana Dan un moment de vârf, în care a coordonat numeroase proiecte de artă vizuală și a demonstrat că o instituție poate deveni un organism viu, capabil să genereze dialog și vizibilitate internațională. Ulterior, implicarea ei în Kunsthalle Bega a confirmat aceeași energie: un spațiu independent, construit pe ideea că arta poate funcționa ca formă de diplomație, ca instrument de negociere culturală și ca punte între comunități.

Vizionara picturii ca un teatru Curatoriatul, pentru Liviana Dan, este mai degrabă o practică decât o teorie, o formă de apropiere directă de artist, iar expoziția rămâne „ritualul” prin care se construiește legătura dintre artă, artist și audiență. Ea se revendică din modelul Ausstellungsmacher formulat de Harald Szeemann, acel „făcător de expoziții” care gândește spațiul, riscul și ideea ca pe un tot. „Mie îmi place mai mult riscul decât succesul. Nu vreau să fiu un curator plicticos”, spune

Liviana Dan, asumându-și poziția unui curator „ca un medic de țară”, interesat de comunități, de structuri locale și de artiști tineri aflați la început de drum. Această atitudine a definit întreaga ei carieră: o combinație de rigoare, intuiție și disponibilitate de a lucra acolo unde lucrurile sunt fragile, în formare, în devenire.

”Regizoarea artelor regale” Liviana Dan nu expune lucrări, ci le activează, le așază în scenografii ample, în compoziții care le permit să „joace”. Personajele lui Câlția – călători, inorogi, păsări, siluete fragile – capătă gesturi, atitudini, grimase, o corporalitate care transmite mesaje subtile. În această construcție, picturile nu sunt obiecte statice, ci actori ai unei piese în care lumea este privită ca teatru, iar privitorul devine martorul unei dramaturgii vizuale. Expoziția reunește 130 de lucrări, dintre care 105 prezentate în premieră, într-un parcurs de aproape 1.000 de metri pătrați. Liviana Dan transformă acest spațiu într-un sat imaginar: Șona, Țara Făgărașului, Oltul, movilele, crucile, apa, toate devin repere ale unei geografii poetice. Transilvania nu este doar un teritoriu real, ci și unul imaginar, filtrat prin memorie, mitologie personală și o poetică a fragilității. Pentru curatoare, frumusețea în opera lui Câlția nu este decorativă, ci o formă de rezistență. Într- o epocă dominată de hiperproducție vizuală, artistul rămâne fidel sincerității. Din aceste considerente Liviana Dan amplifică această sinceritate prin conceptul de extravaganza – nu ca exces, ci ca intensificare a imaginației. Expoziția devine astfel un mecanism prin care trecutul este reactivat, obligat să producă prezent.

Ursuline – laboratorul alchimiei coloristice

Cu zidurile sale marcate de timp, „Ursulinele” aduc un suflu nou în interioarele fostei mînăstiri. Ca atare fundaluri neutre nu concurează, ci însoțesc picturile lui Câlția. De facto este un cadru -„partener de dialog”. Arhitecta Eliza Yokina și asistentul curator Alex Mirutziu contribuie la această scenografie complexă, în care ruina devine parte a discursului, iar pictura se întâlnește cu arhitectura într-o relație organică. Fragilitatea clădirii și fragilitatea lumii lui Câlția se suprapun, generând o atmosferă în care memoria, dispariția și recuperarea devin teme centrale. „Transilvania | Extravaganza” este, în esența ei, „o piesă de teatru vizual”, în care fiecare lucrare își joacă rolul cu o intensitate poetică rară. Liviana Dan nu doar expune, ci regizează; nu doar ordonează lucrări, ci creează lumi. Prin această expoziție, Sibiul primește un eveniment de referință, o demonstrație de măiestrie curatorială și o invitație la contemplare într-un univers în care frumusețea devine metodă, iar arta – un mod de a proteja ceea ce este vulnerabil.