“Gaudeamus” a răsunat şi în Sala Oglinzilor de la FDGR. O nouă generaţie a Şcolii Postliceale FEG, la finalul anilor de studii

“Gaudeamus” a răsunat şi în Sala Oglinzilor de la FDGR. O nouă generaţie a Şcolii Postliceale FEG, la finalul anilor de studii

Sala Oglinzilor Forumului Democrat al Germanilor in România a găzduit, în urmă cu câteva zile, festivitatea absolvirii unei noi promoţii a Şcolii Postliceale Fundația Ecologică Green Sibiu. La eveniment, celor peste 60 de absolvenţi ai promoţiei 2026 la specializările Asistent Medical Generalist (AMG) și Asistent de Farmacie le-au fost directorul FEG Sibiu, Viorica Cismaş, alături de cadrele didactice, părinţi, fraţii, surorile şi prietenii, atmosfera fiind una încărcată de emoţie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Depunerea Jurământului lui Hipocrate a fost urmat de înmânarea diplomelor de absolvenţi şi tradiţionala predare a cheii reprezentanţilor celor din anul II.

“Astăzi este o zi cu multe emoții pentru noi. După trei ani plini de muncă, nopți nedormite, practică, examene, stres, dar și momente frumoase, am ajuns la finalul unei etape importante din viața noastră.

Când am început această școală, fiecare dintre noi a venit cu emoții, nesiguranțe și multe întrebări. Între timp, am învățat nu doar tehnici medicale și noțiuni teoretice, ci și ce înseamnă răbdarea, empatia, responsabilitatea și puterea de a fi alături de oameni în momentele lor cele mai grele.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În numele tuturor claselor din anul III – al celor trei clase de Asistent Medical Generalist și al clasei de Asistent de Farmacie – vrem să mulțumim profesorilor noștri pentru răbdare, pentru sprijin, pentru exigență și pentru toate lucrurile pe care ni le-ați oferit de-a lungul acestor ani. Dincolo de informațiile medicale și profesionale, ne-ați învățat ce înseamnă responsabilitatea, empatia și puterea de a rămâne oameni, indiferent cât de greu este. Pentru toate lecțiile, sfaturile și pentru că ați contribuit la formarea noastră, vă mulțumim sincer”, a fost mesajul reprezentantului claselor absolvenţilor, Teofil Tabără.

Promoţia 2026 a Şcolii Postliceale Fundaţia Ecologică Green Sibiu este alcătuită din 65 de absolvenţi la cele două specializări, Asistent Medical Generalist (AMG) și Asistent de Farmacie. Aceştia au fost împărţiţi în patru clase, avându-i diriginţi pe profesorii Doina Buteanu, Daniela Cihodaru, Gabriela Crăciun şi Cosmin Rus.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Mă uit la voi și încerc să regăsesc prima zi. Voi – cu ochii mari, puțin speriați, puțin curioși, cu emoțiile momentului și cu întrebări pe care nu știați încă cum să le formulați. Eu – cu același amestec de emoții, doar că mai bine ascuns. Pentru că asta facem noi, profesorii – ascundem, uneori, tocmai ce simțim cel mai tare. (…) Am râs cu voi în momente în care nu era voie să râdem – și nu îmi pare rău. Am plâns în momente în care încercam să fiu puternică – și nici de asta nu îmi pare rău. Am învățat, da – nu doar să predau, ci să ascult. Să înțeleg că fiecare om din fața mea vine cu o poveste, cu o frică, cu un ritm al lui. Să am răbdare atunci când eram obosită. Să fiu și eu, uneori, elevă.

Ne-am mărit familia în anii aceștia. Doi bebeluși au venit pe lume cât eram împreună, unul e pe drum – și știți că pentru mine fiecare dintre ei e un miracol cu care voi aveți puțin de-a face. Pentru că voi m-ați ținut cu picioarele pe pământ și cu inima deschisă. Fără să știți, fără să vreți, fără să fiți conștienți – ați fost și voi, în felul vostru, profesorii mei. (…) Și acum plecați în lume. Ca asistenți medicali. Ca asistenți de farmacie. Cu cunoștințe, cu deprinderi, cu un jurământ rostit astăzi cu voce tare – și sper, cu toată inima. Dar eu vă rog să plecați și cu ceva ce nu se scrie în nicio programă, ce nu se predă în nicio oră de curs, ce nu se verifică la niciun examen. Fiți empatici. Nu ca obligație profesională, nu ca bifă în fișa postului – ci ca alegere umană, conștientă, în fiecare zi. Chiar și atunci când ești obosit. Chiar și atunci când sistemul te dezamăgește. Chiar și atunci când pacientul nu îți mulțumește. Empatia nu se practică doar când e ușor – se practică tocmai când e greu. Puneți pacientul pe primul loc. Nu sistemul, nu birocrația, nu comoditatea momentului. Omul din fața voastră – cel care a venit la voi în cel mai vulnerabil moment al lui, cel care nu știe ce are, cel care se teme, cel care are nevoie să simtă că cineva îl vede cu adevărat. Acel cineva trebuie să fiți voi”, a fost mesajul unuia dintre diriginţii FEG de anul acesta, Daniela Cihodaru.

Festivitatea de la FDGR s-a încheiat cu intonarea celui mai vechi imn studenţesc din lume, “Gaudeamus”, urmat de tradiţionala aruncare a tocilor, punctual culminant al ceremoniilor de absolvire.

Şcoala Postliceală Fundaţia Ecologică Green (FRG) Sibiu este filial a Liceului FEG Bucureşti, fiind acreditată de Ministerul Învăţământului, iar Diplomele sunt recunoscute în ţară şi în străinătate.

Foto: Răzvan NEGRU

Autor - Ovidiu BOICA
16 iunie 2026 la 19:47
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 10 ore
Orașul Săliște are a doua cea mai veche școală românescă din țară. „Fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzirea şcoalei”
Între documentele aflate spre păstrare la Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale se află Protocoalele Scaunului Săliște, în...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 12 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Din 5 octombrie se poate solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie
Direcția de Asistență Socială (D.A.S.) din cadrul Primăriei Sibiu primește, începând de luni, 5 octombrie, cererile pentru ajutorul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. A obținut doar 182 de voturi, cu 51 sub pragul necesar
Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a primit miercuri, 30 septembrie, votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul susținut...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
ULBS și Academia Forțelor Terestre au deschis noul an universitar: mai mulți studenți confirmați la Sibiu
Astăzi a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2026–2027, organizată de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru a analizat proiectele europene în derulare și prioritățile pentru 2028–2034
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru s-a reunit la Sibiu, la Casa Artelor, pentru a analiza stadiul programelor europene...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
MEDIAȘ: Strada Bastionului prinde contur. Lucrările de asfaltare sunt în derulare
Primăria Municipiului Mediaș continuă programul de modernizare și reabilitare a infrastructurii rutiere din oraș. Zilele trecute a fost...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 15 ore
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Mureșan promite reforme și investiții, Grindeanu și Simion anunță că îl resping
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit miercuri, 30 septembrie, în ședință comună pentru votul de învestitură a Guvernului...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Toamna și poluarea aerului: ce se întâmplă cu plămânii noștri? Dr. Adina Tecoanță explică
Odată cu venirea toamnei, aerul rece, poluarea, fumul și timpul mai îndelungat petrecut în spații închise pot influența...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
ȘURA MICĂ: Acțiune de dezinsecție
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 15 ore
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.