Primarul din Agnita în vizorul ANI .”Îmi exercit toate drepturile procedurale prevăzute de lege pentru clarificarea completă a situației.”

Primarul din Agnita în vizorul ANI .”Îmi exercit toate drepturile procedurale prevăzute de lege pentru clarificarea completă a situației.”

Actualul primar al oraşului Agnita, Alin Ciprian Schiau Gull, este acuzat de incompatibilitate de către ANI. „Schiau Gull Alin Ciprian, fost Reprezentant al Consiliului Local Agnita în Consiliul de Administrație  al  Spitalului Orașenesc Agnita, județul Sibiu. În perioada 09.06.2021 – 27.11.2024, a deținut și exercitat calitatea de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Agnita, simultan cu deținerea și exercitarea unor funcții de conducere  în cadrul organismelor de conducere ale unui partid politic. Prevederi legale încălcate: 178 alin. (1) lit. f) coroborat cu art.187 alin. (13) din Legea nr. 95/2006”, este motivarea adusă de ANI”, anunţă ANI.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reacţia primarului din Agnita

Primarul din Agnita a reacţionat la acuzaţia de incompatibilitate adusă de ANI şi a postat o reacţie pe pagina de facebook personală. „Situația comunicată de Agenția Națională de Integritate nu îmi este cunoscută în forma prezentată public. Mai exact, subsemnatul nu am avut cunoștință, până la emiterea acestui comunicat, despre declanșarea procedurii de evaluare întreprinse de ANI și, cu atât mai puțin, despre etapele ulterioare ale acesteia. În aceste condiții, nu am avut posibilitatea de a-mi exprima punctul de vedere și de a prezenta eventualele clarificări sau documente relevante în cadrul procedurii”, susţine acesta.

Primarul oraşului Agnita spune va depune toate eforturile pentru clarificarea situaţiei. „Prin urmare, consider că este necesară analizarea cu atenție a tuturor aspectelor de fapt și de drept care stau la baza acestei spețe, urmând să îmi exercit toate drepturile procedurale prevăzute de lege pentru clarificarea completă a situației.

La o primă analiză a informațiilor făcute publice, înțeleg că presupusa stare de incompatibilitate reținută de Agenția Națională de Integritate ar avea legătură cu exercitarea simultană, într-o anumită perioadă, a calității de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Agnita și a funcției de președinte al Organizației PNL Agnita. Precizez că activitatea desfășurată în calitate de membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Orășenesc Agnita nu a fost remunerată, nefiind încasate indemnizații, venituri sau alte beneficii materiale aferente acestei funcții. De asemenea, doresc să subliniez faptul că, pe întreaga perioadă a exercitării funcțiilor și responsabilităților publice, am acționat cu deplină transparență și bună-credință, depunând anual declarațiile de avere și declarațiile de interese, în conformitate cu prevederile legale. Toate informațiile referitoare la funcțiile și calitățile deținute au fost declarate în mod deschis și transparent, fără intenția de a ascunde sau omite vreun aspect relevant”.

Schiau Gull nu a primit încă nici o informaţie oficială de la ANI. Va merge în instanţă să se apere

Primarul din Agnita afirmă că participarea mea în Consiliul de Administrație al Spitalului Orășenesc Agnita a avut la bază prevederile legale care stabilesc reprezentarea autorității administrației publice locale în cadrul acestei structuri de conducere, exercitând această calitate în considerarea atribuțiilor și responsabilităților care îmi reveneau potrivit legii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Având în vedere că, până la acest moment, nu mi-au fost comunicate în mod oficial actele, constatările și considerentele care au stat la baza concluziilor Agenției Naționale de Integritate, îmi rezerv dreptul de a analiza în detaliu situația de fapt și de drept și de a formula toate apărările și clarificările necesare, precum și de a utiliza toate căile legale prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor și intereselor mele legitime. Respect activitatea instituțiilor statului și cadrul legal în care acestea își desfășoară activitatea și am încredere că toate aspectele relevante vor fi analizate în mod obiectiv, imparțial și cu respectarea tuturor garanțiilor procedurale prevăzute de lege. Pe întreaga perioadă a exercitării funcțiilor publice și a responsabilităților asumate, am acționat cu bună-credință, cu transparență și în interesul comunității, având ca obiectiv dezvoltarea orașului Agnita și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Până la clarificarea și soluționarea definitivă a acestei situații, îmi voi exercita în continuare atribuțiile cu aceeași responsabilitate, seriozitate și deplină dedicare față de cetățenii orașului Agnita. Voi continua să susțin și să implementez proiectele aflate în derulare, având ca obiectiv dezvoltarea comunității noastre și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor acesteia. Cu deosebită considerație”, transmite Alin-Ciprian Schiau-Gull.

Autor - Cosmin PAL
11 iunie 2026 la 16:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 15 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 16 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 16 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 16 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.