De la Răşinaru, la Radu Niculescu. Ei sunt sibienii care au jucat la turneele finale ale Cupei Mondiale

De joi, 11 iunie, pentru mai bine de o lună, până pe 19 iulie, întreg Mapamondul fierbe. La propriu şi la figurat. Cea mai impunătoare ediţie de până acum a turneului final al Campionatului Mondial, cu 48 de echipe participante şi 104 meciuri, număr record, va fi găzduită de Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.

Naţionala României nu se numără printre cele 48 de selecţionate prezente peste Ocean, “tricolorii” nemaifiind prezenţi la un turneu final de 28 de ani. Ultima dată s-a întâmplat în 1998, în Franţa, unde au ieşit din competiţie după faza optimilor, fiind eliminată de Croaţia. Ultimul joc a fost cel cu Tunisia, încheiat la egalitate, în care a evoluat, venind de pe bancă, preţ de o jumătate de oră şi sibianul Radu Niculescu. Atacantul avea, pe atunci 23 de ani şi îmbrăca tricoul Progresului Bucureşti. Niculescu se afla într-o companie select, alături de Gică Hagi, Bogdan Stelea, Dan Petrescu, Gică Popescu, Gâlcă, Lăcătuş, Dorinel Munteanu, Adrian Ilie, Viorel Moldovan, Prunea sau Ilie Dumitrescu, componenţi ai “Generaţiei de Aur” a României.

În faţa atâtor vedete, era dificil, dacă nu imposibil pentru Radu Niculescu să prindă primul “unsprezece”, dar faptul că Anghel Iordănescu l-a trimis în două meciuri pe teren, în repriza a doua, înseamnă că nu a fost luat în lot numai ca să iasă la număr.

Debut cu Columbia

Primul meci în care i s-au dat mute a fost cel de debut la turneul final din Franţa, cel cu Columbia, câştigat de “tricolori” cu 1-0 prin golul lui Adrian Ilie. Radu Niculescu a intrat pe final, în minutul 85, în locul lui Viorel Moldovan. Printre adversari, Mondragon, Valderrama, Rincon şi Asprilla.

A urmat jocul cu Anglia, câştigat cu 2-1, şi România avea asigurate biletele pentru optima. Viorel Moldovan a deschis scorul la două minute după pauză, Owen a egalat în ultimul sfert de oră (’79), dar Dan Petrescu i-a îngenuncheat pe britanici în ultimul minut.

Radu Niculescu, fotbalist.

Jocul cu Tunisia mai conta doar pentru statistică. N-a fost o confruntare spectaculoasă, dar s-au marcat totuşi două goluri. “Tricolorii” au ieşit însă cu altceva în evidenţă, intrând pe gazon vopsiţi blonzi. Africanii au deschis scorul repede, Viorel Moldovan egalând în partea a doua. S-a terminat 1-1 şi România mergea mai departe de pe primul loc din grupă, urmând să întâlnească în optima Croaţia. Nici de data asta Anghel Iordănescu n-a apelat la Radu Niculescu, dar a făcut-o în jocul următor, de la Bordeaux.

În optimea cu Croaţia, Davor Suker a deschis scorul în prelungirile primei reprise. În încercarea de a reintra în cărţi pentru o eventual calificare în sferturi, Anghel Iordănescu a făcut, în partea a doua, schimbări offensive, una dintre ele vizându-l pe Radu Niculescu, acesta primind o jumătate de oră, înlocuindu-l pe Gabi Popescu. Nu s-a mai întâmplat nimic şi România pleca acasă după optima, încheind Mondialul pe locul 11.

S-a retras în 2005

Radu Niculescu şi-a continuat cariera cu un transfer la Rapid, la jumătatea sezonului 1998/99. După o jumătate de an s-a reinters în Cotroceni, la FC Naţional, fosta Progresul. Au urmat două aventuri în Turcia, la Galatasaray şi Ankaragücü. Liber de contract dupădespărţirea de ultima, a semnat cu Steaua, unde a jucat ceva mai mult de o jumătate de sezon. Apoi şi-a căutat norocul în îndepărtata China, la Lifan, de unde a şi agăţat ghetele-n cui, în 2005. În prezent, Radu Niculescu s-a rupt total de fotbal şi este foarte, foarte rar văzut la vreun eveniment public, cum a fost cel în care fostul său antrenor de la FC Inter, Viorel Hizo, a primit titlul de “Cetăţean de Onoare al Sibiului”. S- retras în comuna Turnu Roşu, unde duce o viaţă liniştită alături de familie.

Amnaşul l-a dat pe căpitanul României la Coppa del Mondo

Michael Klein a ţinut ocupat multă vreme postul de fundaş stânga în naţionala României. A strâns 90 de selecţii şi probabil ar fi depăşit suta dacă n-ar fi fost să-şi piardă viaţa în timpul unui antrenament, pe când încă nu împlinise 34 de ani, în Germania, pe când era legitimate la Bayer Uerdingen 05.

Născut într-o familie de saşi transilvăneni în satul sibian Amnaş, la câţiva kilometri de Sălişte, “Mişa” Klein nu s-a identificat niciun moment cu fotbalul sibian. Era prea valoros pentru a juca în ligile inferioare, pentru că, la acea vreme, Sibiul se scălda în mediocritate din punct de vedere al sportului rege, ajungând să fie reprezentat cel mult în Divizia B.

Şi-a început cariera la Corvinul Hunedoara, în ’73, unde a rămas până în 1988, cu o scurtă detaşare la Aurul Brad, în vecinătate. A adunat peste 300 de meciuri în tricoul “corbilor”, mai précis 313, înscriind 37 de gol. Mult pentru un fundaş de bandă. Dinamo l-a luat în 1989, jucând 40 de meciuri pentru gruparea din Ştefan cel Mare, iar în ’91, după Coppa del Mondo 1990 la de căpitan al “tricolorilor”, a plecat în Germania, la Bayer Uerdingen 05, pentru care a evoluat în 36 de meciuri, în Bundesliga.

În Italia ’90, Klein a fost integralist în victoria cu 2-0, prin “dubla” lui Marius Lăcătuş, cu Uniunea Sovietică, de la Bari. A urmat eşecul surprinzător cu Camerunul (2-1), “tricolorii” fiind îngenuncheaţi de veteranul Roger Milla, care n-a avut deloc milă de ei, acesta marcând de două ori în ultimul sfert de oră. Reuşita din final a lui Gabi Balint n-a mai contat. “Mişa” Klein a fost integralist şi de data asta, la fel ca în remiza cu Argentina lui Maradona, de la Napoli, de pe arena… “Diego Armando Maradona”: 1-1.

România s-a calificat de pe locul secund din grupă, după Camerun (4 puncte), având 3 puncte, în optima ajungând totuşi şi Argentina, tot cu 3 puncte. La vremea respectivă, o victorie era recompensată cu două puncte…

În optimi, România a fost învinsă la penaltiuri de Irlanda, după 0-0 la finalul primelor 90 de minute şi al celor două reprise de prelungiri. La loviturile de la 11 metri, “tricolorii” au pierdut cu 5-4 după ce a ratat de la punctual cu var Daniel Timofte, singurul penalti ratat din seria de cinci de fiecare parte.

România, cu Michael Klein integralist şi căpitan în toate cele patru meciuri, îşi lua adio de la Coppa del Mondo ’90, un turneu final cu “notti magiche”, cum spunea Gianna Nannini în imnul turneului final din Ital, “Un’Estate Italiana”.

Din nefericire, destinul lui “Mişa” a fost curmat brusc, în 1993, după infarctul suferit în tipul unui antrenament, la Krefelt, pe 2 februarie. “Eforturile uriașe din teren l-au costat un infarct și moartea la o vârstă în plină vigoare. A murit în teren, aidoma unui toreador în arenă”, nota la acea vreme Eugen Evu, binecunoscutul scriitor hunedorean.

În memoria lui Michael Klein, stadionul echipei Corvinul i-a purtat numele până în anul 2024, iar în centrul orașului Huneoara este un bust de comemorare, din bronz.

Răşinaru, deschizătorul de drumuri

Născut în tipul primului război mondial, la Sebeş, în Imperiul Austro-Ungar, Gheorghe Răşinaru a evoluat pentru CFR Cluj şi Rapid Bucureşti între anii 1932 şi 1935, respective 1935 şi 1944.

În ’38, a făcut parte din naţionala României participantă la Cupa Mondială din Franţa. “Tricolorii” au diputat două meciuri, ambele cu Cuba. Primul s-a terminat nedecis (3-3), astfel că a fost nevoie de rejucarea lui, pe 9 iunie, România pierzând ruşinos cu 2-1.

Răşinaru a fost integralist în ambele meciuri, iar în cel de-al doilea chiar a purtat banderola de căpitan.

Sursa foto: tikitaka.ro

“… echipa națională a României a trăit una dintre cele mai dureroase și neașteptate înfrângeri din istoria sa, fiind eliminată de la Campionatul Mondial din Franța de către modesta reprezentativă a Cubei cu scorul de 2-1. Această partidă, disputată în format de rejucare după remiza 3-3 din primul meci, a marcat sfârșitul prematur al aventurii românești la al treilea turneu final mondial și a rămas în istorie ca una dintre cele mai mari surprize negative din  fotbalul românesc”, notează site-ul tikitaka.ro.

Ce îl leagă totuşi pe Gheorghe Răşinaru de Sibiu? Faptul că, după al doilea război mondial, a jucat, vreme de două sezoane, pentru Şoimii CFR, între 1946 şi 1948.

Gheorghe Răşinaru s-a stins din viaţă la vârsta de 78 de ani, în 1994.