MOŞNA: Biserica Fortificată din Alma Vii, reabilitată prin Timbrul Monumentelor Istorice

MOŞNA: Biserica Fortificată din Alma Vii, reabilitată prin Timbrul Monumentelor Istorice

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În comuna Moşna, continuă finalizarea reabilitării bisericii fortificată din satul aparţinător Alma Vii, un proiect derulat de Fundația Mihai Eminescu Trust, cu sprijinul Institutul Național al Patrimoniului, prin programul de finanțare Timbrul Monumentelor Istorice. Lucrările se vor desfășura până în iulie 2027 și vor implica atât echipe specializate în patrimoniu, cât și colaborarea comunității locale. Biserica este una dintre cele mai importante repere istorice din zona Moșna, un simbol al memoriei colective și al meșteșugului transilvănean. Intervențiile vor urmări păstrarea autenticității arhitecturale și integrarea durabilă a monumentului în viața satului. Dincolo de reparații, acest demers înseamnă reconectare cu trecutul și investiție în viitor, pentru educație, turism cultural și coeziune comunitară.

Lecţii de turism şi patrimoniu de la francezi

Comuna Moșna este înfrățită cu comuna Tremblay, Franța, din anul 2013, iar roadele colaborării se văd şi în ceea ce priveşte promovarea turistică a bisericii fortificate din Alma Vii. Tratativele de înfrățire au început în anul 2006 când a venit la Moșna prima delegație formată din: Pierre Masson, Brigitte Mariau, Jean-Yves Brégaint, Joël Perrin, Jean-Yves Coeur Quetin și André Poussin. În ultimul an, o delegație formată din 15 persoane din cadrul Asociației Entente Tremblay-Moşna a fost prezentă în comuna Moșna, unde au fost găzduiți de membrii Asociației CARUS- Moșna. Din această delegație a făcut parte și fostul primar al comunei Tremblay , Roger Dugue, care a semnat actul de înfrățire. Întâlnirea bilaterală a avut ca scop identificarea de noi schimburi culturale, educative și turistice care se pot realiza între cele două comunități. S-au purtat discuții cu privire la schimburile de bune practici care pot fi realizare între comunitatea noastră și comunitatea din Tremblay, aceasta fiind o comunitate cu o vastă experiență în promovarea și valorificarea potențialului turistic. Oaspeții francezi au vizitat obiectivele de importanță istorică, arhitecturală și turistică ale comunei din Moșna, Alma Vii și Nemșa.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Monument istoric emblematic

Biserica Fortificată din satul Alma Vii, comuna Moşna, s-a numărat printre finalistele concursului național Destinația Anului 2026, la secțiunea „Sanctuare ale istoriei”.Biserica fortificată săsească se află pe panta unui deal care domină comuna Moşna și datează de la începutul secolului al XIV-lea, dar fortificația din jurul ei a fost ridicată aproape două secole mai târziu. La începutul secolului XVI, biserica de tip biserică-sală de mici dimensiuni a fost fortificată prin supraînălțarea corului cu două etaje de apărare accesibile printr-o scară mobilă, ultimul susținut pe console de piatră profilate ce deschid între ele guri de smoală. Orga bisericii, construită în 1840, este amplasată în capătul de vest al sălii, prilej cu care a fost ridicată și o mică anexă care îi găzduiește foalele. Dealul pe care este amplasată biserica este ușor de apărat în părțile de sud și de vest, unde pantele sunt abrupte. Zidul are la bază o grosime de 1,5 metri, fiind construit din pietre nefasonate și bolovani de râu, subțiindu-se apoi în partea superioară, unde s-a folosit cărămidă. În 1966 s-a întreprins o masivă restaurare, care a redat cetății aspectul inițial, înlăturând unele adăugiri moderne. Începând din 2015 se desfășoară o nouă campanie substanțială de restaurare și amenajare muzeal-turistică, întreprinsă de Mihai Eminescu Trust alături de partenerii săi, și care cuprinde biserica împreună cu cetatea care o înconjoară.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Cosmin PAL
09 iunie 2026 la 08:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 10 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
„Vânătoare” de specii în Valea Aurie. Sibienii sunt invitați să descopere natura ascunsă printre blocuri
Locuitorii Sibiului sunt invitați duminică, 27 septembrie, să privească Valea Aurie cu alți ochi și să descopere plantele,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
Apă Canal Sibiu explică de ce apar tasări după lucrările la rețelele de apă și canalizare
Tasările și denivelările care pot apărea în carosabil după lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt cauzate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 13 ore
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 29.09.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Construcțiile se schimbă: tehnologia și criza de meseriași, în centrul dezbaterii de la Sibiu
Evoluția tehnologiei, schimbarea materialelor de construcție și dificultatea de a atrage tineri către meseriile tehnice au fost printre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit prin parteneriat public-privat. Pîslaru: „Ne așteptăm ca anul viitor proiectul să fie pregătit”
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit printr-un mecanism de parteneriat public-privat, după ce proiectul nu a mai...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.