Sibiul, contracte de 312 milioane de euro – bani europeni

Sibiul, contracte de 312 milioane de euro – bani europeni

Într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului Tribuna, primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor a explicat de ce excedentul bugetar repetitiv nu este o întâmplare și cum acei bani ajută orașul să nu se îndatoreze.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

˝…este o decizie în mare parte calculată. O să mă exprim simplu. Ca să realizezi proiecte mari, indiferent că vorbim de unele finanțate din bugetul local sau despre contribuția la proiectele finanțate din fonduri europene – care, în cadrul financiar curent este consistentă – trebuie să ai asigurată resursa financiară. Este o regulă bugetară de bază în administrație. Așa că, acest excedent, despre care s-au emis tot felul de ipoteze, reprezintă fondurile pentru proiectele de investiții pe care le derulăm sau le pregătim˝- a spus Fodor.

Primarul Sibiului a afirmat că alternativa la excedente ar fi îndatorarea orașului ˝cu credite cu dobânzi mari, sau să accesăm finanțări guvernamentale, însă experiența și exemplele din jur ne-au învățat că riscul de a nu primi finanțare este foarte mare˝.

˝Am ales să dezvoltăm Sibiul din propriile resurse, și să atragem cât mai multe fonduri europene. Apropo de asta, în actualul cadru financiar am semnat deja contracte pentru proiecte în valoare de 312 de milioane de euro, contribuția pe care trebuie să o asigurăm din bugetul local pentru realizarea acestora fiind considerabilă – aproximativ 80 de milioane de euro – și urmează să încheiem în scurt timp alte 2 contracte de finanțare˝-  explicat Astrid Fodor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Extinderea Teatrului de Balet, extiderea Pediatriei, drumuri noi spre Hornbach

Primarul Sibiului a explicat câteva dintre investițiile următoare, afirmând spre exemplu că, în domeniul Culturii, Municipalitatea urmărește investiții la Fabrica de Cultură, pentru care documentațiile sunt în lucru. Intenția este de a depune cerere de finanțare pe fonduri norvegiene. În același domeniu , Astrid Fodor a spus că Primăria încearcă obținerea unei finanțări pentru extinderea Teatrului de Balet, inclusiv cu o sală proprie de spectacole.

Despre lucrările din zona ieșirii spre Mediaș, Astrid Fodor a afirmat:  ˝PUG-ul ce va fi supus aprobării Consiliului Local în această lună, prevede noi legături rutiere – una între Calea Șurii Mari și cartierul Gușterița și alta între Calea Șurii Mari și zona vest. Dar le luăm pe rând. Eu mă concentrez acum pe Calea Șurii Mari și pe viaductul Gara Mică, investiții care vor crește fluența traficului și mobilitatea sibienilor.˝

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În zona Poligonului Calea Poplăcii , pe terenurile dobândite de la Armată, Primăria intenționează să extindă Spitalul de Pediatrie, dar nu numai.

˝Terenul de pe Calea Poplăcii îl vom folosi pentru a crea un complex de natație și agrement. După ce proiectantul va depune toate documentele solicitate, o să supunem aprobării Consiliului Local PUZ-ul pentru întreg proiectul care va include un bazin olimpic acoperit, un aqualand și terenuri de sport. Ca să fie suportabil din punct de vedere al costurilor, execuția va trebui să fie etapizată. Următorul pas va fi să realizăm studiul de fezabilitate. O altă parte din acest acest teren de la ieșirea spre Poplaca va fi folosită și pentru a extinde spațiile Spitalului de Pediatrie, pentru ca acesta să se poată dezvolta˝- a declarat pentru Tribuna, Astrid Fodor.

Despre Calea Șurii Mici, primarul Sibiului a afirmat că sunt 10 oferte de evaluat pentru execuția lucrărilor de extindere.

˝Licitația pentru execuția lucrărilor pe primul tronson, până la cartierul Magnolia, este în curs. Avem 10 oferte de evaluat și va mai dura ceva timp până semnăm contractul. Concret, drumul acesta foarte tranzitat, situat într-o zonă de dezvoltare a orașului, va fi transformat. Extindem carosabilul, creăm o bandă pentru transportul public și piste pentru biciclete. Orașul crește și încercăm și noi să ținem pasul! ˝- a declarat Fodor pentru Tribuna.

 

Autor - Mihai POPA
06 iunie 2026 la 16:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 14 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 15 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 21 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 21 ore
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 22 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 06.10.2026 SIBIU, Cale...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Aproape 9 milioane de lei pentru reabilitarea blocului de locuințe sociale de pe strada Henri Coandă din Sibiu
Locatarii a 93 de locuințe sociale din Sibiu vor beneficia de lucrări de reabilitare energetică aprofundată, printr-un proiect...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.