Astăzi, la Răşinari, începând cu ora 12.30, va avea loc concursul de ciclism „Cupa Bike” 2026. Competiția este gratuită și se adresează tuturor elevilor cu domiciliul în Rășinari, din ciclurile preșcolar, primar și gimnazial.
Întrecere educativă pentru viitoarele generaţii
„Dragi rășinăreni, Primăria și Consiliul Local Rășinari sunt mândri să finanțeze proiectul „Activități extrașcolare de calitate”, prin intermediul Agendei Educaționale. Susținem cu tărie inițiativele care îi aduc pe copii în natură, departe de ecrane, promovând mișcarea, bucuria sportului și un stil de viață sănătos. Ca parte a acestui efort comun, vă invităm joi, 4 iunie 2026, la ediția a IV-a a concursului de ciclism „Cupa Bike”. Vă așteptăm într-un cadru natural minunat, la Curmătura Stezii), unde vom da startul la ora 12:30. Competiția este gratuită și se adresează tuturor elevilor cu domiciliul în Rășinari, din ciclurile preșcolar, primar și gimnazial. Traseele de tip cross-country străbat peisajele frumoase ale zonei, oferindu-le copiilor șansa perfectă de a explora și de a se reconecta cu mediul înconjurător. Aceste rute prin natură au fost gândite special pentru a fi parcurse în siguranță, având distanțe adaptate fiecărei vârste. Pentru protecția participanților, reamintim că echipamentul format din bicicletă, cască și ochelari de protecție este strict obligatoriu. Vă așteptăm în număr cât mai mare să îi încurajăm pe micii noștri campioni la linia de start și să ne bucurăm împreună de o zi plină de energie și aer curat!”, susţine Bucur Bogdan, primarul comunei Rășinari.
Competiţia tinde să devină tradiţională
Edițiile anterioare ale competiției „Cupa Bike – Școala Bucuriei” s-au concentrat pe aceleași obiective comunitare și educaționale ca ediția actuală. Evenimentul a crescut constant în popularitate în rândul comunității din Rășinari. În 2025, competiția a strâns copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani din întreaga localitate.
Ștefania VESA
Radu MIHĂESCU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Ioana DEDU
Vlad IGNAT
ADVERTORIAL