Andreas Karo, primul care pleacă de la FC Hermannstadt? Fundaşul cipriot e pe lista celor de la AEL Limassol

Andreas Karo, primul care pleacă de la FC Hermannstadt? Fundaşul cipriot e pe lista celor de la AEL Limassol

Odată cu retrogradarea, FC Hermannstadt va pierde mai mulţi jucători în această vară, la fel cum s-a întâmplat şi în urmă cu cinci ani, când echipa a căzut, de asemenea, în Liga 2, când a schimbat lotul din temelii. Andreas Karo, fundaşul central, are mari şanse de a părăsi Sibiul, chiar dacă mai are un an de contract cu FC Hermannstadt. În vârstă de 29 de ani, cipriotul care  ajuns la Sibiu de la Maccabi Petah Tikva, vara trecută, este dorit în ţara sa natală de AEL Limassol, ocupanta locului 8 la finalul sezonului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Publicaţia kerkida.net, citată de transfermarkt.com, notează că cei de la clubul cipriot nu numai că nu au abandonat ideea de a-l transfera pe Karo, pe care l-au dorit încă din primăvară, ci chiar au intensificat eforturile de a-l înregimenta.

Andreas Karo a fost folosit în 25 de meciuri de FC Hermannstadt în acest sezon, 17 în sezonul regular al Superligii, 5 în play-out, unul în Cupa României şi cele două jocuri din barajul cu FC Voluntari, înscriind un gol. În returul de la Voluntari, Karo a comis penaltiul din care ilfovenii au deschis scorul, în debutul reprizei secunde.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ovidiu BOICA
03 iunie 2026 la 15:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Ike

    Dupa meciul de la Voluntari, nu stiu cine merita sa stea la echipa asta. In afara de Balaure si Negut , carora nu le pot reprosa nikic si cand sunt slabi, au facut prea multe pentru FCH, ne-au adus multa bucurie in anii astia.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 58 minute
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 oră
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
„Vânătoare” de specii în Valea Aurie. Sibienii sunt invitați să descopere natura ascunsă printre blocuri
Locuitorii Sibiului sunt invitați duminică, 27 septembrie, să privească Valea Aurie cu alți ochi și să descopere plantele,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 ore
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Apă Canal Sibiu explică de ce apar tasări după lucrările la rețelele de apă și canalizare
Tasările și denivelările care pot apărea în carosabil după lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt cauzate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 5 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 29.09.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Construcțiile se schimbă: tehnologia și criza de meseriași, în centrul dezbaterii de la Sibiu
Evoluția tehnologiei, schimbarea materialelor de construcție și dificultatea de a atrage tineri către meseriile tehnice au fost printre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 ore
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit prin parteneriat public-privat. Pîslaru: „Ne așteptăm ca anul viitor proiectul să fie pregătit”
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit printr-un mecanism de parteneriat public-privat, după ce proiectul nu a mai...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Restricții de circulație spre Păltiniș, sâmbătă, pentru Triada MTB
Șoferii care circulă sâmbătă, 26 septembrie, în zona Păltiniș trebuie să țină cont de restricții temporare de trafic,...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.