Spitalul Județean Sibiu este pe locul 2 în România la tratarea AVC prin trombectomii

Spitalul Județean Sibiu este pe locul 2 în România la tratarea AVC prin trombectomii

Compartimentul de Neuroradiologie Intervențională din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a ajuns printre cele mai performante centre medicale din România în tratamentul accidentului vascular cerebral ischemic acut.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit datelor naționale aferente perioadei ianuarie–martie 2026, centrul din Sibiu ocupă locul al doilea la nivel național în ceea ce privește numărul de trombectomii mecanice efectuate în regim de urgență.

În primele trei luni ale anului, 68 de pacienți au beneficiat de această procedură salvatoare de viață, utilizată în tratamentul AVC-ului ischemic acut.

„Fiecare minut contează în cazul unui AVC. Pentru mulți dintre acești pacienți, trombectomia mecanică a însemnat șansa de a vorbi din nou, de a merge din nou și de a reveni la o viață normală”, transmit reprezentanții Compartimentului de Neuroradiologie Intervențională din Sibiu condus de dr. Monica Mănișor.

Medicii subliniază că performanța centrului sibian nu se rezumă doar la trombectomiile mecanice. Echipa realizează constant proceduri complexe de neuroradiologie intervențională, printre care embolizări pentru hemoragii cerebrale, tratamentul anevrismelor cerebrale, stenting carotidian pentru stenoze severe, angiografii cerebrale diagnostice și tratamentul malformațiilor vasculare cerebrale.

„În spatele acestor cifre sunt nopți nedormite, gărzi permanente și intervenții care durează ore întregi. Este o luptă continuă contra cronometru pentru fiecare pacient”, au transmis reprezentanții compartimentului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Toate intervențiile sunt realizate la standarde europene și sunt gratuite pentru pacienți, în cadrul sistemului public de sănătate.

Evoluția centrului sibian este considerată una spectaculoasă, în condițiile în care, în urmă cu câțiva ani, majoritatea pacienților cu astfel de patologii erau transferați către marile centre universitare din țară.

„Astăzi, pacienți din întreaga țară sunt transferați la Sibiu. Acest lucru demonstrează că medicina modernă și performantă se poate face și aici”, mai arată medicii sibieni.

Autor - Răzvan NEGRU
27 mai 2026 la 08:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
De ce bulevardul Vasile Milea se numește Vasile Milea? De la o inițiativă „revoluționară” de atunci, la actualele încercări de schimbare a numelui
Urmele fiecărei epoci sau regim se reflectă, printre altele, cel puțin în România, și în denumirile străzilor. La...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 9 ore
Ionuţ Buzean, nemulţumit de serie: “În afară de Sibiu, toate deplasările trebuie să le facem cu o zi înainte”. Ce obiective are Mediaşul pentru noul sezon al Ligii 3
 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
Interul se mută pe “Municipal”. Teodor Birţ: “Avem nevoie de forţă şi de experienţă de la mijloc în sus”. Doi fundaşi cu peste 500 de meciuri în Superligă asigură stabilitatea
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 12 ore
Și-a vândut mașina pentru o carte. Povestea fostei experte bancare care și-a regăsit echilibrul în lumea „păsărarilor”
Vine din Rotunda de Olt și mai toată viața i-a fost precum o cursă. A plecat de la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
Interul transferă un internaţional de juniori de la vicecampioana României
Echipa sibiană îşi completează lotul cu un mijlocaş ”număr 10” de 21 de ani. Matei Moraru ajunge la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
SADU: Traseul Mocăniţei este aproape gata de inaugurare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 16 ore
Adrian Bibu confirmă demisia din Consiliul Local Sibiu | Surse: Emanuel Curtman, îi ia locul
UPDATE 2 PNL Sibiu a transmis, după anunțul demisiei lui Adrian Bibu din Consiliul Local al Municipiului Sibiu,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 16 ore
DEER simplifică programarea intervențiilor la contoare. Consumatorii pot face programarea online
Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) pune la dispoziția consumatorilor, din luna august 2026, o soluție digitală pentru programarea...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Bazar caritabil la Cisnădioara pentru copiii de la Hospice Carl Wolff. Toți banii strânși vor fi donați centrului
Un bazar caritabil pentru sprijinirea copiilor de la Hospice Carl Wolff din Sibiu va avea loc sâmbătă, 29...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 20 ore
Fosta Mănăstire a Ursulinelor, scoasă la vânzare. Primăria Sibiu propune să nu își exercite dreptul de preemțiune
Primăria Municipiului Sibiu propune neexercitarea dreptului de preemțiune pentru achiziționarea imobilului istoric al fostei Mănăstiri a Ursulinelor. Proprietatea...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Seară de muzică în Piața Mică. Tinerii din Elijah Orchestra urcă pe scenă
Copiii și tinerii muzicieni formați în cadrul Școlii de Muzică Elijah vor susține joi, 27 august, de la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 20 ore
15 tineri din Rășinari învață la Ocna Sibiului cum să se implice în comunitate
Un grup de 15 tineri voluntari ai Centrului de Tineret Rășinari participă, în această săptămână, la tabăra interactivă...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.