Osuarul din comuna sibiană mai întinsă decât Bucureștiul și comparată cu Roma

Sunt exact 200 de ani de când sătenii din Jina au hotărât să desființeze cimitirul de lângă vechea biserică, pentru a face loc noii școli. O decizie prin care vechii jinari au dat întâietate copiilor și învățăturii de carte în fața morților – așa începe textul Danielei Cîmpean din seria dedicată județului Sibiu: Omeni și locuri de poveste.

Pe părintele Nicolae Hulea, scrie Daniela Cîmpean, l-am întâlnit în fața vechii biserici purtătoare a hramului „Buna Vestire”.

„A fost ridicată în 1795, pe locul unei biserici din lemn despre care se spune că ar fi fost la fel de înaltă”, spune părintele în timp ce intră în Casa Domnului.

Când vine vorba despre întâia biserică a jinarilor, în joc intră un „mit” care bagă zâzanie între vecini:

„Se spune că lemnul cel bun ar fi fost păstrat și dus în Poiana Sibiului, unde a fost folosit pentru construcția „Bisericii din Deal”. Nu știu cât adevăr este în această istorioară”, arată, cu reținere, părintele.

Și, pentru o împăcare între părți, nu este lipsit de importanță faptul că, totuși, biserica poienarilor a fost ridicată în 1766, cele aproape trei decenii diferență combătând mitul jinarilor.

Cât despre desființarea cimitirului și construirea școlii, părintele Hulea arată că soluția a venit tot de la un preot: „La acea vreme, biserica era condusă de părintele Dimitrie Boia, care a propus ca noul cimitir să fie amenajat într-o grădină pe care el o avea în proprietate. Astăzi, acel loc poartă denumirea de „Dealul Boii” și adăpostește cimitirul comunei. Faptul că școala funcționa lângă biserică era absolut normal, în condițiile în care primii învățători erau plătiți de biserică.”

Desființarea cimitirului a dus la apariția osuarului: „A fost făcută o groapă în care, judecând după faptul că, în acele vremuri, Jina avea peste 1.000 de locuitori, putem estima că și numărul scheletelor deshumate și depuse aici este de ordinul sutelor. Jinarii i-au păstrat astfel pe cei plecați aproape, lângă biserică.”

Osuarul este o construcție mică din lemn. La intrare, este străjuit de două fragmente dintr-o veche cruce de piatră. Sub podeaua din scânduri groase, sute de jinari își duc laolaltă somnul de veci. „Pe bolta osuarului avem reprezentate cele 12 praznice împărătești, printre care Botezul Domnului, Învierea, Schimbarea la Față sau Adormirea Maicii Domnului. Mai avem o pictură extrem de rară în tradiția bisericii ortodoxe: reprezentarea Tatălui Ceresc. Cum nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu, astfel de reprezentări sunt destul de neobișnuite.”

Accesul în osuar este neîngrădit celor care au respect față de cei adormiți: „Se cuvine să avem evlavie în memoria lor. Îi pomenim în slujbe la „Moșii de iarnă” și la „Moșii de vară”, ne rugăm pentru sufletele lor.”

Despre osuarul de la Jina l-am întrebat și pe dr. Adrian Stoia, de la Muzeul Astra Sibiu: „Prezența osuarului în mediul rural, în satul păstorilor transilvăneni, este inedită. În țară se mai cunosc câteva osuare situate în mediul mănăstiresc și doar puține dedicate eroilor, cum sunt cele de la Mărășești și de la Soveja. Fără reținere putem afirma că monumentul este unic în peisajul Mărginimii și foarte rar întâlnit în spațiul rural al României”.

În parohia „Jina 1”, care numără în jur de 1.300 de credincioși, părintele Hulea calcă pe urmele preotului care l-a botezat: „Sunt la această biserică din 2017, când am preluat-o de la părintele Pavel Oltean, cel care m-a și botezat. Înainte am slujit la Sebeș, însă acum sunt acasă, în satul natal.”

Biserica a fost ridicată în vremuri tulburi, când jinarii păzeau granița Imperiului Austro-Ungar. „Li se spunea «cătanele negre» și erau vestiți pentru curaj și dârzenie. Timp de nouă luni erau la ascultare militărească, apoi trei luni erau lăsați în sat, alături de familiile lor. După 12 ani de serviciu militar primeau pământuri și astfel s-a ajuns ca jinarii să stăpânească o suprafață de teren mai mare decât municipiul București”, spune părintele Hulea.

Istoria mai consemnează că Jina a dovedit că „satul este mai tare decât împăratul”, cu referire la refuzul sătenilor de a accepta altă religie decât cea ortodoxă.

˝În documente, suprafața Jinei este de aproximativ 330 de kilometri pătrați, cu aproape 100 de kilometri pătrați mai mult decât suprafața Bucureștiului.

Este o întindere de munți, văi și păduri care păstrează vii legendele despre vechii jinari, locuitorii celei mai înalte regiuni a Mărginimii Sibiului, unde acum două secole cei adormiți au făcut loc învățăturii de carte a celor tineri.

Întinsă pe șapte coline, aidoma Romei, Jina dovedește că județul Sibiu are oameni și locuri de poveste!˝- scrie Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.