”Sibiul are numai de câştigat”. Administratorul public al Sibiului, despre faptul că ”Municipalul” găzduieşte a treia finală de Cupa României din ultimii patru ani

”Sibiul are numai de câştigat”. Administratorul public al Sibiului, despre faptul că ”Municipalul” găzduieşte a treia finală de Cupa României din ultimii patru ani

Sibiul are numai de câştigat”. Administratorul public al Sibiului, despre faptul că ”Municipalul” găzduieşte a treia finală de Cupa României din ultimii patru ani

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Administratorul public al judeţului Sibiu, Teodor Birţ, este una dintre persoanele care a făcut lobby puternic pentru modernizarea stadionului din Parcul Sub Arini. Echipa pe care o înfiinţase în 2015 tocmai promovase în Liga 1, fosta denumire a Superligii şi jucase o finală de Cupa României. La fel ca cea care va avea loc, miercuri seara, aici, la Sibiu. A treia finală găzduită de ”Municipal” în ultimii patru ani, practic a treia de la inaugurarea noii arene încoace, situaţie în care, în istoria competiţiei KO, în afara stadioanelor din Bucureşti, doar ”Ilie Oană” din Ploieşti s-a mai aflat.

FC Hermannstadt, după promovare, n-a putut juca acasă vreo trei ani, cu suporterii alături, fiind exilată la Tg. Mureş, Piteşti şi Mediaş. Tocmai pentru că nu avea acasă un stadion care să corespundă cerinţelor. În decembrie 2022, visul sibienilor, de la suporteri, la jucători şi oficiali s-a împlinit, iar de atunci, nu numai că ”Municipalul” a devenit casa lui Hermannstadt, ci a găzduit şi naţionala de tineret, echipele ”U” Cluj şi Corvinul, dar şi Şelimbărul din Liga 2 şi chiar Interul, după promovarea în cel de-al treilea eşalon.

Acum, cu o zi înaintea finalei de Cupa României de la Sibiu, dintre Universitatea Craiova şi ”U” Cluj, Birţ vorbeşte, în exclusivitate pentru TRIBUNA, despre însemnătatea arenei din Parcul Sub Arini în peisajul fotbalistic românesc, beneficiile pe care le are Sibiul de pe urma diferitelor evenimente pe care le găzduieşte ”Municipalul” şi avantajele pe care le are FC Hermannstadt, beneficiind acasă de astfel de condiţii, adăugând că este convins că barajul pe care este nevoită să îl dispute echipa lui Dorinel Munteanu pentru menţinerea în Superligă, la finalul acestui sezon, va rămâne doar ”o amintire” şi sibienii se vor salva.

Teodor Birţ vorbeşte, de asemenea, pentru TRIBUNA, despre relaţia excelentă dintre reprezentanţii FRF şi autorităţile din Sibiu, dar şi despre ceea ce urmează să se întâmple cu Interul, noul său proiect, după încheierea actului sezon, primul pentru ”bleu-albaştrii” în Liga 3 de la renaştere, mai ales că a obţinut în instanţă numele, sigla şi culorile legendarei echipe sibiene.

– Stadionul ”Municipal” găzduieşte a treia finală de Cupa României în ultimii patru ani. Practic, cu o singură excepţie, de la inaugurarea noii arene, o singură dată ultimul act din competiţia KO s-a disputat în altă parte, din 2022 încoace, la Arad, dar şi atunci Sibiul a fost aproape să fie desemnat gazda finalei. Cât de mult înseamnă asta pentru oraşul nostru?

Imagine intercalată
Imagine intercalată

– Într-adevăr, în scurta perioadă de existenţă a Stadionului ”Municipal” am avut bucuria de a găzdui, noi, ca şi urbe, trei finale de Cupa României. Sunt convins că am fost foarte aproape de a o găzdui şi pe a patra. Dar, oricum, din punctul meu de vedere, este o onoare că ne aflăm pe harta fotbalului din România. Asta dovedeşte că această investiţie a fost făcută bine. Este o casă care găzduieşte evenimente de amploare, jocuri interesante atât pentru iubitorii de fotbal, cât şi pentru noi, pentru sibieni.

Din punctul meu de vedere, Sibiul are numai de câştigat din astfel de evenimente şi cred că în continuare trebuie să rămânem ancoraţi în această idee de a fi prezenţi în tot ceea ce înseamnă fotbal, fenomen sportiv şi nu numai. Este păcat ca un stadion aşa cum este stadionul din Sibiu să nu fie un pol de atracţie pentru toţi cei ce iubesc fotbalul şi nu numai.

– Ce beneficii are Sibiul de pe urma acestor finale?

– Sibiul are doar de câştigat. Aceste jocuri, în primul şi-n primul rând, scot în evidenţă Sibiul ca şi oraş, cu tot ceea ce are frumos şi interesant şi tot ceea ce oferă Sibiul. Are de câştigat din toate punctele de vedere, atât ca şi fenomen fotbalistic, oferind un spectacol, pentru că sibienii sunt consumatori de fotbal şi ştiu ce înseamnă un spectacol de calitate, cât şi pentru cei care vin, ca suporteri ai echipelor care vin să joace la Sibiu. Şi nu numai. Oferă toate detaliile unei destinaţii frumoase, unei destinaţii turistice, unui oraş primitor, care poate oricând să concureze cu oricare alt oraş din Europa. Beneficiile sunt pe toate palierele. Aşa cum am spus, din punct de vedere al imaginii Sibiului, din punct de vedere economic. Practic, este un real câştig pentru Sibiu şi pentru locuitorii din Sibiu.

– FRF a programat, la Sibiu, pe noua arenă, mai multe meciuri ale echipelor reprezentative. Există o relaţie mai specială cu oficialii FRF?

– Evident că există o relaţie specială cu oficialii Federaţiei Române de Fotbal, plecând de la faptul că i-am avut aproape încă de la începutul discuţiilor şi de la începutul proiectului care s-a concretizat în această arenă frumoasă pe care o avem la Sibiu. Am avut întotdeauna un sprijin în cei de la Federaţia Română de Fotbal din acest punct de vedere, iar şi ei, de câte ori au venit la Sibiu, au găsit o gazdă bună, o gazdă care s-a comportat exemplar, au găsit un public minunat şi o deschidere pentru toate evenimentele pe care le-au organizat aici. Sunt convins că, în continuare, vor mai fi multe evenimente de acest fel.

– Şi alte echipe au ales şi probabil vor mai alege să joace pe ”Municipal”: ”U” Cluj când e Untold, Corvinul în cupele europene… Apropo, aţi primit vreo cerere în acest sens de curând, ca hunedorenii să joace tot la Sibiu în prima parte a sezonului, în Superligă, până va fi gata arena din Petroşani?

– Am citit despre dorinţa celor de la Corvinul Hunedoara, pe care îi felicit pe această cale pentru performanţa pe care au realizat-o în acest an. Este o echipă care merită, a dovedit-o şi în anii care au trecut. Sunt profesionişti, au dovedit-o pe teren, sunt oameni care merită să joace în prima ligă a României. Este Corvinul Hunedoara, este o echipă de tradiţie a fotbalului din România şi cred că pentru ei ar fi, cel puţin pentru o perioadă – aşa cum şi noi am plecat în vecinătate să jucăm – ar fi o destinaţie bună, în care ar putea să-şi desfăşoare meciurile.

Vizavi de oportunitate şi de câştigurile pe care le-ar putea avea municipalitatea şi publicul sibian, aici este foarte mult de discutat. Dar, trebuie să ţinem totuşi cont că avem o echipă în prima ligă, avem echipele noastre din Sibiu şi cred că primordial ar fi să asigurăm condiţii bune competiţionale pentru echipele din Sibiu. Evident că atunci când echipele din judeţele învecinate vin la noi, le primim cu aceeaşi deschidere şi chiar ne bucurăm că ne onorează şi se gândesc că ar putea să joace pe stadionul nostru.

– Aveţi cunoştinţă de alte meciuri ale echipelor reprezentative care să aibă loc tot la Sibiu, în lunile următoare?

– În acest moment nu cunosc programul meciurilor internaţionale pe care Federaţia Română de Fotbal le are în vedere, dar sunt convins că Sibiul va fi în continuare o gazdă bună. Sunt convins că cei de la federaţie vor pune întoteauna în capul listei un stadion aşa cum este cel din Sibiu, evident în funcţie de toţi factorii pe care îi iau în calcul atunci când decid locul unde se desfăşoară un anumit meci sub egida Federaţiei Române de Fotbal.

– Construirea noii arene influenţează cumva şi activitatea echipei FC Hermannstadt care, cu excepţia unui sezon, joacă an de an în Superligă, chiar dacă, în prezent, e nevoită să dispute barajul pentru menţinerea în elită?

– Bineînţeles că este extrem de important ca o echipă de fotbal şi mai ales o echipă de primă ligă să aibă casa ei. O spune unul care a trăit în exil cu echipa aceasta de fotbal, care a jucat meciurile de acasă pe stadioanele din Tg. Mureş sau Piteşti. Ştiu cât este de greu să joci în deplasare, ştiu cât este de greu să nu joci acasă, lângă sibieni, lângă publicul pe care tu îl ai.

Faptul că echipa din Sibiu, FC Hermannstadt, este într-o situaţie mai puţin confortabilă, cred că nu este decât un motiv care să ne facă să ne gândim cum putem să facem performanţă. Am încredere că barajul nu va fi o problemă pentru noi, pentru că atât lotul de jucători, cât şi conducerea echipei şi publicul sunt împreună şi vor reuşi să facă tot ceea ce trebuie făcut pentru ca acest baraj să rămână doar amintire. Sunt convins că toţi cei care sunt implicaţi în acest fenomen frumos numit FC Hermannstadt vor învăţa din această experienţă, iar pe viitor vor încerca pe cât posibil să nu se mai repete, din contră, să ofere sibienilor liniştea şi bucuria unor meciuri frumoase pe stadionul din Sibiu.

Interul, clubul sibienilor

– FC Inter a supravieţuit la primul an în Liga 3. Ce planuri aveţi pentru viitorul sezon?

– FC Inter este un alt proiect. Este, într-adevăr, un club tânăr, cu toate că ne mândrim cu numele, sigla şi culorile pe care am reuşit cu greu să le dobândim. Dar este un club tânăr, care îşi propune cel puţin pentru moment să fie un club al sibienilor. După cum ştiţi, am avut un sezon în care am dat credit mult jucătorilor din Sibiu. În mare parte ne-am axat pe tineri fotbalişti sibieni.

Şi nu numai din Sibiu, din proximitatea Sibiului. În continuare, ne propunem acelaşi lucru, să fim o echipă a Sibiului, să fim foarte bine ancoraţi în comunitatea sibiană, să încercăm să ne recâştigăm publicul pe care FC Inter l-a avut de-a lungul timpului şi să demonstrăm că suntem un club care tot ceea ce face, face cu gândul la performanţă, cu gândul la Sibiu, la cei din Sibiu, la suporterii pe care i-ar putea avea la fiecare meci.

– Care e soarta antrenorului Mihai Ianc? Continuaţi cu el?

– Deocamdată nu pot să vă dau detalii vizavi de ce se va întâmpla în viitor, nici legat de banca tehnică, nici, ştiu eu, vizavi de alte planuri în legătură cu acest club, de care sunt legat în acest moment. Pot să vă spun doar că, cu staff-ul pe care l-am avut, ne-am înţeles foarte bine, nu văd motive pentru care nu am continua împreună acest proiect minunat. Ne preocupă, aşa cum am spus, să dăm credit sibienilor, ne preocupă să oferim şanse pentru ca ei să debuteze, să creştem jucători, pentru că sunt foarte mulţi jucători de talent în Sibiu.

Această emulaţie pe care Sibiul a cunoscut-o vizavi de echipele de copii şi de tineret mă bucură nespus de mult, dar cred că este timpul să începem să culegem roadele. Ca aceşti copii, care au dovedit şi care, la cluburile de la care provin, au făcut performanţă, să facă mai mult, să arate că pot deveni fotbaişti care să joace la orice echipă din campionatele din România.

– Ce înseamnă pentru Inter să obţină culorile şi palmaresul în instanţă?

– Evident că a însemnat enorm de mult pentru noi încheierea procesului pe care l-am avut şi faptul că, începând din vară, ne vom numi FC Inter Sibiu. Suntem în proces de a finaliza toate demersurile care mai ţin de partea legală, ca să spun aşa, ca să încheiem cu vechea denumire. Sunt convins că aceste culori şi acest nume ne obligă mai mult, ne determină să fim şi mai… determinaţi în a face ceea ce ne-am propus.

– Financiar, pentru sezonul viitor, sunt semne bune pentru Inter?

– Partea financiară este o provocare pe care orice conducător din fotbal – şi nu numai, din sport – o are. Evident că ne dorim să avem o stabilitate, ne dorim să ne ancorăm cât se poate de bine în mediul de business, pentru că avem nevoie de susţinere, avem nevoie de oameni care să vină alături de noi, iar faptul că ne dorim să promovăm tineri din Sibiu şi să scoatem la lumină talentele pe care le poate oferi Sibiul, cred că ne vor ajuta foarte mult să convingem cât mai multe persoane care pot să ajute, să o facă, să îi convingem de faptul că ne dorim să facem doar performanţă, că ne dorim să facem ceva pentru Sibiu şi pentru tinerii din Sibiu. Ne dorim ca publicul să vină la stadion în număr cât mai mare, oamenii să fie la curent tot timpul cu tot ceea ce se-ntâmplă la club şi la echipă. Ne dorim să fim transparenţi, ne dorim să oferim sibienilor un pol de interes din punct de vedere sportiv. Este ceea ce ne propunem şi sunt convins că, împreună cu sibienii, vom reuşi.

– Există interes pentru golgeterul echipei, Paul Mercioiu?

– Mercioiu, din punctul meu de vedere, este un jucător deosebit de talentat, este un jucător care a demonstrat că poate oricând să facă faţă la orice club, cel puţin de Liga 3, dacă nu mai mult. Nu ştim deocamdată care vor fi discuţiile pe care le vom avea şi cum se vor încheia cu el, dar este clar că, din punctul meu de vedere, ne-am bucura să-l avem în continuare. Dacă se va întâmpla să reuşim să ajungem la un nou acord cu el, ar fi un real câştig. Dar, dacă nu, sunt convins că experienţa pe care a avut-o la noi va fi de folos nu numai pentru el, iar noi vom reuşi să găsim tineri din Sibiu care să suplinească o eventuală despărţire de el.

Autor - Ovidiu BOICA
13 mai 2026 la 16:13
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 8 ore
Mihăileni: Comunitatea investește în viitor prin proiectul „Primăria Copiilor”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Internaţionalul român pleacă de la FC Hermannstadt, dar rămâne în Superligă
Încă un titular de drept din lotul lui FC Hermannstadt, sezonul trecut, va evolua pentru altă echipă din...
Actualitate
2 min de citit
acum 11 ore
(ACTUALIZARE) Simone Tempestini câştigă pentru al şaptelea an la rând Raliul Sibiului Bilstein. Ce sibieni au urcat pe podium, la final
Dacă, în clasamentul general, echipajul Raul Badiu/Rareş Fetean s-a situat în imediata vecinătate a podiumului, în diferite ierarhii,...
Actualitate
2 min de citit
acum 11 ore
ARA Kinetoterapie: Copilul tău stă strâmb? Ce înseamnă și ce poți face
„Poate doar mi se pare…” Este gândul pe care îl au foarte mulți părinți atunci când observă că unul...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 11 ore
Iulie continuă cu vreme instabilă. Maximele nu vor atinge 30 de grade
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 11 ore
Parcul Național Făgăraș: 1.500 de locuri de muncă, 500 de milioane de lei venituri. Cătălin Striblea, în dialog despre viitorul comunităților montane
Programată pentru 90 de minute, dezbaterea moderată de cunoscutul jurnalist Cătălin Striblea, în cadrul „Carpathia Talks” de la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 12 ore
GURA RÂULUI: Podul acoperit din lemn, monument istoric, a fost restaurat
Ambulanţa pentru Monumente, Primăria Gura Râului şi proprietarii imobilului au inaugurat, astăzi, lucrările de restaurare realizate la Podul...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Spitalul de Pediatrie Sibiu, tot mai aglomerat din cauza enterocolitelor. Medicul Rareș Pătru: „Nu opriți hidratarea copilului”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Sibiul și meritul de a fi în fruntea cozii în materie de spații verzi
Am citit (și recitit) acea analiză realizată de platforma imobiliară Storia (bazată pe date de la INS și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Recomandarea săptămânii | Mihai S. Rusu: „Diego Maradona. Un studiu sociocultural”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 17 ore
Unde mergem la piscină. Cât costă intrarea la ștrandurile din Sibiu și județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 zi
“Călăreţii roşii”, puşi pe fugă de “corbi”. Înfrângere cu scor de neprezentare a Şelimbărului pe terenul unei echipe nou-promovate în Superligă
Echipa lui Eugen Beza a fost învinsă de Corvinul cu 3-0, toate cele trei goluri find marcate în...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.