Despre falsa păstrare a tradiției

Am văzut la cineva din lista de prieteni o adevărată apologie a Mărginimii Sibiului, ca loc în care tradiția este la ea acasă, în care dacă vrei original, doar aici găsești și în care totul e mai idilic decât într-o poezie sămănătoristă din perioada antebelică ori o scenă de operetă gen „Ana Lugojana”. Ce mai, o enclavă a păstrării originalului într-o societate copleșită de copii (de la „copie” nu de la „copil”) de kitsch și de cosmopolitism rural.

Iar Mărginimea nu este un caz singular. Fiecare regiune, fiecare zonă etno-folclorică, fiecare localitate de pe actualul teritoriu al României, este, periodic sau permanent, pocnită de ideea asta că acolo este un fel de buric al pământului și că de veacuri tradiția este păstrată nealterat de la mic la mare, individual sau în grup, cu Doamne iartă-mă, „sfințenie”. Cine nu crede, să citească/vadă orice din categoria: „orășan care ajunge și el la țară”, să dea o tură pe la un eveniment din acesta de agendă culturală a câte unei comune, sau la un festival folcloric. Tradiția va apărea, conform desfășurătorului pe scenă, sub diverse forme: discurs oficial, unde va fi plin de ea și vei fi informat că aici sunt oameni mândri, muncitori, credincioși și că aici tradiția e la ea acasă. Apar apoi dovezile: grupuri de dansatori și cântăreți, care vor juca folcloric așa cum jucau bunicii și străbunicii lor, cu diferența că după aceea nu dădeau search la manele pe telefon. grupul de femei care reînvie cine știe ce ritual pre-creștin al fertilității agricole sau o punere în scenă a unei scene din viața comnității. nelipsind nici modelul acela de pălărie de-l vezi și pe la oraș sau prin magazinele de pe Orașul de Jos, pe post de accesoriu folcloric. Tradiție este și grupul coral care cântă ceva care nu interesează pe nimeni dar dă bine la oaspeți și presă.

Pe bune, hai odată prin Mărginimea noastră și uite-te mai atent la decor. Să vezi cum, din moși-strămoși, ei aveau case etajate și izolate cu zăpadă artificială, cu poartă din lemn stratificat sau din fier forjat cu ecran de plexi’ și cu termopane la uși și ferești. Sau cum bca-ul evident tradițional face legea în construcții, ca dealtfel și mansardarea.

Hai să mergem la locul unde se sărbătorește tradiția la ea acasă, ca să mâncăm niște mici tradiționali și să bem o bere tradițională, o colă din folclor sau niște apă plată de la mama ei, din sticla luata la vrac de la mall. Sau poate vrei să iei un suvenir sau o jucărie tradițională din plastic Made in China, pe care o găsești și la chioșcurile de la Zoo ori pe plajă la Eforie. Hai iar la scenă să vedem cum bubuie folclorul original de la Interpreții care păstrează tardiția prin machiajul pus cu generozitate, sprâncene tatuate, gene false, tocuri, inele. Umple-te de hiturile de pe la radiourile axate pe neo-folclor. Vezi invitații speciali aduși din Cluj sau Banat, că na, e tot populară și e faină. Nu mai pomenesc de sărbătorile rămase din vremea de glorie al defunctului festival „Cîntarea României” (sau chiar mai devreme), reșapate și transformate acum în mostre de „promovare a valorilor culturale tradiționale”.

Saxofoanele în folclor sunt tradiție? Baladele interminabile despre mame și tați, bani avere, pușca și cureaua lată sunt tradiție?

E amuzant să vorbești dsespre originalitate și păstrarea tradiției când ce ai tu mai vechi prin sat, biserici, clădiri, situri arheologice, este praf și pulbere. Când cei care caută naturalul și „Lumea satului” sunt cazați în pensiuni cu wifi, loc de parcare, climă și loc de joacă pentru copii. Când multe și multe altele.

Totuși, „tradiționalul” poate fi și folositor. Uite, când ceva e „tradițional”, în mod sigur costă dublu față de ceva „normal”. Chiar dacă ingredientele sunt aceleași.