Animal Life Sibiu cere sprijin pentru o „ambulanță” nouă

Animal Life Sibiu cere sprijin pentru o „ambulanță” nouă

Asociația Animal Life Sibiu anunță că autoturismul folosit în intervențiile de salvare a animalelor a devenit inutilizabil, după numeroase reparații, și face apel la sprijin pentru achiziția unei autoutilitare noi.
Printr-o postare pe pagina de socializare, reprezentanții organizației arată că „după a zecea «resuscitare» în service, inima ei a cedat definitiv. Ne-am luat rămas bun cu un nod în gât, pentru că, oricât de mult ne-a lăsat în drum, ne-a fost parteneră în sute de salvări”.
Aceștia mai scriu de dificultățile cu care se confruntă zilnic: „Când primim un apel pentru un accident în celălalt capăt al județului, ne întrebăm mereu: «Oare ne ține motorul până acolo? Nu o dată am rămas în pană fix când aveam un caz critic în mașină, rugându-ne să apară cineva să ne tracteze înainte să fie prea târziu pentru sufletul din portbagaj.”
În acest context, Animal Life dorește să strângă fonduri pentru achiziția unei autoutilitare, care să devină noua „ambulanță” pentru animale. „Nu mai putem cârpi la infinit ceea ce s-a rupt de prea multe ori. Avem nevoie de o mașină de încredere, care să asigure siguranța salvărilor noastre”.
Postarea a fost redistribuită de zeci de iubitori ai animalelor în speranța că se vor găsi donatori pentru achiziționarea unei noi mașini pentru intervenție celor de la Animal Life Sibiu.
Cei care doresc să susțină activitatea cunoscutei asociații sibiene o pot face prin donații în cont astfel:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Asociația Animal Life Sibiu

* IBAN cont în RON: RO03BTRLRONCRT0572564801

* IBAN cont în EURO: RO50BTRLEURCRT0572564801

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Banca: Transilvania

* Cod Swift: BTRLRO22

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Teodora NAN
09 mai 2026 la 14:34
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Bărbat grav rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul la ieșirea din Cristian
Un bărbat a fost grav rănit, duminică, după ce tractorul în care se afla s-a răsturnat la ieșirea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
VIDEO | Lucrările de consolidare a versanților de pe Valea Oltului au depășit 84%
Lucrările de stabilizare a versanților de pe DN 7, în zona Văii Oltului, continuă, iar stadiul fizic al...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Specialiștii sibieni au prezentat două lucrări științifice la Conferința Clujeană a Medicinei Legale
Șase reprezentanți ai Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 3 ore
Final de septembrie destul de agreabil şi călduros. În weekend se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Braconieri prinși în flagrant la barajul Arpașu, după 20 de ore de pândă. Polițiștii din Cârța au intervenit
Mai multe persoane suspectate de braconaj piscicol au fost prinse în flagrant în zona lacului de acumulare și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Palatul Brukenthal din Avrig, închis după ce 30 de oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la o nuntă
Incidentul de sâmbătă seara de la Palatul Brukenthal din Avrig, unde a fost activat Planul Roșu după ce...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
„Ecologia Sinelui: Deconstrucția Filtrelor”, ultima întâlnire din cadrul ROCRED Sibiu 3.0
Ultimul eveniment din cadrul proiectului ROCRED Sibiu 3.0 va avea loc luni, 28 septembrie, la Liceul de Artă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 18 ore
(FOTO) Reîntâlnire între prietenii de la Şoimii Sibiu şi Aurul Brad. Meci de old-boys pe ”Alma” şi repriza a treia, la ”Carul cu flori”. Emil Săndoi, invitat special
Foştii jucători ai ”şoimilor” s-au reîntâlnit cu prietenii de la Aurul Brad pentru o nouă partidă amicală, astfel...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Etapa oaspeţilor în SuperLiga Sibiu. AFC Agnita are maximum de puncte, Răşinariul şi Bradu o urmează
Trei din cele patru meciuri ale etapei a IV-a a primului eşalon judeţean s-au încheiat cu victoria oaspeţilor....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
Peste 100 de elevi din Abrud au descoperit poveștile aurului din Apuseni la Muzeul ASTRA
Peste 100 de elevi de la un liceu din Abrud au vizitat Muzeul ASTRA și au parcurs circuitul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 21 ore
Planul Roșu de Intervenție, activat în Avrig. Mai multe persoane acuză simptome de toxiinfecție alimentară
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă seara, la nivelul județului Sibiu, după ce mai multe persoane...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 22 ore
S-au dezlănţuit sibienii. Interul marchează de şapte ori la Zărneşti şi urcă pe podium
Echipa sibiană a câştigat, în urmă cu câteva minute, cu 7-2 la Zărneşti, la capătul unui meci din...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.