Foto: Răzvan NEGRU
Când vorbești despre trecutul „didactic și pedagogic”, despre „pe vremea mea se făcea școală”, mai ales în comparație cu prezentul, riști de regulă să supraestimezi și să exagerezi contextul în care ai trăit. Că ehehei, când mergeam noi la școală fără mașină, sticlă de apă și fără contact permanent prin telefon cu mami. Că ce carte se făcea și cum era la școală și ce pregătit era profesorul și ce disciplinați elevii.
Parțial majoritatea afirmațiilor de aici sunt corecte. Atunci nu era acum, era atunci. Nu știu câți dintre cei care se dau viteji pe net acum ar fi reușit nu să răzbească, ci să stea pe linia de plutire atunci. Da, atunci făceai școala la tine-n cartier că nu mergea șmecheria cu domiciliul fictiv pentru viza de flotant. Atunci se făcea carte, chiar și când nu era cazul. Atunci nu erau copiii așa de sensibiloși ca acum, iar super-părinții nu făceau nici „mac” în fața profesorilor și nici nu se dădeau experți în educație și în „așa cum consider eu” ori „are ceva cu copilul meu”. Da, nu beam apă din sticluțe specifice, așa cum văd acum. Beam de la țâșnitoarea comună, dar de cuminți ce eram ne mai și dădeam palme peste ceafă ca să se înece cu apă colegul însetat. Se făcea carte? Da. Se prea făcea. Și ce trebuia și mai ales ce nu. Și acum mă întreb la ce mi-a folosit trigonometria, genetica, formulele chimice și îmbârligările matematice, în afară de a mă ajuta să migrez de la un liceu industrial super-fain la unul de top care sincer, nu m-a impresionat și de care, cu câteva excepții umane, nu mă leagă nicio nostalgie de el. Se făcea carte. Mai ales când ți se dicta nonstop o oră, de te dureau degetele de la scris, iar dacă puneai ceva de la tine când te asculta, imediat erai taxat cu „așa v-am dictat EU?”. Da, se făcea carte încât munca ocazională în agricultură și orele de atelier ni se păreau sejururi pe litoral de relaxat ce te simțeai. Chiar și eleviie rau niște super elevi. Cu excepția șmecherașilor second hand, a divelor înainte de vreme, a turnătorilor și a pilelor lui profu-profa care nici năcar nu se mai atunci când aduceau taxa de șmecher în traistă pentru un 10 întocmai și la timp.
Profesorii erau mai motivați, mai autoritari și mai bine pregătiți. Da, așa a fost, dar nu era o regulă asta. Aveam de exemplu un prof de economie politică la care puteai să-i scrii orice cretineală. Totul era ca să o faci caligrafic, așa, frumos și să subliniezi în text cu cât mai multe culori că priemai instant note bune. A, ne mai înjura de mamă. Dar nu ne păsa. Alții erau cu altele. Unii urlau, alții loveau. Alții se uitau după eleve că erau setați și ei pe prospături. Alții erau oameni foști cu funcții babane dar care au călcat pe bec și au fost trimiși „La munca de jos”, să predea tehnologie sau alte chestii industriale ciudate unor elevi în principiu neinteresați. În internate, era școala vieții, învățai să te gospodărești dar mai alesa să te ferești de pedagogii ăia tari în pumn și care nu iertau. Și dacă nu erau ei era gașca de cartier care făcea periodic „razii” ca să se distreze cu „veneticii”.
În școli era disciplină. Era dar erau și șmecheri care să te bată în pauze sub ochii profesorului de serviciu care era și el om și nu voia să aibă complicații cu gașca din cartier. Era frumos că existau uniforme. Pe de o parte da, că asta te și responsabiliza puțin în comportamentul exterior, că cine știe cine te vedea și „îți lua numărul” (matricol) și te ciripea la conducere și o cam puneai. Da, nu se înjura și nu se vorbea cu „p” și „p” ca acum, dar totuși, te mai scăpa.
Deci da, școala de atunci față de cea de acum era altfel. Dar nu chiar un loc ideal de învățătură. Dar nici ce e acum.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Da,si acum dupa mai bine de 50 de ani port un mare respect pentru unii prlfesori cum ar fi Cosminllache