Preşedintele Daniel Niculae, despre ieşirea din insolvenţă a clubului FC Hermannstadt, la Podcastul TRIBUNA: ”Până la finalul lunii mai vom avea o dată definitivă”

Preşedintele Daniel Niculae, despre ieşirea din insolvenţă a clubului FC Hermannstadt, la Podcastul TRIBUNA: ”Până la finalul lunii mai vom avea o dată definitivă”

Prezent, zilele trecute, la Podcastul TRIBUNA, preşedintele executiv al grupării FC Hermannstadt, Daniel Niculae, a susţinut că termenul pentru ieşirea din insolvenţă a clubului va fi stabilit la finalul acestei luni. Oficialul grupării de pe ”Municipal” nu exclude însă posibilitatea ca acesta să fie prelungit chiar până în 2028.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

”Termenul pentru ieşirea din insolvenţă nu a fost stabilit definitiv. Probabil, până la finalul lunii mai, vom avea o dată definitivă. Fie că va fi prelungit un an sau doi. Sunt lucruri care nu mai depind de mine. Fiind o societate în insolvenţă, depind de administratorul judiciar”, a declarat Daniel Niculae.

Oficialul grupării sibiene a adăugat că nu sunt probleme cu obţinerea licenţei pentru sezonul viitor al Superligii şi că o mare parte din restanţe au fost achitate, iar zilele următoare este posibil ca jucătorilor s le intre în conturi şi ultimul salariu.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

”Într-adevăr, au fost ceva probleme. S-au făcut eforturi mari pentru a fi achitate (n.a. restanţele financiare), mai ales cele pentru licenţiere. Chiar ieri (n.a. joia trecută) am fost în faţa Comisiei (n.a. de Licenţiere din cadrul FRF). Răspunsul este unul favorabil, deci din punctul acesta de vedere nu vor fi probleme. Restanţe către jucători au mai fost şi în sezoanele trecute, cred, dar nu au depăşit niciodată mai mult de două sau trei luni. Acum suntem într-o situaţie OK. Mai avem de achitat, într-adevăr, un salariu, probabil va fi achitat săptămânile viitoare, poate chiar săptămâna viitoare (n.a. aceasta). Trebuie ca băieţii să se gândească doar la ceea ce au de făcut, pentru că acolo noi nu mai putem interveni, nici conducerea, nici patronatul, nici antrenorul… Antrenorul, ba da, în timpul meciului, dar foarte, foarte puţin, pentru că, de când intră pe teren, jucătorul pune în practică ceea ce a lucrat acum o săptămână, un an, şase luni. Depinde doar de el”, a mai spus Daniel Niculae la Podcastul TRIBUNA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ovidiu BOICA
04 mai 2026 la 12:56
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 19 minute
Aplicația e-Terra a fost repornită. ANCPI reia treptat activitatea după atacul cibernetic
Aplicația e-Terra, sistemul informatic prin care sunt gestionate la nivel național operațiunile de cadastru și carte funciară, a...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Noi activități pentru comunitățile rurale din județul Sibiu prin proiectul RuralConnect
Locuitorii din comunitățile rurale ale județului Sibiu vor beneficia, în perioada următoare, de cursuri de formare, mentorat și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
Când la Sibiu era ocean. Urme de rechini, corali și „vaci-de-mare” în rocile din județ
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 3 ore
Cum ne protejăm plămânii în concediu. Recomandările unui medic pneumolog din Sibiu
Vacanțele la mare sau la munte vin și cu schimbări care pot afecta sănătatea aparatului respirator. Aerul condiționat,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 3 ore
RÂU SADULUI: Străzi în plină modernizare
Autorităţile din comuna Râu Sadului derulează, în acest an, un amplu proiect de modernizare a străzilor de interes...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 4 ore
Doi bărbați prinși fără permis pe mopede neînmatriculate, la Cârța și Sibiu
Doi bărbați s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți de polițiști în timp ce conduceau...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Bacalaureatul de toamnă: 315 candidați au susținut proba obligatorie a profilului în județul Sibiu
Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a continuat marți, 11 august, cu proba obligatorie a profilului. În...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dominique BOICA Dominique BOICA
acum 5 ore
“Ouă şi Unt” în “Oraşul de jos”. Povestea a doi bucureşteni care au lăsat Capitala pentru a porni un local inedit, la Sibiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
14 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Castelul Brukenthal din Avrig va fi restaurat cu peste 15,5 milioane de lei. Va deveni un centru cultural și turistic
Corpul A al Ansamblului Castelului Brukenthal din Avrig, monument istoric de importanță națională, va fi restaurat și transformat...
Actualitate
3 min de citit
acum 8 ore
Din Săliște, la vârful vieții culturale și politice din România. Iar de acolo, în beciurile Securității | Fragmente aproape necunoscute din viața unui fost ministru
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
Ministrul Apărării, în vizită la Mediaș: Aproape 100 de vehicule militare COBRA II sunt în producție la Automecanica
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a vizitat luni facilitățile de producție de la Automecanica Mediaș, unde sunt fabricate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
RĂŞINARI: Digitalizarea serviciului de stare civilă – programări online pentru oficierea căsătoriilor
Primăria Comunei Rășinari informează cetățenii că a fost implementat serviciul de programare online pentru oficierea căsătoriilor civile, disponibil...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.