În definitiv e normal (cumva) ca românul să asculte manele

În definitiv e normal (cumva) ca românul să asculte manele

Știu cât de oripilată și fals oripilată este lumea atunci când e vorba de manele. Că ele nu sunt muzică. Că au mesaje nocive pentru societatea noastră civilizată și inteligent-artificializată. Că strică (virgulă) copiii. Că (diverse remarci rasiste care nu își au locul aici dar pe care le auzi frecvent). Că ar trebui interzise, așa cum e normal într-o lume a libertății și a libertăților. Că sunt mizerie, kitsch, că nu aș asculta nici plătit așa ceva, că se răsucesc Mozart, Bach și Smetana în morminte când văd ce s-a ales de muzică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La fel știu și ce răspândire au acum manelele, de la corporatiștii care caută și ei să se mai rupă pe la un team-building cu ceva mai altfel decât ce o consumă ei de regulă, la elevii de a VII-a și a VIII-a care te resping din anturaj dacă nu o arzi pe genul ăsta, de rămâi așa, colegul nimănui. Mai știu și pe cei care „eu nu ascult deloc manele dar, așa, la un chef, merge…”. Mă mai știu și pe mine, care făceam crize de revoltă doar la auzul primelor acorduri din hiturile acelea despre bani, avere și dujmani, copilașii mei, iubirea mea-prințesa mea, șmecherie și fraiereală, băieți de elită sau ce nedreaptă e justiția română cu poliție cu tot că bagă la bulău interlopi nevinovați.

Apoi m-am gândit că bă, ia stai. Ca majoritatea lucrurilor din lumea asta, ea, maneaua, se supune unor anumite legi. Să zicem, legilor pieței. Adică, înțelegi, oferta și cererea, care prima nu ar exista fără a doua (în anumite contexte, că în altele se mai forțează). Tradus: dacă nu ar cere lumea manele, ele ar dispărea de pe piață. Sau ar rămâne în underground-ul acela al lor, fără a fi prilej de mesaje alarmiste pe tema „ce-a ajuns muzica și ce-am ajuns noi”.

Interesant este că maneaua asta bau-bau pentru mulți era, la începuturi, un gen specific al muzicii lăutărești „clasice”. Originea este, normal, orientală, nu mai intru în detalii. Manele găseai, în anii ’60-’80, pe discuri Electrecord, legale și vizate de Consiliul Culturii și Educației Socialiste. Le găsești în discografia celor două mari ale genului de la noi, Romica Puceanu și Gabi Luncă. Bun, sunau complet diferit de ce auzi acum la Salam, Tzancă sau alte superstaruri cu milioane de vizualizări, dar erau manele? Erau. Numai că, așa cum și folclorul s-a stricat rău, la fel s-a stricat și muzica lăutărească. De ce? pentru că a dispărut și s-a modificat targetul. Lăutăreasca aceea cu of și aoleu, de inima albastră, era pentru consumul locuitorilor din mahalale, ei fiind un amestec ciudat de rase, etnii, ocupații și statute sociale, în general nu neapărat bogați, ci dimpotrivă. Proto-manelele sau cum să îi mai zic muzicii „de chef” sau „de mahala” din anii ’80-’90 aveau alt target: rămâne periferia, dar ceva mai spălată și mai civilizată, se adaugă categoria aceea nici țăran nici orășean a navetistului, mai apar ca adaos șmecherașii și soldații. Cu trecerea timpului, targetul manelelor din nou s-a modificat, el devenind, conform vremii, mai global. Atunci când nu este adoptată de o anumită categorie (și mă refer aici la interlopi și rămășițele ale țăranilor din mediul rural) ea este asumată de restul. Am mai scris despre cum tu, prin manele, visezi să fii un personaj de manea: cu bani, relații, corupător a orice, cu mii de femei la picioare, descurcăreț în orice situație, deasupra tuturor și invidiat de dușmani. Chiar și mai răsărit dpdv intelectual, ai cumva o atracție spre zona interlopă, așa că înghiți și ceva manele. Deci, muzica asta are succes. Nu avem încotro, din punct de vedere al regulilor economiei de piață, este funcțională și profitabilă: e cerere e ofertă. Rețeta succesului, oricât am strâmba estetic din nas.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
28 aprilie 2026 la 16:21
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 minute
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 19 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 19 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 20 ore
Emil Hurezeanu, într-un dialog de colecție cu Tribuna: România, între o falie și o fereastră istorică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Sibianul Radu Nica candidează pentru Senatul UNITER
Regizorul Radu Nica, născut la Sibiu și unul dintre numele legate puternic de scena Teatrului Național „Radu Stanca”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 zi
Rășinari devine platou de filmare TVR
Rășinariul a îmbrăcat hainele anului 1916. Pitoreasca comună mărgineană s-a transformat în aceste zile în platou de filmare...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.