📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Locuitorii din Tocile – Valea Morii nu vor mai avea parte de disconfort în ceea ce privește alimentarea cu energie electrică. Autoritățile locale și „Distribuție Energie Electrică România” au reușit să extindă infrastructura electrică din comuna Sadu.
De curând, a fost pus sub tensiune cel de-al doilea post de transformare realizat în cadrul investiției de extindere a rețelei de energie electrică în zona Tocile – Valea Morii. Investiția este realizată de „Distribuție Energie Electrică România”, cu o cofinanțare de 50 la sută asigurată de comuna Sadu.
„Prin finalizarea acestei investiții, întreg arealul intravilan al comunei este acoperit de rețeaua de joasă tensiune, un pas important pentru dezvoltarea localității și pentru creșterea confortului locuitorilor”, transmite Primăria Sadu.
Consultări pe bugetul pentru 2026
Primarul comunei, Valentin Ivan, a demarat consultările publice pentru bugetul local din 2026. În acest sens, prima întâlnire a avut loc alături de reprezentanții Regiei Publice Locale Ocolul Silvic Valea Sadului RA, un partener important în administrarea resurselor naturale și în susținerea proiectelor locale.
În cadrul discuțiilor desfășurate cu reprezentanții ocolului silvic, au fost abordate cu prioritate o serie de teme importante, cum ar fi asigurarea lemnului de foc pentru populație, lucrările de împădurire și igienizare, dar și repararea drumurilor forestiere.
Din discuțiile purtate, s-a subliniat importanța unei planificări riguroase a masei lemnoase destinate populației, precum și necesitatea respectării termenelor de livrare, în special pentru sezonul rece.
În ceea ce privește lucrările de împădurire și igienizare, s-au analizat măsurile necesare pentru menținerea și regenerarea fondului forestier, între care: lucrări de împădurire pe suprafețele afectate; lucrări de igienizare (îndepărtarea arborilor uscați sau afectați) și prevenirea degradării ecosistemelor forestiere.
De asemenea, s-a evidențiat necesitatea intervențiilor urgente asupra infrastructurii forestiere, în special asupra drumului Mâncului, care necesită lucrări de reparații și întreținere imediate. În acest context, s-a vorbit despre asigurarea accesului pentru exploatarea și transportul masei lemnoase și îmbunătățirea condițiilor pentru intervenții silvice și situații de urgență.
Referitor la proiecția bugetară, s-a subliniat necesitatea echilibrării veniturilor cu cheltuielile specifice activităților silvice, alocarea resurselor pentru lucrări de întreținere, regenerare și infrastructură și prioritizarea investițiilor care deservesc direct comunitatea locală. Cei prezenți la analiză au căzut de acord că activitatea ocolului trebuie să răspundă atât cerințelor economice, cât și celor sociale și de mediu.
În perioada următoare, aceste consultări vor continua cu alte instituții și actori locali, pentru a se contura principalele direcții de dezvoltare ale comunei Sadu.
Foto: Arhiva Tribuna
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Nekta Ioana DEDU
Cosmin PAL
Nekta Ioana DEDU
Ștefania VESA
Dominique BOICA