Noua comunitate a meşterilor şi procesatorilor de lână

Noua comunitate a meşterilor şi procesatorilor de lână

Centru de resurse şi activităţi regionale din cadrul Complexului Naţional Muzeal Astra readuce în prim-plan prelucrarea lânii. În cadrul proiectului Commheritour, timp de patru ore la Casa Artelor, sediul centrului, va fi organizat, mâine, între orele 10 – 16, un atelier practic dedicat lânii, parte a planului de acțiune locală al județului Sibiu ce are ca scop facilitarea organizării, la nivelul județului, a unei comunități a meșterilor și procesatorilor de lână. În plus, se are în vedere dezvoltarea de noi produse cultural-turistice fanion ale Sibiului și modalități eficiente și sustenabile de valorificare a acestei importante resurse locale, lâna.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Meşteriţe” în lucrul cu lâna

„Lâna a susținut, de-a lungul timpului, comunități întregi din județul Sibiu – a îmbrăcat, a oferit locuri de muncă și a creat valoare sustenabilă. Tematica atelierului este una provocatoare pentru zilele noastre dorind să aducă față în față tradiția moștenită și provocările actuale în a utiliza lâna. Vechi versus nou vor fi de fapt tradiție împreună cu modernitate, ambele abordări dorind să ducă mai departe, în inimile celor interesați dragul de lână și de produse lucrate meșteșugit din lână”, transmit organizatorii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Le vor fi alături două „meșterițe” în lucrul cu lâna: țesătoarea Elena Pascu de la Mălâncrav, cea care îi primește în atelier pe toți cei interesați de arta țesutului sau în pregătirea fibrelor pentru a face fir, și Iulia Lavu, o artizană care vede în lână un mijloc de expresie a stilului modern, curat, dar și provocator.

Atelierele practice sunt desfășurate în cadrul proiectului COMMHERITOUR – implementat de Consiliul Judetean Sibiu: Modele comunitare pentru valorificarea sustenabilă a meșteșugurilor din patrimoniul cultural pentru a spori performanța economică și turistică a zonelor îndepărtate ale Regiunii Dunării.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Cosmin PAL
27 aprilie 2026 la 09:45
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Patru echipe cu 7 puncte în Liga a IV-a Sibiu după trei etape. Speranţa Biertan conduce plutonul, la golaveraj
Nicio echipă din eşalonul al doilea judeţean nu are maximum de puncte după trei etape, dar patru dintre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Victor Cornea mai coboară o poziţie în clasamentul de dublu ATP. Sibianul ajunge pe locul 170
Tenismenul sibian Victor Cornea mai coboară un loc în clasamentul mondial de dublu al jucătorilor profesionişti, dat publicităţii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 8 ore
Ecoturismul sibian devine… internațional. Fodor: „Renaștem o funcție istorică a Pieței Mari”
Târgul Internațional de Ecoturism a fost deschis oficial în Piața Mare a Sibiului, în prezența primarului Astrid Fodor,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Nu ai apucat încă să te înscrii la Crosul Copiilor? O mai poţi face până vineri la prânz. Programul complet al ediţiei de toamnă
Organizatorii Crosului Copiilor anunţă că perioada de înscriere a fost prelungită până vineri, ora 12:00. Cei care nu...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
Elevii de la CNOG Sibiu, atelier despre inteligență artificială, deepfake și siguranță online la Biblioteca ASTRA
Elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu au participat la Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 9 ore
Demonstrație canină la aniversarea a 50 de ani a Școlii „Nicolae Iorga” din Sibiu
Echipele canine ale Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu au susținut o demonstrație de dresaj canin la Școala...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
CJ Sibiu suplimentează bugetul pentru refugiul montan și punctul de belvedere din Rășinari, după ce primele două licitații au rămas fără oferte
Consiliul Județean Sibiu a aprobat joi actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul prin care sunt propuse un punct de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
Sibiul nu doarme. Începe Festivalulul „25 de ore de teatru non-stop”. Un spectacol nominalizat la UNITER deschide maratonul
Sibiul devine, în weekendul 26–27 septembrie, scena unui maraton teatral care va continua fără întrerupere de sâmbătă seara...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 10 ore
Femeie reținută pentru fraudă informatică. Ar fi făcut un credit în numele unei alte persoane
O femeie în vârstă de 30 de ani, din județul Brașov, a fost reținută de polițiștii sibieni, fiind...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
O nouă rectificare bugetară în CL Sibiu. Primăria alocă 15,62 milioane de lei pentru plata anticipată a creditului de la Aeroport
Consiliul Local Sibiu a aprobat, în ședința ordinară de joi, o nouă rectificare a bugetului local pentru 2026....
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Consiliul Local Sibiu a aprobat cinci noi proiecte prioritare pentru finanțare europeană. Traseu pe Cibin, modernizarea Rahovei și o nouă sală de spectacole
Consiliul Local Sibiu a aprobat actualizarea listei proiectelor prioritare din Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2021–2030, prin includerea...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 11 ore
100 de vârstnici din județul Sibiu au primit consultații oftalmologice gratuite. Vor primi și ochelari
O sută de vârstnici din județul Sibiu au beneficiat gratuit de consultații oftalmologice, în cadrul campaniei „Ajută un...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.