(CRONICA) Şelimbărul se scufundă. ”Călăreţii roşii” coboară pe loc direct retrogradabil după înfrângerea cu Tunariul

(CRONICA) Şelimbărul se scufundă. ”Călăreţii roşii” coboară pe loc direct retrogradabil după înfrângerea cu Tunariul

Echipa lui Eugen Beza a cedat cu 2-1, sâmbătă, la Cisnădie, în faţa ”lanternei” din localitatea ilfoveană. În urma acestui rezultat, CSC Şelimbăr ajunge pe penultimul loc, fiind acum la patru lungimi sub Olimpia, iar Tunariul lui Paul Pîrvulescu, fostul fundaş stânga din Mediaş, se apropie la un singur punct. Pentru ”călăreţii roşii”, urmează deplasarea la Reşiţa, apoi primesc vizita Bacăului, cu care au o răfuială mai veche.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Şelimbărenii aveau nevoie de o victorie cu ultima clasată pentru a se menţine măcar pe loc de baraj, în antepenultima etapă din play-out-ul Ligii 2, dar meciul de sâmbătă s-a terminat cât se poate de prost pentru ei. Ce-i drept, încă dinainte cu o zi părea să fie tras un prim semnal de alarmă, CCA având proasta inspiraţie (?) de a trimite la Cisnădie o bridadă în care trei din patru arbitri proveneau din aceeaşi familie, cu gemenii Kopriva la cele două linii şi soţia unuia dintre ei rezervă. Familia Kopriva e din Carei, la circa 30 de kilometri de Satu Mare, iar cum Şelimbărul şi Olimpia sunt în luptă directă pentru evitarea retrogradării, situaţia lăsa loc de multe interpretări.

Ilfovenii au fost mai prezenţi în faţa porţii adverse, la debut. Badea a aruncat mingea în careu dintr-o lovitură liberă, dar Stănică a ratat ţinta (’3). Acelaşi Badea a căutat vinclul, la colţul lung, de la 22 de metri, lateral stânga, dar nici el n-a nimerit cadrul porţii (’8).

Un minut mai târziu, Bucuroiu a luat gratuit ”galben”, Dragoş Ispas accidentându-se singur şi gazdelor le-a revenit în minte temerile în privinţa brigăzii de arbitri.

Bucuroiu era să-şi ia revanşa când a primit mingea de la un adversar, dar a trimis de puţin pe lângă, din centrul careului mare (’11). Apoi şi-a intrat în rol Şerban, cu mare poftă de şut. Mai întâi, a primit în dreapta de la Alex Luca şi a trimis în braţul lui Badea, dar n-a primit penalti, ci doar corner (’24). Trei minute mai târziu, Şerban l-a luat la ţintă pe Moroz, de la distanţă. La fel peste alte două minute, pentru ca, din a patra încercare, să trimită puţin alături, de la 20 de metri (’31).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După multă vreme, oaspeţii au ameninţat poarta lui Măluţan tot în urma unei faze fixe, dar Lucian Ion a trimis, de la 18 metri, de puţin pe lângă bara din stânga goal-keeper-ului (’33).

Foto: Vali MACREA

În finalul reprizei, ambele echipe au trecut pe lângă şansa de a intra în avantaj la vestiare. Mai întâi Fîntînă a reluat peste transversală, cu capul, din centrarea lui Neluţ Roşu, din lovitură liberă (’45) apoi Telcean i-a cam stricat mingea lui Bucuroiu, tot în urma unei lovituri libere executate pe bara a doua de Petrescu (’45+1).

 

Deschidere de scor la 5 minute de la reluare

 

Prima oportunitate de gol din repriza secundă a dus la deblocarea tabelei. Levente Bara a reluat în plasă din interiorul careului mare, la o fază în care defensiva Şelimbărului a fost prinsă pe picior greşit, aşteptând semnalul ”centralului” Lunca pentru executarea unei lovituri libere (’50).

”Călăreţii roşiI” au trecut în două rânduri pe lângă golul egalizator. Mai întâi Moroz a respins în corner mingea şutată de Călugăr din flancul stâng (’61), apoi Vuc a trimis peste transversală, din apropiere, la centrarea lui Ivan (’64).

Defensiva ”călăreţilor roşii” a fost din nou prinsă pe picior greşit, Boboc n-a fost inspirat, iar Natea l-a fautat în careu pe Adrian Bălan, care şi-a asumat executarea loviturii de la 11 metri şi nu i-a lăsat lui Măluţan nicio şansă (’68).

Jocul s-a reaprins după ce Daniem Benzar a executat magistral o lovitură liberă, reducând din diferenţă (’79), iar Baba Ayine putea salva un punct dacă era un pic mai inspirat, în ultimele secunde, când a trimis puţin alături, în urma unui corner (’90+4).

Foto: Vali MACREA

Şelimbărul pierde astfel un meci extrem de important în lupta pentru evitarea retrogradării, în vreme ce, la Afumaţi, Olimpia a întors rezultatul după pauză, marcând de trei ori în mai puţin de un sfert de oră, după pauză, iar Dumbrăviţa a cţştigat derbiul Banatului, pe teren propriu, cu Reşiţa, viitorul adversar al ”călăreţilor roşii” (2-0).

 

CSC ŞELIMBĂR – CS TUNARI 2-1 (0-0)

Au marcat: Daniel Benzar ’79 / Levente Bara ’50, Adrian Bălan ’66 – penalti.

CSC ȘELIMBĂR: Rareş Măluțan – Tudor Ivan (Lucian Buzan ’65), Tudor Telcean, Ciprian Natea (cpt.), Răzvan Călugăr – Alexandru Luca (Andreas Birbic ’65), Robert Boboc – Petrişor Petrescu, Andrei Șerban (Emmanuel Baba Ayine ’65), Daniel Benzar – Cosmin Bucuroiu (Patrick Vuc ’46). Antrenor: Eugen Beza Rezerve neutilizate: Alexandru Stoian, Kamil Wiktorski, Ianis Mihart, Edmond Lenghel, Deniz Giafer.

CS TUNARI: Moroz – Furtuna, Al. Stănică, Den. Ispas (Bara ’13), Vl. Badea (Răducioiu ’90+1), N. Roșu (Mustacă ’84), Lucian Ion, Estacio Fajando, Vl. Tudorache, Ad. Bălan, Cl. Dragu (cpt.). Antrenor: Paul Pîrvulescu. Rezerve neutilizate: R. Ciubotariu, Breban, Panțîru, Vl. Filip, Ed. Moga, Dițoi.

Arbitru: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca). Asistenți: Zsolt Kopriva și Tamas Kopriva-Biro (ambii din Carei/Satu Mare). Rezervă: Eniko Kopriva-Biro (Carei/Satu Mare).

Observator CCA: Dan Monea (Aiud/Alba).

Delegat joc: Ciprian Prisăcaru (Târgovişte/Dâmboviţa).

 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
25 aprilie 2026 la 18:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
Mesajul comandantului Garnizoanei Sibiu de Ziua Armatei
Evenimentele din 25 octombrie 1944 au rămas înscrise în istoria României ca mărturie a curajului și sacrificiului celor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 3 ore
Ziua Armatei | Eroii din cimitirele Sibiului, peste 900 de poveşti
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 3 ore
Fiul lui Adrian Neamțu, Răzvan, a câștigat Trofeul „Dumitru Fărcaș”. Trofeul i-a fost înmânat de Emil Boc
Trofeul Festivalului „Dumitru Fărcaș” 2026 a ajuns la Sibiu. Răzvan Neamțu, fiul cunoscutului instrumentist sibian Adrian Neamțu, a...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 ore
OCNA SIBIULUI: Interpreta Lucreţia Ciobanu, omagiată acasă
„Doamna Munţilor”, artista de muzică populară Lucreţia Ciobanu, a fost omagiată astăzi, în localităţile Topârcea şi Ocna Sibiului....
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 18 ore
Festivalul Ars HUNGARICA 2026 – Tradiția de peste două decenii continuă: cultura maghiară este sărbătorită în Sibiu și împrejurimi
Între 6 și 15 noiembrie 2026, sibienii şi nu numai sunt așteptaţi pentru a douăzeci și una oară...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
Academia Forțelor Terestre din Sibiu, locul al doilea la competiția internațională Mountain Challenge
Echipa Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu a ocupat locul al doilea la prima ediție a Mountain...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 21 ore
O fabrică distrusă, 300 de locuri de muncă salvate. Lecția de viață adusă de Daniela Cîmpean din Spania
O fabrică devastată de inundații, sute de angajați care riscau să-și piardă locurile de muncă și o decizie...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 21 ore
Traseul pietonal de pe malul Cibinului se scumpește la 47,6 milioane de lei. Proiectul prevede alei suspendate și 186 de arbori noi
Primăria Sibiu propune actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru amenajarea unui traseu pietonal de-a lungul râului Cibin, între strada Gladiolelor...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Ceasurile se dau înapoi în această seară. România trece la ora de iarnă
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie. La ora...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.