Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) înregistrează rezultate remarcabile în ediția 2026 a SCImago Institutions Rankings (SIR), unul dintre cele mai importante clasamente internaționale care evaluează performanța instituțiilor de învățământ superior pe baza cercetării, inovației și impactului social. La nivel național, ULBS a urcat trei poziții față de anul precedent, ajungând pe locul 15 din cele 35 de universități din România incluse în analiză.
Ediția din acest an aduce performanțe notabile pe domenii, unde ULBS se remarcă în mod special. Universitatea ocupă locul 1 în România la Drept și locul 2 la Farmacie, în timp ce domeniul Inginerie a înregistrat o evoluție spectaculoasă, urcând până pe locul 4 la nivel național. De asemenea, domeniile umaniste rămân un punct forte: Literatura și Teoria Literară se situează pe locul 1 în România și 8 în Europa de Est, iar Istoria ocupă locul 2 la nivel național.
Rezultate bune sunt înregistrate și în alte arii, precum Economie, Econometrie și Finanțe (locul 5 național), Științe Sociale (locul 5), Management și Contabilitate (locul 6) și Psihologie (locul 6). În domeniul Medicină, ULBS ocupă locul 11 din cele 21 de universități românești incluse în clasament.
Un alt indicator important evidențiază impactul social al universității, ULBS fiind încadrată în primul quartil (Q1) la acest capitol, care include criterii precum vizibilitatea online, contribuția cercetării realizate de femei și implicarea în dezvoltarea sustenabilă. Clasamentul SCImago analizează peste 10.000 de instituții la nivel global și include doar universitățile care îndeplinesc standarde riguroase privind activitatea științifică, pe baza indexărilor Scopus.