Cu ce ne-au mai amuzat oamenii, de Paşti

Paştile sunt cea mai mare sărbătoare din an, reamintindu-ne despre Învierea Domnului, fapt pe care se bazează întreaga credinţă creştină. Este un prilej de bucurie, chiar dacă nu este un regal al mâncării (deşi este de fapt) precum Crăciunul. Avem mai multe tradiţii care sunt respectate, de regulă fără a se şti de ce: mâncarea din carne de miel şi ouăle roşii. Apoi cadourile care, paradoxal, sunt distribuite de un animal care nici nu poate căra atâtea cadouri, (ca Moşul Crăciun, mult mai dotat ca logistică) Iepuraşul „de Paşte” fiind un animal mic (mai mic decât iepurele, nu?). Plus că, creştineşte vorbind, are legătură cu Paştile la fel de vag cum are, să zicem, orice ornament dintr-un târg de Paşti. Ba chiar acel iepuraş a desfiinţat complet adevărata cauză, adevăratul sens al Paştilor: Învierea.

Oricum, indiferent de câtă credinţă ai sau nu, de Paşti eşti, în principiu, vesel. Pentru că prilejuri de veselie ai nenumărate, trebuind doar să le vezi. Iar dacă ai un simţ al umorului mai aparte, ai şi mai multe prilejuri din acestea.

De exemplu am fost foarte amuzat când am văzut că românul nu mai ştie să ureze ceva din capul şi inima lui, ci are nevoie neapărat de ceva stufos şi de-a gata. O căutare cu „Urări de Paşte 2026” (aflată în top) te scoate din impas. Ai urări de tot felul, pentru părinţi, bunici, fraţi, iubit sau iubită, colegi de serviciu pe care îi îndemni să pască fericiţi („Paşte fericit!”), „fie ca”-uri, în fine tot ce au gândit alţii pentru ca tu doar să pui mouse-ul şi să te serveşti. A fost interesant şi articolul din Libertatea despre Robert Powell, cel care a jucat rolul Mântuitorului în „Iisus din Nazaret” de Franco Zeffirelli, cu un titlu îngrozitor de clickbait, despre blestemul rolului lui Iisus şi despre cum arată el acum, aşa încât crezi orice, deşi subiectul era despre film în general şi activitatea lui Powell în special. Cât despre cum arată, e fix ca un bătrân la vârsta lui, numai că ceva mai bine decât ce văd eu prin autobuz. Oricum, idei subţiri faţă de perioada când se difuza filmul pe la video şi toţi cunoscătorii ştiau că după filmări, Powell a înnebunit, ori a murit subit, ori s-a călugărit. Nimic din acestea, când l-am văzut la Sibiu era un om la locul lui, fără fiţe şi cu un discurs cât se poate de sănătos. Televiziunile au avut o ofertă interseantă de filme mai mult sau mai puţin „de Paşte”, cele mai puţine fiind difuzate tocmai în ziua de Paşti. Printre ele şi blasfemiatorul „Ultima tentaţie a lui Hristos” de Scorsese, difuzat de Pro TV fix în noaptea Vinerii Mari. Mă mir cum de a absentat inevitabilul „Moise”, un fel de abonat al programelor TV de Paşti, aşa cum este seria lui „Singur acasă” pentru Crăciun.

Sunt amuzat cum, de Vinerea Mare şi de Paşti, peterdele sunt înlocuite de aroganţele sferto-şmecheraşilor de pe carosabile care ori pârţâie din motoare, ori din eşapamente, fix când trec le lângă o biserică unde este slujbă. Chiar nu pricep ce sărbătoresc ei prin asta în afară de auto-băgarea în seamă.

La fel de amuzat sunt când văd oameni ÎN biserică ce se comportă ca în piaţă, vorbind despre orice numai despre „cauza” pentru care sunt prezenţi acolo, nu. În fine, pentru unii, cauza este să ia Paşti. De s-ar da Paştile sâmbătă pe după masa spre seara aşa, am impresia că destui nu s-ar mai deranja să vină la Înviere.

Nu sunt amuzat, dar îmi place liniştea care cade de sărbători peste oraş. După nebunia premergătoare, oraşul este acum la nivelul opus. În trafic, poţi sta liniştit în mijlocul drumului, că nu prea eşti deranjat şi nu deranjezi. Nimeni nu mai claxonează pe nimeni, giratoriile nu mai sunt o cursă cu obstacole şi un test al nervilor. Nu e înghesuială nici pe trotuar, că de regulă românul mai nou se plimbă doar când trebuie să cumpere ceva şi fiind închis, mai bine stă acasă şi trimite „Urări de Paşte 2026”. În parcc însă era destulă lume chiar de a fost cam răcoare. A ne mai amuză urarea aia de „paşte fericit” de parcă ar fi adresată unui rumegător, nu unui om creştin. Dar ne oprim aici. Hristos a Înviat!