O remiză albă care nu îi ajută cu nimic. ”Călăreţii roşii” rămân pe loc de baraj în Liga 2

O remiză albă care nu îi ajută cu nimic. ”Călăreţii roşii” rămân pe loc de baraj în Liga 2

Echipa din Şelimbăr a terminat la egalitate, în Vinerea Mare, meciul disputat la Dumbrăviţa, în etapa a III-a a play-out-ului Ligii 2, în Seria B.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Bănăţenii au cerut penalti la Şeroni, în urma unui corner, dar ”centralul” Olaru din Rm. Vâlcea a lăsat jocul să continue (’8). Acelaşi Şeroni, şi tot în urma unei lovituri de la colţul terenului, a trimis peste transversală, cu capul (’23). Nici Gondiu n-a reuşit să deblocheze tabela după ce a scăpat singur cu Măluţan, intrând în unghi, în încercarea de a-l dribla, şi şutând în plasa laterală (’33).

La celelalte buturi, Robert Boboc a ratat ţinta (’37). La fel Călugăr, cu două minute înainte de pauză. Iar ghanezul Baba Ayine a fost de-a dreptul uluit după ce a ratat reluarea, din interiorul careului mare (’56).

Până la final, niciuna dintre cele două echipe n-a reuşit să dea lovitura de graţie adversarului, meciul încheindu-se cu acelaşi scor pe tabelă ca cel din minutul 1.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Eugen Beza a folosit următoarea formulă de echipă: Rareş Măluțan – Tudor Telcean, Kamil Wiktorski, Ciprian Natea (cpt.), Răzvan Călugăr – Robert Boboc, Alexandru Luca – Andrei Șerban (Lucian Buzan ’71), Emmanuel Baba Ayine (Daniel Benzar ’83), Petrişor Petrescu (Cosmin Bucuroiu ’71) – Edmond Lenghel (Andreas Birbic ’90+2).

În urma acestui rezultat, CSC Şelimbăr rămâne pe locul 6 în clasamentu Seriei B a play-out-ului Ligii 2, cu 24 de puncte, loc de baraj pentru menţinerea în eşalonul secund. Dumbrăviţa se menţine la două puncte în faţa ”călăreţilor roşii”. Până la finalul sezonului mai sunt patru etape, iar în runda următoare, jucătorii lui Beza au parte de o nouă deplasare lungă, la Satu Mare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Ovidiu BOICA
10 aprilie 2026 la 13:32
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
SCJU Sibiu, mesaj de Ziua Mondială de Luptă împotriva Durerii: „Durerea nu trebuie îndurată în tăcere”
Durerea persistentă sau neobișnuită nu trebuie ignorată, iar evaluarea medicală este importantă pentru identificarea cauzei și stabilirea tratamentului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Ce îşi reproşează Beza după înfrângerea cu Slobozia şi ce crede că le-a lipsit ”călăreţilor roşii” pentru a obţine un rezultat pozitiv la revenirea pe ”Municipal”
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că jucătorilor săi le-a lipsit luciditatea în meciul de...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
VIDEO | A1 Sibiu–Pitești: a fost străpunsă și a doua galerie a tunelului Boița 1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea montană
Constructorii turci ai autostrăzii Sibiu–Pitești au străpuns și cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 6 ore
A1 Sibiu–Pitești: a fost străpunsă și a doua galerie a tunelului Boița 1. Stadiul lucrărilor pe secțiunea montană
Constructorii turci ai autostrăzii Sibiu–Pitești au străpuns și cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1, de pe...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
Pacientele vor putea fi însoțite în timpul travaliului și nașterii – inițiativa USR a primit raport de admitere în Comisia de sănătate din Camera Deputaților
Inițiativa legislativă depusă de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu, care consolidează drepturile pacientelor în perioada sarcinii, a travaliului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
A doua zi a Festivalului Verzei de la Moșna a început. Producătorii locali își prezintă recolta
Festivalul Verzei de la Moșna a ajuns la cea de-a XVIII-a ediție și se desfășoară sâmbătă și duminică,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 8 ore
Expoziție dedicată influenței lui Albrecht Dürer, la Palatul Brukenthal din Sibiu
O expoziție care prezintă felul în care opera lui Albrecht Dürer a fost copiată și reinterpretată de artiști...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 9 ore
„Micii Îngerași” au reprezentat Poiana Sibiului la festivalul „Cântările Cerului”
Copiii din corul „Micii Îngerași” al comunei Poiana Sibiului au participat la cea de-a IV-a ediție a festivalului...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 23 ore
CSU Sibiu, prima victorie în noul sezon. ”Galben-albaştrii” au atins ”suta” cu Dinamo
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, cu 100-92 în faţa lui Dinamo, la prima apariţie în faţa...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim
Sibiu, orașul pasajelor, trecerilor și scurtăturilor. Sau pe unde să mergem ca să nu mai ocolim Un bun...
Actualitate
• 14 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Motociclist accidentat pe Transfăgărășan. Salvamontiștii îi acordă primul ajutor
Un motociclist a fost implicat într-un accident rutier produs pe Transfăgărășan, iar salvamontiștii din Argeș au intervenit pentru...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.