Pe vremea când omul aştepta sezonul ca să mănânce legumele de sezon

M-am amuzat enorm când am văzut postări foarte revoltate referitoare roşiile care sunt foarte scumpe în/la piaţă. Că-s nuştiucâte (peste 50 oricum) zeci de lei kilul. Şi că nu se mai poate aşa ceva, că e revoltător, că uite în ce ţară trăim.

Probabil mă număr printre minoritarii la care, acum, le e indiferent cât costă roşiile, ori 4 lei ori 40 ori 400. E aprilie. Cine ar fi fiert după roşii în aprilie şi de ce? Toată tevatura asta e o copie la indigo (dar cu legume-fructe diferite) a ştirilor uimite despre kilul de cireşe, atunci când apae primul kilogram de cireşe la vânzare. Cine era isteţ, mai aştepta o lună ca să le ia la preţ normal, 20-25 lei kilul. Dar cânt e normal, nimeni nu mai face ştiri cu superpreţuri pentru că ştiri cu lucruri normale şi la locul nor nu se fac, că n-au impact.

Întreb, totuşi. E cumva sezon de roşii în aprilie? Nu de alta dar îmi amintesc de vremurile când omul aştepta sezonul ca să mănânce legumele de sezon. Un om înapoiat, cu capul în evul mediu, care nu ştia ce e aia wifi şi tiktok, şi care era foarte mulţumit să găsească primăvara salată şi ceapă verde, vara devreme căpşuni şi (da!) cireşe, cu punct culminant în august-septembrie când găsea orice. Apoi avea plante uscate pentru aromatizat murături, gogonele-gogoşari-varză, hrean şi chiar, mai încolo, varză acră. Culmea, toţie rău mulţumiţi par pieţele erau infinit mai pline decât acum cu produse mult mai naturale decât acum.

Spuneam de roşii? Da. Observ că de mai mulţi ani avem o campanie în toată regula de băgare pe gât a chestiilor astea de acum care or fi ele roşii cu numele şi prin exterior, dar pe dinăuntru sunt roşu palid şi galben-necopt. Peste tot pe unde se promovează shaorme, salate de meniu sau separate, în fine, oriunde este prezentă roşia-tomată ca ingredient necesar şi inevitabil, ori ca ornament din categoria „ca să fie”, avem ilustrată doar varianta asta-făcătură. Reamintesc că roşiile reale, nu făcături, sunt roşii atât pe dinafară cât şi pe dinăuintru, cu ceva verde în zona seminţelor şi foarte puţin galben la codiţă. Cel puţin aşa erau pe vremuri şi nu cred că în cazul ăsta e de vină încălzirea globală, 5G-ul sau conflictul din Iran pentru că acum avem roşii de zici că sunt din plastic, cu gust ca şi când ar fi din plastic. Iar dacă sunt aşa, pot fi tot timpul anului la ofertă, că nu cumpăr. Dacă s-ar aştepta vremea roşiilor ca să cumperi roşii, nu cred că ar fi o aşa nebunie cu cultivarea pe repede înainte ca să crească leguma repede, mai repede decât în mod natural, şi cred, totuşi, că am avea calitate mai multă chiar dacă în materie de cantitate, va fi mai puţin.

Spuneam de roşii. Dar orice legumă sau fruct e în situaţia asta. Ce ştiu clar, este că acum nu am ce căuta să iau vinete sau pepeni de oriunde s-ar găsi ei, pentru că or fi, prin exterior, asemănători cu ceea ce ştiu eu că ar fi, dar ca gust, nu garantez. Şi că prefer să aştept să vină vremea lor şi să am ceva calitativ superior, chiar daca aş avea iar reputaţia de înapoiat sau nostalgic.

Am impresia că de la atâta îmbuibare şi dorinţa-obsesie a noilor consumatori de a avea orice ACUM, s-a creat un dezechilibru în zona aceasta alimentară. Unul în care cantitatea a bătut calitatea şi în care artificialul a bătut naturalul. Asta ca să nu mai pomenesc că numărul de producători agricoli care să îşi desfacă produsele în pieţe este tot mai redus, iar grădinile individuale sunt pavate frumos ca să stea bine masa şi scaunele de grătare, ori vândute imobiliarilor, ori prin zona publică, desfiinţate pentru a face loc la altceva.

Ce e de făcut? Poate ceva mai mult echilibru în preferinţele culinare. Ca să câştigăm în calitate şi în produsul potrivit la timpul potrivit.