1000 de elevi din Sibiu au descoperit natura în doar cinci zile, prin „Anii Drumeției”

1000 de elevi din Sibiu au descoperit natura în doar cinci zile, prin „Anii Drumeției”

Școala a fost cu adevărat „altfel” pentru peste 1000 de elevi din județul Sibiu, care au avut parte de o experiență educațională diferită, între 30 martie și 3 aprilie. Ei au participat  la „Aventurile cu clasa”, organizate de  „Anii Drumeției”, programul de ecoturism inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Elevii au venit în special din Sibiu, Cisnădie și din localități din nordul județului:  Copșa Mică, Brateiu, Buzd, Moșna, Hoghilag, Valchid, Ighișu Nou și Târnava.

Drumețiile s-au desfășurat pe trasee de dificultate mică și medie, în zone precum Via Transilvanica, Dealul Gușteriței sau potecile Munților Cindrel, la Măgura, Fraga și Păltiniș.

Însoțiți de ghizii programului, elevii au descoperit legendele locurilor, informații despre floră și faună, dar și elemente de tradiție și diversitate culturală. Totodată, au învățat noțiuni practice despre echiparea corectă și orientarea în timpul unei drumeții montane.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectul „Aventură cu clasa” se adresează tuturor elevilor din județul Sibiu, participarea fiind gratuită, pe bază de rezervare.

Activitățile sunt organizate în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și includ ghidaj de specialitate pe tot parcursul excursiilor.

Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Judetean Sibiu în colaborare cu Asociația Județeană de Turism Sibiu. Scopul principal este de a îmbunătăți infrastructura de drumeție din județ și de a promova activități specifice ecoturismului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Descoperă mai multe pe www.aniidrumetiei.ro și app-ul Anii Drumeției, disponibil în App Store și Play Store.

Foto: Anii Drumeției

Autor - Mihai POPA
08 aprilie 2026 la 15:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 oră
(EXCLUSIV) FC Hermannstadt începe sezonul cu un lot schimbat din temelii şi Dorin Zotincă pe bancă. “Sunt copii buni, dar mai au puţin de muncit”
Ultima echipă din Liga 2 care a reluat pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii 2 este FC Hermannstadt....
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Cod galben de furtuni și vijelii în Sibiu. Urmează rafale de până la 80 km/h și ploi torențiale
Județul Sibiu intră luni, 27 iulie, sub incidența unei avertizări meteorologice Cod galben de instabilitate atmosferică, emisă de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Recomandarea săptămânii | Psihologul Mihai Copăceanu: „Formula Antifumat”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
BOIŢA: Ansamblul Folcloric „Mândre Plaiuri Boicene”, prezent la Festivalul Mărginenilor
Ansamblul Folcloric „Mândre Plaiuri Boicene” din comuna Boiţa a reprezentat, recent, comunitatea locală la Festivalul Mărginenilor, ediţia a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 ore
VALEA VIILOR: O nouă ediţie a Târgului de vară
Comuna Valea Viilor va găzdui în data de 30 august Târgul de vară. „Vara se încheie... dar o...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 18 ore
LOAMNEŞ: Investiţile administraţiei au ridicat învăţământul local
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 20 ore
Patinatorii de la CSŞ Sibiu pornesc atacul medaliilor. “Vor lupta pentru fiecare secundă, fiecare punct și fiecare medalie”
Clubul Sportiv Şcolar Sibiu va participa cu 21 de sportive la finala Campionatului Național de patinaj viteză pe...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 20 ore
SADU: Stadiul investiţiilor majore din comună
Administaţia locală din comuna Sadu a luat decizii majore pe ultima sută de metri pentru proiectele care schimbă...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 21 ore
175 de riders au luptat contra depresiei. Sibiul, gazda paradei motoarelor
Motocicliștii din întreaga țară şi cei care luptă împotriva depresiei s-au adunat, astăzi, la amiază în Piaţa Mică,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 22 ore
CSC Şelimbăr încheie seria amicalelor cu o victorie la Rm. Vâlcea. Bilanţul „călăreţilor roşii”: patru victorii, două înfrângeri
“Călăreţii roşii”au câştigat, în această după-amiază, cu 2-0 ultimul test din presezon, la Rm. Vâlcea, pe terenul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 22 ore
Copil de 5 ani, rănit după ce a intrat cu bicicleta într-un autoturism, în Șura Mică
Un copil în vârstă de 5 ani a fost rănit, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 zi
Serviciul Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale deţine fondul familial Brukenthal. Ce cuprinde acesta
Şeful Serviciului Judeţean Sibiu al Arhivelor Naţionale, dr. Mariana Ţăranu, susţine că fondul familial al fostului guvernator al...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.