AFC Miercurea Sibiului se desprinde la 10 puncte în fruntea clasamentului Ligii a IV-a

AFC Miercurea Sibiului se desprinde la 10 puncte în fruntea clasamentului Ligii a IV-a

Diferenţa dintre primele două clasate în clasate în cel de-al doilea eşalon judeţean a ajuns la 10 lungimi după ce liderul AFC Miercurea Sibiului a câştigat fără drept de apel, pe teren propriu, disputa cu ocupanta locului al treilea, echipa din Curciu, în vreme ce formaţia din Copşa Mică a cedat cu 5-3 la Alma.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pe Stadionul ”Orăşenesc” din Miercurea Sibiului, oarecum surprinzător, echipa vizitatoare a deschis scorul, prin Cristi Câmpean, dar Sergiu Fălăşan a egalat repede şi tot el şi-a adus echipa în avantaj, pentru ca scorul primei reprize să fie stabilit de Marius Vesa. Acesta din urmă a mai înscris de două ori în partea secundă a meciului, pe lista marcatorilor făcându-şi loc şi Marius Şoaită.

La Alma, diferenţa a fost făcută în prima repriză, după pauză fiecare dintre cele două combatante mai înscriind de câte două ori.
Etapa a XIII-a a Ligii a IV-a a fost una bogată în reuşite, în cele şase partide înscriindu-se nu mai puţin decât 36 de goluri, rezultând o medie de 6 goluri/meci.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

LIGA A IV-A SIBIU, ETAPA A XIII-A

Duminică, 29 martie

ACS VALEA VISEI OCNA SIBIULUI – VULTURUL POPLACA 2-2 (1-1)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Au marcat: Mădălin Costin ’15, ’71 / Adrian Popa ’19, Valentin Mazilu ’53

* Iuan Mitescu (Ocna Sibiului) a fost eliminat în minutul 87.

AFC MIERCUREA SIBIULUI – ASF CURCIU 6-1 (3-1)

Au marcat: Sergiu Fălămaş ’16, ’20, Marius Vesa ’30, ’67, ’73, Marius Şoaită ’60 / Cristian Câmpean ’7

ARSENAL DÂRLOS – GLORIA PĂUCA 4-3 (2-2)

Au marcat: Mihai Pricope ’12, Silviu Frăţilă ’26, ’90+5, Marius Bercea ’66 / Darius Necreală ’31, ’67, Radu Sterp ’44

AFC GURA RÂULUI – LEII ŞURA MICĂ 4-3 (2-2)

Au marcat: Ioan Conţiu ’33, Robert Obrocea ’45, ’83, Florian Luca ’88 / Sorin Bărdaş ’6, ’16

FLACĂRA GAZ METAN MEDIAŞ – GLORIA LOAMNEŞ 1-2 (1-0)

Au marcat: Florin Moldovan ’45+2 / Vasile Solomon ’52, Claudiu Nemeş ’90+1 

RECOLTA ALMA – CS ORĂŞENESC COPŞA MICĂ 5-3 (3-1)

Au marcat: Adrian Mitroi ’7, Cosmin Mitroi ’23, ’53, Claudiu Lup ’39, Cătălin Cercea ’63 / Adrian Florea ’16, Adrian Secăşan ’63, Andrei Doda ’90

ETAPA A XIV-A, DUMINICĂ, 5 APRILIE, ORA 11:00

Vulturul Poplaca – Recolta Alma

Gloria Loamneş – AFC Gura Râului

Leii Şura Mică – Arsenal Dârlos

Gloria Păuca – AFC Miercurea Sibiului

ASF Curciu – ACS Valea Visei Ocna Sibiului

CS Orăşenesc Copşa Mică – Flacăra Gaz Metan *

* se dispută de la ora 15:00.

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
31 martie 2026 la 22:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 minute
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
„Vânătoare” de specii în Valea Aurie. Sibienii sunt invitați să descopere natura ascunsă printre blocuri
Locuitorii Sibiului sunt invitați duminică, 27 septembrie, să privească Valea Aurie cu alți ochi și să descopere plantele,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Apă Canal Sibiu explică de ce apar tasări după lucrările la rețelele de apă și canalizare
Tasările și denivelările care pot apărea în carosabil după lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt cauzate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 6 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 29.09.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 ore
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Construcțiile se schimbă: tehnologia și criza de meseriași, în centrul dezbaterii de la Sibiu
Evoluția tehnologiei, schimbarea materialelor de construcție și dificultatea de a atrage tineri către meseriile tehnice au fost printre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit prin parteneriat public-privat. Pîslaru: „Ne așteptăm ca anul viitor proiectul să fie pregătit”
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit printr-un mecanism de parteneriat public-privat, după ce proiectul nu a mai...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.