Proiectele Maratonului (4). De la scroll pe ecran, la potecile de munte. “Sibiul Pedalează” transformă mersul pe bicicletă în educație montană pentru copii

Proiectele Maratonului (4). De la scroll pe ecran, la potecile de munte. “Sibiul Pedalează” transformă mersul pe bicicletă în educație montană pentru copii

Un proiect prin care inițiatorii lui își propun să-i desprindă pe copii din fața ecranelor, să îi urce în șaua bicicletei și să-i poarte pe potecile din Pădurea Dumbrava, Parcul Sub Arini, sau de la Rășinari și Păltiniș este “Sibiul Pedalează – educație și siguranță prin ciclism montan pentru copii”. Acesta urmărește “dezvoltarea abilităților de bază pe bicicletă, creșterea siguranței în deplasarea off-road și încurajarea mișcării regulate în aer liber. Prin întâlniri săptămânale și mini-excursii educative, copiii învață să se descurce autonom pe bicicletă, să colaboreze în grup și să petreacă timp de calitate împreună, departe de ecrane”, susține Grupul de inițiativă “Sibiul Pedalează”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Majoritatea copiilor învață să meargă pe bicicletă “după ureche”, improvizând prin parcări sau pe trotuare aglomerate. Însă, în momentul în care asfaltul se termină și începe poteca de pădure, lipsa unei tehnici corecte se transformă rapid în situații periculoase. Proiectul propus de echipa coordonată de Constantin Olaru răspunde exact acestei nevoi de prevenție, oferind un program de ciclism montan ghidat de instructori cu experiență internațională, totul într-un cadru gratuit și sigur.

Prin acest proiect se dorește formarea a 60 de mici bicicliști, împărțiți pe grupe de vârstă între 6 și 14 ani. Pe parcursul lunilor iulie și septembrie, copiii vor trece prin ateliere educaționale desfășurate în Pădurea Dumbrava și Parcul Sub Arini, unde vor deprinde controlul frânării, poziția corectă în coborâre și abordarea obstacolelor. Ulterior, teoria se mută pe trasee reale, prin ieșiri ghidate în zonele Rășinari și Păltiniș, unde micii sportivi învață orientarea și spiritul de echipă.

Dincolo de latura sportivă, “Sibiul Pedalează” pune accent pe responsabilitatea față de mediu. Copiii nu vor învăța doar să pedaleze, ci vor fi implicați direct în acțiuni de curățare a potecilor, înțelegând că natura este “sala lor de sport” și că protejarea ei este parte integrantă din viața de biciclist.

Succesul acestui proiect depinde de mobilizarea din ziua concursului. Cei care aleg să susțină această cauză devin fundraiseri activi.

Proiectul se va încheia oficial pe 19 septembrie cu un eveniment de evaluare a progresului, unde părinții vor putea observa cum copiii lor au trecut de la nesiguranța primelor pedale la controlul total pe teren accidentat.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Maratonul Internaţional Sibiu, ajuns la ediţia a XV-a

 

Până la startul ediţiei din acest an a Maratonului Internaţional Sibiu mai sunt două luni şi câteva zile. Evenimentul organizat de Fundaţia Comunitară Sibiu, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu şi Smartbill a ajuns la ediţia a XV-a, organizatorii promiţând multe surprize şi noi provocări pentru participanţi.

Ediţia a XV-a se va desfăşura între 29 şi 31 mai, numărul proiectelor fiind de 48. Într-un demers jurnalistic, TRIBUNA vă va prezenta, timp de opt săptămâni, în fiecare ediţie de vineri, toate cele 48 de proiecte.

Prima ediţie s-a desfăşurat în 2012, sub denumirea de SemiMaraton Sibiu. În 2017, evenimentul organizat în tradiţia Maratonului de la Londra, cel mai mare eveniment de strângere de fonduri din lume, a adăugat şi cursa de 42 de kilometri, devenind Maratonul Internaţional Sibiu.

An de an, Maratorul Internaţional Sibiu (MIS) a doborât recorduri. În 2018, a avut la start aproape 4.000 de alergători, susţinuţi de 5.770 donatori. Au fost strânşi aproape 600.000 de lei, pentru 26 de proiecte. A fost anul în care, pentru prima dată, li s-a permis participarea inclusiv persoanelor în scaun rulant.

În 2021, MIS a avut loc toamna, fiind strânşi peste 700.000 de lei pentru 34 de cauze. Un an mai târziu, la începutul lunii iunie, ediţia a contabilizat tot 34 de cauze, dar a crescut suma strânsă, ajungând la 777.838 lei.

În 2023, au fost finanţate 47 de proiecte, suma strânsă fiind de aproape un milion de lei, iar un an mai târziu, numărul priectelor a crescut la 51, pentru acestea obţinându-se 1.336.124 lei!

În fine, anul trecut au fost recorduri la toate capitolele: 54 de proiecte, 10.475 alergători, 9.051 donatori individuali, 94 de parteneri şi… 1.452.793 lei strânşi.

 

 

Autor - Dominique BOICA
31 martie 2026 la 17:55
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
Jurnalistul Cosmin Savu, invitat la ASTRA Adolescent
Jurnalistul de investigație Cosmin Savu, unul dintre reporterii emisiunii „România, te iubesc!”, s-a întâlnit cu participanții programului ASTRA...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 2 ore
Mâncăruri săsești în porțelanuri englezești. Surpriza din Alma Vii
Urmând șoseaua dintre Mediaș și Bârghiș, care șerpuiește printre pajiștile înflorate, mărginite de verdele intens al pădurii, o...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 3 ore
Viteză de melc între Avrig și Porumbacu de Jos
Sute de mașini se află în coloană, de o parte și de alta a DN1 Sibiu–Brașov, din cauza...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Primăria Sibiu caută proiectant pentru trenul periurban. Studiul de fezabilitate este estimat la 7,5 milioane de lei
Primăria Sibiu a lansat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate al proiectului „Introducerea transportului electric – Tren Periurban...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Sistemul de cadastru din România, blocat de cea mai gravă avarie informatică din istoria ANCPI. Aplicația e-Terra nu va funcționa cel puțin până la finalul săptămânii
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) se confruntă cu cel mai grav incident tehnic din istoria...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Peste 3.000 de locuri fără taxă la ULBS. A început admiterea pentru anul universitar 2026–2027
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu pune la dispoziția viitorilor studenți peste 3.000 de locuri finanțate de la buget...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 6 ore
Mediaș: Aproximativ 100 de participanți sunt așteptați la Ziua Națională a Înotului
Municipiul Mediaș marchează Ziua Națională a Înotului printr-un eveniment dedicat sportului și mișcării, care va avea loc sâmbătă,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
MICĂSASA: Cetățenii, chemați la primărie pentru a-și consulta actele cadastrale
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Peste 250 de artiști, meșteri și bucătari vin la ASTRA Multicultural. Cinci zile de tradiții și gastronomie
Muzeul ASTRA invită publicul, în perioada 15–19 iulie, la o nouă ediție a evenimentului ASTRA Multicultural. Timp de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 8 ore
Lucrări de pictură la biserica cu hramul „Învierea Domnului” din Terezian
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ioana DEDU Ioana DEDU
acum 8 ore
Avanpremieră la TNRS Sibiu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” revine într-o montare contemporană
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu îi invită pe iubitorii de teatru la avanpremiera spectacolului „Tinerețe fără bătrânețe și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
acum 10 ore
(P) Ilie Bolojan, girat de brontozaurii PDL- PNL – Blaga, Stolojan, Falcă, Orban, clienți notorii ai cămării bugetului de stat
După 60 de zile de când a fost demis, Bolojan continuă să se agațe cu dinții de putere. Ne...
Actualitate
3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.