FOTO Ziua Poliţiei la Sibiu: comunitatea alături de protectorii săi

FOTO Ziua Poliţiei la Sibiu: comunitatea alături de protectorii săi

Educarea viitoarei generaţii în spiritul civic al comunităţii a fost elementul central al Zilei Poliţiei, sărbătorită astăzi. Copiii de grădiniţă, elevii din ciclul gimnazial şi cei de liceu, însoţiţi de educatoarele şi profesorii acestora au participat la diferite acţiuni de conştientizare asupra pericolelor care îi pândesc în oraş, dar au fost implicaţi şi într-o serie de ateliere şi demonstraţii cu echipaje canine, de intervenţie sau rutiere. Per total, sute de copiii din municipiul Sibiu au venit curioşi să se familiarizeze cu viaţa de poliţist, să asculte sfaturi concrete pentru a se feri de pericole şi au învăţat cum să meargă cu bicicleta sau trotineta în spaţiul public. Mulţi dintre aceştia au fost însoţiţi de părinţi şi bunici, pe lângă cadrele didactice. În data de 25 martie 2026 se împlinesc 204 ani de atestare documentară a instituției Poliția Română. Punctele centrale ale manifestării au fost Centrul Chinologic Sibiu şi Piaţa Habermann.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Câinii poliţişti, atracţia zilei

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Peste 300 de copiii au venit la Centrul Chinologic Sibiu din Pădurea Dumbrava pentru a asista la demonstraţia echipajelor canine, la scenarii în care aşa-zişii hoţi au fost prinşi cu ajutorul câinilor de rasă (ciobăneşti germani ori din rasa malinois, ciobanesc belgian) sau la acţiuni în care poliţiştii sibieni erau în plină misiune, tot ipotetic. Aceştia au putut vedea de aproape ceea ce face un câine poliţist, cum este dresat de partenerul său pentru misiuni şi au putut vorbi cu membrii echipelor de intrevenţie şi să admire armele din dotare. Copiii au primit, de asemenea, pliante despre modul cum trebuie să se comporte în anumie situaţii limită. Bucuria celor mici şi a elevilor a fost una pe măsură, în condiţiile nu au prea des ocazia să-i vadă pe poliţişti în misiuni. „Bine ați venit la Centrul Chinologic, într-o zi deosebită pentru instituția noastră și pentru întreaga familie a Ministerului Afacerilor Interne. Este o zi cu o profundă încărcătură simbolistică, legată de sărbătoarea creştină a Bunei Vestiri, un simbol al speranţei si al datoriei pe care ne-am asumat-o faţă de cetăţeni. Şi când spun acest lucru, mă raportez la importanța pe care o are Poliția Română în arhitectura sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Ne aflăm astăzi împreună pentru a marca două momente cu o semnificație aparte: Ziua Poliției Române și Ziua Porților Deschise.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Este, pentru noi, atât un prilej de sărbătoare, cât şi o ocazie de a fi mai aproape de comunitate, de oamenii pentru care ne desfăşurăm activitatea zi de zi, cu responsabilitate, onoare şi credință în misiunea noastră. Prin participarea dumneavoastră transmiteți un mesaj puternic de susținere, cooperare și respect pentru munca depusă în slujba cetățeanului. Centrul Chinologic este un loc în care rigoarea profesională se împleteşte, zi de zi, cu pasiunea, disciplina şi spiritul de echipă. Aici se formează şi se consolidează parteneriate speciale între polițist şi câinele de serviciu, parteneriate bazate pe încredere, loialitate, echilibru și antrenament susținut. Rezultatele pe care le vedeți în misiuni, în intervenții, în activități de căutare, detectare sau sprijin operativ nu apar întâmplător.

În spatele lor stau muncă, răbdare, profesionalism şi foarte multă dedicare. Câinii de serviciu reprezintă un sprijin esenţial în activitatea structurilor operative. Ei nu sunt doar resurse de intervenție, ci parteneri de nădejde, capabili să facă diferența în momente importante, uneori decisive. Iar valoarea lor este pusă în lumină de oamenii care îi pregătesc, îi înțeleg și lucrează cu ei cu seriozitate și devotament. De aceea, această zi este și despre acei profesioniști care, cu discreție și perseverenţă, contribuie în mod direct la siguranța cetățeanului. Totodată, Ziua Porților Deschise înseamnă pentru noi transparență, deschidere şi apropiere de comunitate. Credem cu tărie că încrederea dintre instituțiile statului şi cetățeni se construieşte prin dialog, prin respect reciproc și prin întâlniri ca aceasta, în care oamenii pot vedea direct cine suntem, ce facem şi mai ales de ce facem acest lucru. Dragi părinţi, vă mulțumim că aţi venit alături de noi și că îi încurajați pe cei mici să cunoască mai bine valorile care stau la baza unei societăți sănătoase: respectul față de lege, disciplina, curajul, responsabilitatea şi spiritul civic. Dragi copii, astăzi este și ziua voastră. Ne bucurăm să vă avem aici, să vă vedem curioși, atenți și entuziasmați. Sper ca ceea ce veți descoperi astăzi să vă bucure, să vă inspire și să vă lase o amintire frumoasă. Poate că pentru unii dintre voi această întâlnire cu polițiștii și cu câinii de serviciu va rămâne o experiență specială. Poate că, peste ani, pentru unii, va deveni chiar începutul unui drum”, a declarat directorul adjunct al Centrului Chinologic Sibiu, Ramona Bădescu. Pentru instituţie, Ziua Poliţiei Române şi Ziua Porţilor Deschise au fost un fel de repetiţie în condiţiile în care săptămâna viitoare în sistemul educaţional este Săptămâna Altfel. Singurul centru din România în ceea ce priveşte pregătirea câinilor poliţişti va fi vizitat de aproximativ 800 de copii, potrivit programărilor făcute de Centru.

 

Lecţii de la poliţişti

 

În paralel, în Piaţa Habermann, polițiștii sibieni i-au întâmpinat pe elevi cu standuri expoziţionale de tehnică folosită în activitățile curente, un atelier al polițiștilor Serviciului Acțiuni Speciale, demonstrații de dresaj canin și ateliere de educație rutieră, inclusiv laboratorul mobil de educație rutieră, precum și un laborator criminalistic mobil de ultimă generaţie folosit pentru realizarea unei cercetări eficiente la locul comiterii unei infracţiuni. Locurile amfiteatrului din piaţă s-a dovedit neîncăpător pentru cei mici, grupele şi clasele de copiii fiind programate la un anumit interval de timp. Cei mai mici, și nu numai, au putut recapitula și pune în practică principalele reguli referitoare la circulația pietonilor, cu ajutorul unei intersecții amenajate pentru aceștia la scara redusă, iar cei mai mari şi-au putut testa cunoștințele teoretice, dar și abilitățile necesare pentru utilizarea bicicletei și trotinetei electrice în cadrul unui poligon special organizat. În parcarea de la Teatru a fost amenajat un poligon auto, unde polițiștii Serviciului Pregătire Profesională au efectuat demonstrații ale activităților de tactică și intervenție polițienească, de conducere în regim prioritar și defensiv. În final şi un lucru extrem de bun: cei mici nu au trebuit să-i asculte pe liderii locali din administraţia locală şi politiceni sibieni şi s-au putut concentra pe ceea ce îi atrăgea. De altfel, aceşti lideri au lipsit cu desăvârşire de la evenimentele publice dedicate Zilei Poliţiei Române.

Foto: Razvan Negru

 

Autor - Cosmin PAL
25 martie 2026 la 15:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
„Vânătoare” de specii în Valea Aurie. Sibienii sunt invitați să descopere natura ascunsă printre blocuri
Locuitorii Sibiului sunt invitați duminică, 27 septembrie, să privească Valea Aurie cu alți ochi și să descopere plantele,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Apă Canal Sibiu explică de ce apar tasări după lucrările la rețelele de apă și canalizare
Tasările și denivelările care pot apărea în carosabil după lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt cauzate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 29.09.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Construcțiile se schimbă: tehnologia și criza de meseriași, în centrul dezbaterii de la Sibiu
Evoluția tehnologiei, schimbarea materialelor de construcție și dificultatea de a atrage tineri către meseriile tehnice au fost printre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit prin parteneriat public-privat. Pîslaru: „Ne așteptăm ca anul viitor proiectul să fie pregătit”
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit printr-un mecanism de parteneriat public-privat, după ce proiectul nu a mai...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.