Şeica Mare: Sănătatea oamenilor este pe primul loc, proiecte de 3 milioane de euro

Şeica Mare: Sănătatea oamenilor este pe primul loc, proiecte de 3 milioane de euro

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

După ce, în ultimul sfert de secol, marile investiţii, derulate de Primăria şi Consiliul Local Şeica Mare din fonduri de la bugetul local, din bani atraşi de la Guvernul României sau fonduri europene, în diferitele exerciţii financiare ale Uniunii Europene, prin programele naţionale gestionate de Agenţia de Dezvolare Regională Centru (din care face parte şi judeţul Sibiu) şi ministerele abilitate în domeniu, au vizat, în principal, infrastructura mare, acum este moment decisiv pentru derularea unor proiecte majore pentru creşterea confortului direct al cetăţenilor, în special cele care vizează domeniul medical, îngrijirea persoanelor în vârstă vulnerabile şi asistenţă pentru copiii cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate. În trecut, s-au alocat sume importante pentru introducerea gazului metan, a reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare, modernizarea iluminatului public, reabilitarea şi modernizarea căminelor culturale şi îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. În acest moment, autorităţile locale din comuna Şeica Mare derulează mai multe proiecte sociale destinate tuturor categoriilor de vârstă afectate din localitatea reşedinţă de comună şi din satele aparţinătoare unităţii teritorial administrative. Este vorba despre trei investiţii principale care vor face viaţa mai confortabilă pentru cetăţenii cu probleme medicale, familiale sau copiii cu situaţii dificile, care nu trebuie să abandoneze şcoala şi integrarea în societate.

Valoarea acestor proiecte se cifrează la peste 3 milioane de euro, atraşi din cele trei surse de finanţare menţionate mai sus. Două dintre proiectele se află în plină derulare, iar al treilea cel mai important aşteaptă finanţarea din surse guvernamentale.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Centru de zi în Şeica Mare

 

Cel mai important proiect aflat în derulare este construcţia centrului de zi din localitatea Şeica Mare. Valoarea proiectului se ridică la 1,2 milioane de euro. Finanţarea a fost accesată de autorităţile locale din comună prin programul de investiţii din fonduri europene – PNRR, proiectul fiind declarat eligibil de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale. Termenul de finalizare a lucrărilor la noul centru este luna mai 2026. La serviciile centrului pot apela oamenii singuri, persoanele în vârstă, cele vulerabile din punct de vedere social şi financiar, precum copiii şi tinerii a căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. Centrul de zi oferă mai multe facilităţi pentru petrecerea timpului liber pentru cetăţenii din localitatea reşedinţă de comună şi satele aparţinătoare. Aici, vor fi amenajate spaţii pentru relaxare, o sală de gimnastică şi pentru kineto-terapie, dar şi o bucătărie cu cele necesare. În plus, va fi achiziţionată şi o maşină pentru asigurarea deplasărilor înspre şi dinpre centru pentru cei care vor avea nevoie. Potrivit estimărilor iniţiale ale reprezentanţiilor Primăriei Şeica Mare, capacitatea centrului de zi este pentru 70 de persoane. „Era nevoie de amenajarea unui astfel de centru de zi pentru persoanele vulnerabile. Ştim cu toţii cu ce problemele se confruntă în viaţa de zi cu zi persoanele vârstnice şi copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Odată cu această investiţie ne vom apropia şi mai mult în cadrul comunităţii, pentru a ne ajuta mai mult între noi. Sperăm astfel ca problemele sociale din comună să se amelioreze destul de mult”, ne-a declarat Nicolae Şuşa, primarul comunei Şeica Mare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Centru comunitar integrat în satul Buia

 

Investiţiile în sistemele de asistenţă socială şi medical ale Primăriei Şeica Mare nu se limitează doar la localitatea reşedinţă de comună, ci şi la satele aparţinătoare în condiţiile în care există

distanţe destul de mari între centru de comună şi sate. În acest sens, în acest an, în satul Buia se derulează un alt proiect vital pentru cei defavorizaţi şi anume: construcţia unui centru comunitar integrat. Lucrările fizice la noul centru sunt destul de avansate în condiţiile în care s-a turnat deja prima placă din viitoarea construcţie. Aici, va funcţiona dispensarul uman din sat, care fi revovat, urmând ca apoi să se treacă şi la dotarea cu aparatura medicală necesară. Centrul este destinat în principal vârstnicilor care au probleme de sănătate, dar şi celorlalţi cetăţeni care traversează perioade financiare dificile. De altfel, în cadrul instituţiei vor fi angajaţi asistenţi comunitari, care se vor interesa de problemele de sănătate şi alte necazuri ale locuitorilor din satul Buia. Valoarea proiectului, derulat de administraţia locală, în Buia se ridică la 200.000 euro. Totodată, partea bună este faptul că cetăţenii nu vor mai trebui să se deplaseze până în localitatea Şeica Mare pentru ajutor medical sau pentru a-şi rezolva alte probleme sociale, financiare şi administrative.

 

Peste 1,5 milioane de euro pentru o subunitate ISU la Şeica Mare

 

Cel mai mare proiect de viitor al autorităţilor locale din Şeica Mare este crearea unei subunităţi de pompieri ISU şi SMURD cu sediu în comună. Această structură va deservi Şeica Mare şi celelalte comune vecine dintre municipiile Sibiu şi Mediaş. Autorităţile locale din această zonă a judeţului vor asigura infrastructura, cu sprijin guvernamental, iar salariile angajaţilor ISU-SMURD vor fi asigurate din banii Ministerului Afacerilor Interne. În acest moment, se lucrează la realizare PUZ locaţie– Planul Urbanistic Zonal şi la finalizarea documentaţiei tehnice. În acest an, cei implicaţi în proiect aşteaptă vestea obţinerii finanţării de la Guvern. Proiectul din judeţul Sibiu concurează pentru obţinerea fondurilor şi cu alte zone din ţară, care au acelaşi obiectiv. Ordinea şi aprobarea finanţărilor vor fi stabilite de către Guvernul României. Valoarea proiectului ce va fi derulat în Şeica Mare se ridică la 1,5 milioane de euro. Pe lângă echipamentele moderne de intervenţie în situaţii de urgenţă, la subunitatea ISU-SMURD din localitate vor fi angajaţi 28 de pomperi. Cele mai apropiate baze ISU se află în Mediaş, Sibiu şi Agnita, iar de aici necesitatea investiţiei majore din partea Ministrului Afacerilor Interne.

Autor - Cosmin PAL
10 martie 2026 la 14:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Reîntâlnire şi prilej de revanşă pentru Inter, cu Olimpic Zărneşti. Braşovenii câştigau acum patru ani barajul pentru promovarea în Liga 3
La doar trei zile de la succesul de pe ”Municipal” cu liderul seriei, Sepsi OSK 2 (4-1), Interul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Radu Miruță, Ministrul Transporturilor, a stat peste o oră în coloana de pe Valea Oltului: „Le cer scuze transportatorilor și șoferilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, spune că a stat vineri mai bine de o oră în coloana...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
Daniel Opriţa ajunge, în sfârşit, la Sibiu. Numele lui a fost vehiculat, în iarnă, pentru preluarea băncii la FC Hermannstadt
Stadionul ”Municipal” va găzdui un nou meci din eşalonul secund, pe lângă cele ale echipei din Şelimbăr, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 8 ore
A doua victorie consecutivă a Mediaşului în Liga 3. ”Alb-negrii” au întors rezultatul cu Tricolorul Breaza
Echipa din Mediaş a obţinut, în această seară, al doilea succes consecutiv în campionat, după cel de marţi,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 10 ore
„Vânătoare” de specii în Valea Aurie. Sibienii sunt invitați să descopere natura ascunsă printre blocuri
Locuitorii Sibiului sunt invitați duminică, 27 septembrie, să privească Valea Aurie cu alți ochi și să descopere plantele,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Crosul Inimii revine la Sibiu: alergare pentru sănătate și sprijin pentru copiii cu afecțiuni cardiace
Fundația Polisano organizează marți, 29 septembrie, cea de-a treia ediție a Crosului Inimii, eveniment dedicat Zilei Mondiale a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
Apă Canal Sibiu explică de ce apar tasări după lucrările la rețelele de apă și canalizare
Tasările și denivelările care pot apărea în carosabil după lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt cauzate...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 11 ore
De la ATI la șase săli de operație: ce aduce noul pavilion al Spitalului Militar Sibiu
Noul pavilion al Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost inaugurat astăzi. Investiția,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 11 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 29.09.2026 SURA MICA,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Pîslaru: Peste 688 de milioane de lei și 251 de proiecte prin PNRR în Sibiu. „Aceste investiții au ținut bugetul țării”
Peste 688 de milioane de lei și mai mult de 250 de proiecte au fost realizate sau finanțate...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Construcțiile se schimbă: tehnologia și criza de meseriași, în centrul dezbaterii de la Sibiu
Evoluția tehnologiei, schimbarea materialelor de construcție și dificultatea de a atrage tineri către meseriile tehnice au fost printre...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 12 ore
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit prin parteneriat public-privat. Pîslaru: „Ne așteptăm ca anul viitor proiectul să fie pregătit”
Noul Spital Județean Sibiu va fi construit printr-un mecanism de parteneriat public-privat, după ce proiectul nu a mai...
Actualitate
• 5 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.