Săliște: Milioane de euro în regenerare urbană. Se schimbă centrul orașului

Săliște: Milioane de euro în regenerare urbană. Se schimbă centrul orașului

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a anunțat astăzi că Săliștea a obținut, în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027, finanțare nerambursabilă în valoare de peste 7 milioane de euro, pentru trei proiecte importante. Valoarea totală a lor cumulează  aproape 12 milioane euro.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Proiectele prevăd reabilitarea, extinderea și dotarea Liceului „Ioan Lupaș”, precum și regenerarea urbană în zona centrală, pe malul Râului Negru.

”Atât eu, cât și echipa din Primăria Săliște suntem foarte bucuroși pentru obținerea finanțării nerambursabile pentru aceste trei proiecte. Fiecare proiect în parte este important pentru comunitatea sălișteană și aceste investiții vor constitui repere semnificative pentru dezvoltarea urbană. Fondurile europene ne-au ajutat și ne ajută enorm să mergem înainte. Suntem recunoscători pentru foarte buna colaborare cu ADR Centru și așteptăm cu entuziasm parcurgerea tuturor etapelor necesare pentru ca aceste proiecte să prindă viață”, a declarat  Horațiu Dumitru Răcuciu, Primarul orașului Săliște.

Horațiu Răcuciu, primarul orașului Săliște

LUCRĂRI AMPLE LA LICEUL IOAN LUPAȘ

Contractul „Demolare corp C2 și Construire corp nou multifuncțional în cadrul unității de învățământ Liceul «Ioan Lupaș» din orașul Săliște” are valoarea totală de 18.119.024,09 lei și o valoare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) de 5.009.380,90 lei. Termenul de finalizare este în luna decembrie 2028.

Tot pentru a crea condiții bune pentru liceenii din Săliște a fost semnat și contractul „Amenajare curte Liceul „Ioan Lupaș” și Reabilitare moderată a clădirii liceului „Ioan Lupaș” din Orașul Săliște”. Valoarea totală a acestuia este de 21.033.122,27 lei, iar valoarea nerambursabilă, din FEDR este de 17.557.401,63. Termenul de finalizare a acestui proiect este luna februarie 2029.

Ambele proiecte au ca beneficiar Parteneriatul dintre Primăria UAT Săliște și Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște. Ele sunt finanțate în cadrul Priorității 6: „O Regiune Educată”, din cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2017, pentru care Agenția de Dezvoltare Regională Centru este Autoritate de Management.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

sursa:ADR Centru

SE SCHIMBĂ CENTRUL SĂLIȘTEI

Al treilea contract, cel pentru finanțarea proiectului „Amenajarea spațiu verde partea dreaptă a Râului Negru prin suplimentarea suprafețelor proiectate” , are o valoare totală de 18.854.892,05 lei, din  care valoarea finanțării europene nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 12.550.100,51 lei. Proiectul este finanțat în cadrul Priorității 8: „O Regiune Atractivă” a PR Centru 2021 – 2027.

Prin acest proiect se dorește regenerarea urbană a zonei centrale a orașului Săliște.

Lucrările principale vizează refacerea și reabilitarea traseelor pietonale, amenajarea unei piațete cu fântână arteziană, care să funcționeze ca un spațiu public multifuncțional și de socializare. Reamenajarea spațiului verde din parcul situat pe malul drept al Râului Negru prevede însămânțări de gazon, plantări de arbori, relocarea unor arbori existenți, amplasarea unui sistem de irigații, reabilitarea balustradei de protecție de pe malul drept al râului. De asemenea, se va amplasa mobilier urban și se va realiza un pavilion care să adăpostească o zonă de informare turistică și un sistem de iluminat ambiental cu wi-fi, inclusiv sistem de supraveghere video pentru siguranță pe toată perioada zilei. Se mai propune redispunerea și reabilitarea parcărilor auto; refacerea marcajelor de pe suprafețele carosabile și înlocuirea bordurilor dintre carosabil și aleile pietonale sau spațiul verde. Suprafața totală a intervenției este de 11.401,12 mp – transmite ADR Centru printr-un comunicat de presă adresat redacției Tribuna.

sursa:ADR Centru

CE SPUNE ADR CENTRU

„Orașul Săliște este unul dintre orașele dinamice care reușește să păstreze echilibrul de dezvoltare locală și să crească demografic, nu să scadă, deși se află în apropierea unui oraș-magnet, cum este municipiul Sibiu. Contrazice un trend larg răspândit și asta pentru că autoritățile publice sunt preocupate să profite de atracția pe care statutul de localitate importantă a Mărginimii Sibiului o are în opinia publică. Cele peste 58 de milioane de lei alocați PR Centru 2021 – 2027 pe care autoritățile publice le vor investi pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu de la Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” și pentru creșterea confortului și esteticii urbane, pe malul Râului Negru, sunt argumente pentru seriozitatea cu care dezvoltarea cu fonduri europene nerambursabile este privită de conducerea administrativă a orașului și sunt, fără îndoială, un exemplu de urmat pentru alte orașe, mici sau mari”, a declarat  Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Beneficiarii tuturor celor  trei proiecte sunt aproape 6.200 de cetățeni din orașul Săliște, cu accent pe cei 4.300 de locuitori din zona de proximitate, precum  și turiștii care vizitează zona Mărginimii Sibiului și trec prin acest oraș – anunță ADR Centru.

 

Autor - Cosmin PAL
04 martie 2026 la 17:05
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 10 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 10 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 10 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Tribuna Tribuna
• acum 11 ore
Locuri de muncă la Apă Canal Sibiu. Se caută laborant chimist, instalatori și lăcătuș mecanic
APĂ CANAL SIBIU S.A. angajează pentru: Laboratorul de analize apă potabilă și apă uzată LABORATOR DE ANALIZE APĂ POTABILĂ LABORANT...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Târgul de Cariere revine la Sibiu. Zeci de angajatori își prezintă ofertele la Hotel Ramada
Târgul de Cariere revine la Sibiu în 17 și 18 noiembrie, cu sute de oportunități profesionale și companii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.