FC Hermannstadt bate din nou la porţile semifinalelor Cupei: ”Rămâne un obiectiv pentru noi”. Ce se întâmplă cu Albu şi Neguţ…

FC Hermannstadt bate din nou la porţile semifinalelor Cupei: ”Rămâne un obiectiv pentru noi”. Ce se întâmplă cu Albu şi Neguţ…

Chiar dacă sunt nevoiţi să se concentreze în special pe campionat, în Superligă fiind penultimii, cu o etapă înainte de intrarea în play-out, sibienii nu abandonează lupta nici în Cupa României. Cu regretul încă viu de anul trecut, deşi în lot prea puţini mai sunt cei care au jucat la Arad cu trofeul pe masă, jucătorii lui Dorinel Munteanu se gândesc la o nouă finală, eventual cu un alt deznodământ decât cea cu CFR Cluj.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Până la ultimul act în competiţia KO însă, ”alb-roşii” au de trecut mai întâi de Universitatea Cluj, chiar pe terenul echipei ”şepcilor roşii”. Se anunţă un meci extrem de dificil pentru sibieni, în fieful uneia dintre echipele ai cărei jucători sunt aureolaţi de calificarea în play-off-ul Superligii.

Dorinel Munteanu susţine că sibienii respectă competiţia şi îşi doresc să ajungă în semifinale, dar acesta este doar unul din motivele pentru care trebuie să trateze cu maximum de securitate jocul cu ”U” Cluj. ”Neamţul” spune că jucătorii trebuie să pună accentul pe continuitate şi să dubleze victoria cu FC Botoşani cu un alt rezultat bun. Tehnicianul lui Hermannstadt va aborda meciul de pe ”Cluj Arena” cu tot ce are mai bun la dispoziţie pentru că nu-şi permite să facă improvizaţii, având câţiva jucători lipsă.

”Cupa rămâne un obiectiv pentru noi, din toate punctele de vedere. În primul rând, pentru că respectăm această competiţie. În al doilea rând, nu voi odihni niciun jucător pentru că am un lot din punct de vedere numeric destul de rigid, ţinând cont că avem şi câţiva suspendaţi. Mă refer la Neguţ, Stancu şi Bârstan. Ultimul, din punct de vedere al contractului, nu poate juca împotriva Universităţii Cluj. Şi mai am ceva mici probleme medicale. Aşa că toţi care vom face deplasarea, vom face tot posibilul să ne calificăm, pentru că trebuie să cotinuăm ceea ce am realizat în utimul joc şi pentru că vreau să ne menţinem starea de spirit ridicată, energia… Băieţii sunt şi ei conectaţi la joc, la competiţie pentru că, în discuţiile pe care le-am avut, a fost clar că ei înşişi trebuie să-şi demonstreze că poziţia în clasament şi lipsa rezultatelor nu au fost din cauza lipsei valorii, ci a conjuncturii, dacă pot să spun aşa. Aşa că avem nevoie de continuitate”, a declarat Dorinel Munteanu într-o conferinţă de presă.

Acesta a adăugat că nu poate fi vorba de motivaţie în rândul jucătorilor săi pentru faptul că finala Cupei României se va disputa, anul acesta, pe Stadionul ”Municipal”: ”Este prea mult spus motivaţie. Până acolo mai sunt meciuri de jucat. Trebuie să ne concentrăm la primul joc, trebuie să ne concentrăm la primul duel de câştigat, la primul contact cu adversarul… După aceea, trebuie să ne gândim la finalul jocului ş.a.m.d. Sunt mulţi paşi pe care trebuie să-i trecem, dar step by step…”.

Tehnicianul nu crede că adversarii de marţi seara vor fi mai relaxaţi după ce şi-au asigurat matematic calificarea în play-off-ul Superligii şi că trofeul Cupei României a fost mereu un obiectiv pentru echipa ”şepcilor roşii”.

”Cunosc adversarul foarte bine, cunosc ceea ce se întâmplă la «U» Cluj. Şi anul trecut sau acum doi ani i-am mai avut adversari, când am fost antrenor la cealaltă echipă pe care am antrenat-o (n.a. Oţelul Galaţi). Obiectivul lor este Cupa, clar. Şi cred că toate echipele care ajung până în faza asta a competiţiei sunt interesate de Cupa României. E o competiţie foarte importantă”, a completat Dorinel Munteanu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

A făcut ”pace” cu Dragoş Albu şi Cristi Neguţ

 

Înaintea meciului cu ”U” Cluj, Dorinel Munteanu a vorbit şi despre situaţia lui Dragoş Albu – pe care l-a înlocuit la pauza meciului cu FC Botoşani – şi Cristi Neguţ, eliminat în prelungirile aceluiaşi joc după ce a protestat de pe bancă la o deciziei a arbitrului Feşnic.

”Sigur c-am fost supărat, dar pe moment. Sunt supărat şi pe jucătorii care nu se ridică la nivelul potenţialului lor, pentru că îmi doresc să câştig, îmi doresc să câştige echipa. Sigur, numai prin jucători se poate câştiga, aşa că mie-mi trece repede supărarea”, a spus ”Neamţul” despre Neguţ, iar cu Albu a lămurit lucrurile în urma unei discuţii: ”În general, eu respect jucătorul, ca pe orice om, dacă pot să spun aşa. Fiecare jucător poate face greşeli. Sigur, am discutat cu Albu, a venit şi Albu să discute cu mine despre incident. Din punctul meu de vedere s-a încheiat subiectul, stând şi analizând ce s-a întâmplat, am încheiat subiectul «Albu». El este sub contract cu echipa noastră, trebuie să-şi facă datoria, ca fiecare jucător, să se antreneze foarte bine, să demonstreze că trebuie să joace şi să fie ordonat, să respecte ce trebuie să respecte. În rest, eu nu pot să am răutăţi faţă de un jucător”, a mai spus antrenorul lui Hermannstadt.

Nu în ultimul rând, Dorinel Munteanu a vorbit şi despre jucătorii transferaţi în această iarnă, susţinând că unii mai au nevoie de timp pentru a se adapta.

”Jucătorii au nevoie de ceva timp să se acomodeze. Este clar că unii dintre jucătorii pe care i-am adus acum nu s-au integrat foarte bine. Dar, cu ajutorul lor, cu ajutorul meu, cu ajutorul celor care suntem în jurul lor, le creăm condiţii să se acomodeze foarte bine, foarte rapid ca randamentul lor să fie maxim, pentru că nu avem timp. Pe noi, timpul ne presează, competiţia ne presează, obiectivul ne presează, aşa că trebuie să vină din partea tuturor această dorinţă de a juca bine, de a câştiga, de a face lucruri bune pentru club”, a concluzionat Munteanu.

Meciul Universitatea Cluj – FC Hermannstadt, din sferturile de finală ale Cupei României, va avea loc marţi, 3 martie, de la ora 19:00. Echipa câştigătoare – dacă, după timpul regulamentar, va fi egalitate, se vor disputa două reprize de prelungiri a câte 15 minute fiecare şi, dacă egalitatea va persista, se va trece şi la executarea loviturilor de departajare – se califică în penultimul act al competiţiei KO.

 

Autor - Ovidiu BOICA
02 martie 2026 la 18:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 minute
Apă Canal Sibiu face angajări. Patru posturi sunt disponibile, de la inginer la operator și personal pentru curățenie
Apă Canal Sibiu S.A. anunță organizarea unor noi recrutări pentru ocuparea a patru posturi, în cadrul Unității de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 1 oră
Ioan Vulcan, al 24-lea Cetățean de Onoare al Județului Sibiu. Cine sunt ceilalți 23
Jurnalistul radio și publicistul Ioan Vulcan este, începând de astăzi cel de-al 24-lea Cetățean de Onoare al Județului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Bugetul Sibiului crește cu 3,56 milioane de lei. Mai mulți bani pentru școli, transport și proiecte europene
Consiliul Local Sibiu a aprobat joi, 27 august, o nouă rectificare a bugetului municipiului, prin care veniturile și...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
Bulevardul Vasile Milea rămâne Vasile Milea. Consilierii locali au respins schimbarea numelui în Regina Maria
Propunerea de schimbare a denumirii Bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina Maria a fost respinsă joi, 27...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 1 oră
RĂŞINARI: Festivalul Brânzei și al Țuicii, ediţia XXIII, 29 – 30 august, pe Valea Ștezii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 oră
ULBS atrage o finanțare europeană record de 17,7 milioane de euro pentru cinci proiecte de cercetare
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a obținut o finanțare europeană de 17,7 milioane de euro pentru cinci proiecte...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 2 ore
Vitezomani prinși pe Autostrada A1, în zona Sibiului. Un șofer circula cu 206 km/h
Polițiștii au depistat mai mulți șoferi care circulau cu viteze excesive pe Autostrada A1. În numai trei ore,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 2 ore
FITS 2027 va avea tema „Lumină”. Festivalul se va desfășura între 18 și 27 iunie
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și-a anunțat tema pentru ediția din 2027. Cea de-a 34-a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 4 ore
Scandalul momentului | Legătura dintre Lucian Pahonțu și Sibiu
Informațiile publicate de Recorder conform cărora șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, în funcție de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 4 ore
Traseul 8 Tursib, deviat în perioada 31 august – 9 octombrie. Trafic închis pe o porțiune din strada Viitorului
Autobuzele Tursib de pe traseul 8 vor circula deviat în perioada 31 august – 9 octombrie 2026, din...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 5 ore
Târgul de Toamnă al Producătorilor începe la Sibiu. În fiecare sâmbătă, la Obor
Târgul de Toamnă al Producătorilor își deschide porțile la Sibiu începând cu 5 septembrie. Organizat de Piețe Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 5 ore
Turdy, cățelușa care „se pontează” zilnic pe șantierul viitorului spital de la Săliște
Are șapte ani și este nelipsită de pe șantierul viitorului Spital de Îngrijiri Paliative de la Săliște. O...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.