AJF Sibiu, pe primul loc la nivel național în clasificarea centrelor de copii și juniori din fotbalul amator

AJF Sibiu, pe primul loc la nivel național în clasificarea centrelor de copii și juniori din fotbalul amator

Activitatea Asociației Județene de Fotbal Sibiu a fost apreciată drept foarte bună de președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, prezent la Sibiu în cadrul unei întâlniri oficiale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În perioada 17-18 februarie, la Sibiu a avut loc reuniunea conducerii FRF cu președinții Asociațiilor Județene de Fotbal, eveniment la care au participat și experți din cadrul FIFA. Specialiștii forului mondial  au realizat, în intervalul 2022-2025, o analiză amplă privind dezvoltarea fotbalului amator la nivel global.

În cadrul discuțiilor, președintele FRF a evidențiat faptul că AJF Sibiu a transmis cel mai mare număr de dosare pentru clasificarea centrelor de copii și juniori la nivel național.

“AJF Sibiu a depus 31 de dosare din totalul celor 33 de centre existente, ceea ce reprezintă o performanță remarcabilă. Procedura de clasificare presupune evaluarea infrastructurii, a organizării administrative și a personalului tehnic”, a declarat Ioan Duma, președintele AJF Sibiu.

Ediția din acest an a întâlnirii a avut o semnificație aparte, fiind pentru prima dată când la dialogul dintre conducerea FRF și reprezentanții asociațiilor județene au participat și experți FIFA, precum și reprezentanți ai administrațiilor publice din România.

La nivelul AJF Sibiu activează 66 de cluburi afiliate, dintre care 33 dețin centre de copii și juniori. Numărul copiilor care practică fotbalul este unul semnificativ: aproape 3.500 din totalul celor 4.970 de sportivi legitimați, se arată într-un comuniat de presă al AJF Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - b.o.n.
20 februarie 2026 la 16:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. B.Utoru

    Ce mutre de ciobani…

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 6 minute
Centrul Cultural Arab Sibiu: „Cinci ani de prezență, de muncă și de perseverență”
Centrul Cultural Arab din Sibiu a aniversat primii 5 ani de existenţă. Momentul a fost sărbătorit la Biblioteca...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 40 minute
Nebănuitele căi ale politicii: Fuziunea cu Forța Dreptei i-ar putea readuce pe Șovăială și Leția în tabăra liberală sibiană
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Ce nu s-a făcut prin PNRR în Sibiu: 60 de proiecte figurează reziliate, suspendate sau eliminate din Plan
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 12 ore
Trei victorii ”italieneşti” în SuperLiga Sibiu. Scorul etapei, realizat de Păltiniş Răşinari la Axente Sever. Un jucător a marcat cinci goluri
Trei din cele patru meciuri ale etapei a X-a a SuperLigii Sibiu s-au încheiat cu victoria la limită...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Prima echipă a ACS Champions domină turneul de la Sibiu: trei victorii fără set pierdut. “Panterele” au maximum de puncte. CSŞ Sibiu, pe locul secund în clasament
ACS Champions Casa Frieda A a dominat şi al doilea turneu al Campionatului Naţional U15, câştigânt tot, fără...
Actualitate
• 8 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 13 ore
Testări pentru depistarea diabetului, la Promenada Mall Sibiu. Sibienii își pot verifica glicemia și tensiunea arterială
Sibienii își vor putea verifica glicemia, tensiunea arterială și hemoglobina glicată sâmbătă, 14 noiembrie, în cadrul unei campanii...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 16 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 17 ore
Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu
Comunicat lansare proiect „Reabilitare corp B de clădire la Colegiul Național «Octavian Goga» Sibiu" Scopul proiectului: Crearea condițiilor pentru accesul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 17 ore
La 78 de ani, a primit o nouă șansă la viață. Medicii i-au înlocuit două valve ale inimii și o porțiune din aortă
Un bărbat în vârstă de 78 de ani a trecut printr-o intervenție chirurgicală complexă, în urma căreia i-au...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Stopul cardiac nu așteaptă ambulanța. Angajații Muzeului Brukenthal au învățat manevrele de resuscitare
Angajații Muzeului Național Brukenthal din Sibiu au participat, săptămâna trecută, la un curs de prim ajutor în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
12 școli din Sibiu vor găzdui activități de baschet și handbal în scaun rulant. Peste 1.400 de elevi vor participa
Sportul devine mai accesibil pentru copiii cu dizabilități locomotorii din Sibiu. Un nou proiect va aduce activități de...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.