Iacobeni: Teren gratuit pentru tineri să-şi facă casă. Stau bine la natalitate

Iacobeni: Teren gratuit pentru tineri să-şi facă casă. Stau bine la natalitate

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primăria Iacobeni speră ca în 2026 să înainteze şi mai mult în ceea ce priveşte ajutarea tinerelor familii, până în 35 de ani, care au primit gratuit loc de casă pe raza localităţii Iacobeni şi satele aparţinătoare comunei. O altă condiţie legală a fost ca tinerii să nu mai aibă în proprietate un alt teren pentru casă sau o proprietate imobiliară. Autorităţile locale au făcut aproape 60 de lotizări în acest sens, în ultimii ani, dar numai 8 familii se află într-un stadiu avansat privind începerea lucrărilor pentru viitoarele locuinţe. Dar Primăria Iacobeni trebuie să asigure reţelele de utilităţi la aceste terenuri din fonduri proprii, adică de la bugetul local pentru 2026. Este vorba despre reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare, amenajarea drumurilor de acces înspre proprietăţi şi a celorlalte investiţii în utilităţi. Valoarea proiectului gestionat de autorităţile locale se ridică la aproape 7 milioane de lei. Comunitatea locală are în vedere în acest sens derularea unor proiecte multi-anuale pentru finanţarea acestor lucrări, deoarece bugetul local al comunei nu poate suporta astfel de finanţări într-un exerciţiu financiar anual. Mai mult, autorităţile locale iau în calcul chiar extinderea acestui program pentru tineri în anii care vin.

,,Noi suntem într-o situaţie destul de bună, în condiţiile în care în comună natalitatea este în creştere. Totodată, mulţi dintre cei plecaţi din localităţile noastre în străinătate s-au întors acasă, în special familiile tinere. Vrem să-i ajutăm pe aceşti tineri să-şi facă rostul lor în comună, pentru a-i integra social şi cultural în viaţa comunităţii. Vom încerca să identificăm noi surse de finanţare pentru astfel de investiţii, astfel încât proiectele pentru tineri să nu stagneze,, afimă Ioan Maca, primarul comunei Iacobeni.

Autor - Cosmin PAL
19 februarie 2026 la 10:57
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 9 ore
Mediașul se pregătește de sărbătorile de iarnă. A început montarea iluminatului festiv în oraș
Municipiul Mediaș începe să îmbrace haine de sărbătoare. Primăria Mediaș a demarat luni, 9 noiembrie, lucrările de pregătire...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 10 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 11.11.2026 ROSIA, Localitate...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
TURNU ROȘU: Primăria susține lupta împotriva dependenței digitale în rândul copiilor
Primăria Turnu Roșu atrage atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii și adolescenții în mediul online și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 11 ore
Referendumul din Rășinari a trecut, dar disputa continuă. Un profesor universitar sibian îi critică dur pe localnici: „Sărac, trist, dar mândru”
Declarația ministrului Economiei, Daniel Zamfir, potrivit căreia proiectul minier de la Rășinari va continua în ciuda rezultatului referendumului...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
MIHĂILENI: Aproximativ 200 de stații pentru combaterea rozătoarelor, amplasate în comună
Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Tânăr din Mediaș, condamnat la 3 ani de închisoare pentru încălcarea ordinului de protecție, distrugere și amenințare
Un tânăr de 25 de ani din Mediaș a fost identificat de polițiști în municipiul Sibiu și încarcerat,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
MEDIAȘ: Ștrandul Municipal, scos la licitație pentru concesionare. Ofertele pot fi depuse până pe 4 decembrie
Primăria Mediaș a anunțat organizarea unei licitații publice pentru concesionarea Ștrandului Municipal, situat pe strada Stadionului nr. 32....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
ORLAT: Fetele de la Șezătoare au adus zâmbete și daruri bunicilor de la Centrul Rezidențial Casa cu D.A.R.
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
Drumuri și Poduri Sibiu SA intervine în această săptămână pe mai multe șosele județene. Unde se fac reparații și lucrări de întreținere
Drumuri și Poduri SA Sibiu desfășoară în această săptămână lucrări de întreținere pe mai multe drumuri județene, în...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
ALMA VII: Fosta casă parohială, pregătită pentru restaurare. Fundația ”Mihai Eminescu Trust” a obținut o nouă finanțare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 14 ore
CISNĂDIE: Elevii au plantat flori în oraș, printr-un proiect ales de localnici, prin bugetare participativă
Elevii din Cisnădie au participat la plantarea de flori în spațiile publice ale orașului, în cadrul proiectului „Cisnădia...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 14 ore
Festivalul „Ioan Macrea” de la Sibiu va fi transmis live. Sute de artiști, pe scenă în cele două seri de spectacol
Festivalul Național de Folclor „Ioan Macrea” de la Sibiu va putea fi urmărit și online, în direct, pe...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.