Până în vara acestui an încă o investiţie în infrastructura va fi terminată în comuna Iacobeni. Este vorba despre reabilitarea căminului cultural din satul Noiştat, de altfel singurul care se mai află în proprietatea comunităţii. Aceasta în condiţiile în care celelalte cămine culturale au aparţinut unor culturi religioase au fost revendicate în trecut. Proiectul se derulează din fonduri obţinute de autorităţile locale din programul PNRR, plus sume alocate în anii trecuţi din bugetul local al comunei. Până acum a fost finalizată fundaţia imobilului, structura şi acoperişul. Se lucrează la interior şi exterior, cu multă migală, în condiţiile în care căminul cultural se află în zona de protecţie istorică şi investiţia a fost condiţionată de anumite avize.
Sunt schimbate uşile, geamurile exterioare şi alte renovări limitate de specialiştii în patrimoniul istoric. Termenul final al investiţiei este luna iunie 2026. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 2,3 milioane de lei. Aproape două milioane de lei au fost atrase din programul PNRR, restul cuprinzând sumele alocate din bugetul local în cursul anilor trecuţi. Numai fundaţia şi structura imobilului au necesitat suma de 500.000 de lei din fonduri locale.
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Adrian POPESCU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin PAL