„Satul găinii” și ale sale cufere din podul unei biserici cu fântână în podea

„Urmând calea Sighișoarei, de-a lungul drumului județean care pleacă din Agnita, ajungi în Brădeni, localitate căreia întemeietorii sași îi spuneau „Henndorf”, adică „Satul găinii”. Nimeni nu poate băga mâna în foc legat de proveniența exactă a denumirii, însă locuitorii zonei spun că aici ar fi locuit în vechime un nobil pe nume Kirrare a îngropat o comoară din aur, sub forma unei cloști cu pui. Ba chiar, unii știu și locul: zona în care turnul bisericii săsești face umbră la ceasul amiezii”, începe noua postare a Danielei Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, din seria Oameni și locuri de poveste.

La biserica săsească purtătoare a hramului Sfântului Andrei l-am întâlnit pe Grigore Moga, profesor de română și franceză, fost director al școlii din Brădeni între anii 1989 și 2017. Este pensionar cu „normă întreagă” și ghid inimos pentru oricine este dispus să facă o călătorie în timp. Nu poartă doar cheile sfântului lăcaș de rugăciune, ci și poveștile care l-au însoțit de-a lungul veacurilor.

„Biserica a fost ridicată în secolul al XIV-lea, iar la 1450 a fost prelungită, întrucât într-o primă fază exista doar altarul”, spune Grigore Moga în timp ce pășește în biserica pe a cărei boltă stă scris cu litere gotice un verset din Evanghelia după Luca: „Slavă lui Dumnezeu întru cei de Sus!”

Fostul profesor se strecoară printre băncuțele frumos rânduite și ridică un capac din lemn, lesne de confundat cu podeaua bisericii: „Aici avem o fântână cu apă de băut. Biserica era locul în care sătenii se refugiau atunci când satul era atacat. Există și o centură de fortificație cu ziduri înalte de 4-5 metri, prevăzută cu locuri de tragere. Din turnul bisericii se arunca înspre atacatori cu smoală, pietre și apă fiartă. Ba, chiar se povestește că au fost folosiți și fagurii cu albine pentru a-i opri pe dușmani în a escalada zidurile de apărare.”

Biserica, descrisă de specialiști ca făcând tranziția de la stilul gotic la cel renascentist, se află într-o stare bună, cu numeroase picturi care împodobesc galeria dispusă pe trei laturi, reprezentând scene din viața de zi cu zi. În fața altarului, „Cina cea de taină” domină privirea celor veniți să se roage, lucrarea fiind semnată de Arthur Coulin, cunoscut pictor sas, absolvent al Colegiului Evanghelic (actualul Colegiu Brukenthal din Sibiu) și colaborator al lui Octavian Smigleschi în realizarea iconostasului din Catedrala Mitropolitană a Sibiului.

În urmă75 de ani, o inundație i-a adus pe preot și enoriași mai aproape de cer. La propriu: „A fost o inundație puternică provocată de apele Halmărului, un afluent al râului Hârtibaciu. A crescut mult nivelul pânzei freatice, astfel încât sătenii au luat decizia să aducă multă umplutură de piatră și pământ și să ridice nivelul curții și al podelei bisericii cu 1,5 metri. Era anul 1850”.

Dar adevărata comoară a bisericii din Brădeni se găsește deasupra bolții gotice, și are forma unor cufere din lemn. „Acestea sunt vestitele lăzi de vecinătate pe care fiecare familie o avea depozitată în podul bisericii. Atunci când doi tineri se căsătoreau, noua familie era obligată să aducă o ladă în care să-și păstreze atât obiecte de valoare, cât și unele provizii cu alimentele necesare în situația în care ar fi fost nevoită să se refugieze în caz de atac.”

Despre lăzile din Brădeni au auzit și specialiștii Universității de Artă și Științe Aplicate din Hildesheim, oraș german din apropierea Hanovrei. Mai mulți studenți în conservare au trudit, între 2003 și 2005, pentru a restaura o parte a lăzilor de vecinătate. „La vremea aceea, acoperișul bisericii era degradat, ploua prin el. Lăzile au fost coborâte cu macaraua și duse la Sighișoara pentru a fi restaurate în siguranță. Tot atunci a fost reparat și acoperișul, astfel încât lucrările la lăzi au putut continua în podul bisericii”, mai arată profesorul-ghid.

În „Mica Românie” din Dumbrava Sibiului, la Muzeul Astra, au ajuns șapte lăzi de vecinătate aflate odinioară în podul bisericii din Brădeni, unele având o vechime de șase secole. Despre acestea, muzeografa Simona Malearov spune că „se disting prin capacul înalt, care reprezintă aproximativ un sfert din înălțimea totală a lăzii, precum și prin construcția robustă a întregii piese, realizată prin îmbinarea scândurilor în tehnica tradițională nut și feder.  Repertoriul ornamental unitar cuprinde motive simbolice cu rol de protecție, incluzând reprezentări antropomorfe și zoomorfe, alături de motive geometrice, fitomorfe și florale.”

Dacă ajungeți în „Satul găinii”, căutați-l pe Grigore Moga, un profesor mic de stat, mare la sfat, care vă va însoți în vremurile de odinioară, când paza bună trecea primejdia rea, iar oamenii își țineau avuția în podul bisericii fortificate. În turn veți găsi și trei clopote, cel mai vechi chemând sătenii încă de acum 700 de ani să vină să se roage sau să se adăpostească din calea năvălitorilor.

Veți avea ocazia unică de a admira cele aproximativ 120 de lăzi de vecinătate din scândură trainică și groasă care formează cea mai mare colecție din România. Aici, totul vă va spune același lucru: județul Sibiu are oameni și locuri de poveste”, încheie Daniela Cîmpean.