Foto: Răzvan NEGRU
Nu ştiu dacă ţineţi minte primele momente, de dinainte sau de după deschiderea marilor magazine. Despre cât de mari, cât de largi, cât de lungi şi cât late sunt. Câte standuri, rafturi, coşuri şi găleţi au. Ce gamă largă de produse desface, per total sau pe specialităţi. Cât de fantastic e spălătorul şi de fenomenale WC-urile. Şi mai ales, câte case la dispoziţia clientului sunt. Inaugurarea e şi ea ceva rupere: flori, balonaşe, PR-i băgaţi în priză, reduceri, presă chemată să scrie de obicei moca din motive de „este un eveniment public”, bonusuri, la o tigaie primeşti o altă tigaie, coadă, înghesuială, în fine succes deplin, un loc unde să laşi tot şi să pleci acolo să lucrezi în colectivul lui „suntem o echipă” şi să îţi asumi „filosofia noastră faţă de client”.
Un timp merge bine. Găseşti produse bune, multe şi variate. Oferta se diversifică periodic, de la cele specifice la orice altceva. Poţi din acelaşi loc să-ţi iei o plasmă, o căciulă, o carte şi un borcan de castraveţi în oţet. Lumea e mulţumită, vestea se duce, „divorţezi” de locul unde te duceai de obicei să umpli traista în favoarea noului deschis. Cei de la casă, pardon, cei de la case, că toate funcţionează, se mişcă iute şi natural, nu sunt cozi, nu te uiţi pe pereţi până îţi vine rândul la plată.
Apoi treaba începe să nu mai fie cum a fost la debut. Anumite produse încep să dispară sub diverse pretexte (nu mai e contract cu furnizorii, nu se vând pe cât se doreşte, etc). Varietatea ofertei coboară, ajunge la o limită a „sărăciei”, dar creşte cantitatea a ce a mai rămas, de ajungi să-ţi aminteşti de vremea lui Ceauşescu şi de rafturile invadate cu un singur sortiment. Din numărul acela de case cu care se fălea manageriatul, mai funcţionează una sau două, pentru că am dat-o pe „autotaxare” adică de ce să nu facă, ăla, clientul, treaba angajatului, că mai economiseşti nişte bani. Toaleta nu mai e aşa de lucioasă ca la început, da, ştiu că e folosită, dar până la stadiul de „înfundat” mai e ceva distanţă.
Apoi afli, de pe panourile publicitare sau din alte locuri specifice, că gata, nu mai suntem noi ăia, că ne rebranduim, că nu ne mai cheamă aşa ci complet altcumva, că suntem preluaţi de o mare familie care’ şi să vezi apoi cum plouă cu bine şi abundenţă. Vă sună cunoscut? Şi mie. Tu zici că gata, ai ceva nou în oraş, dar când mergi acolo, vezi că e tot aia şi că tot ce e schimbat este amplasarea infrastructurii şi că marfa e depozitată altfel. Produsele sunt în cel mai fericit caz tot alea, dacă nu şi mai puţine, la case e tot ca înainte, ba ai impresia ca s-a umblat cu măturoiul şi pe la angajaţi, rărindu-i. Păi unde-i festivismul de la început? Unde sunt promisiunile, angajamentele, oferta? Unde sunt balonaşele şi pozele de grup? Gata cu boieria? A trecut luna de miere şi apare cruda realitate?
Am pus accentul aici pe locuri (sau, na, „locaţii”) unde mergem cu toţii. Dar treaba e valabilă cam peste tot unde se începe glorios, se schimbă şi mai glorios şi se termină cu „vor fi concediaţi un număr de…”, cu informaţii despre compania cutare care „îşi închide porţile” şi se mută în Papua-Noua Guinee, fără grija că lasă sute de angajaţi pe drumuri, că oricum ei sunt doar statistici grafice şi power-point-uri. Că aşa e la noi: inaugurezi cu flori şi balonaşe, apoi continui aşa cum poţi, până poţi sau până vor cei de deasupra ta să poţi. După aia, nu mai contează, că dai vina pe austeritate. Fără a te mai gândi dacă nu cumva cineva putea să-şi facă treaba ca lumea dar nu a făcut-o, iar compania aia de orice, magazinul acela cu orice, putea trăi bine-mersi dacă se ţinea seama de multe aspecte de care nu s-a ţinut. Aia e şi nu-ţi trebuie doctorat în economie şi management ca să vezi.
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Cosmin Pal
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Da, cumperi 3 produse si economisesti cate 30 de ani la produs, adica nici macar 1 leu.