Decât Gică Pro, poţi fi un Gică Contra, numai să ai dreptate

Decât Gică Pro, poţi fi un Gică Contra, numai să ai dreptate

Este foarte răspândită expresia asta de „Gică Contra”, în ciuda semi-cacofoniei vizibile (nu poţi spune „Gică ŞI Contra” ca atunci când spui „eu ca ŞI reprezentant al”). E folosită în orice domenii, de la administraţia de vârf la lumea micului biznis. Nu ştim cine a fost primul Gică Contra, probabil cineva numit Gheorghe- diminutiv Gică, care (na, altă cacofonie, scuze pardon) era contra. Ce e aia sau mai exact cine e (un) Gică Contra? Cineva care se împotriveşte la orice, indiferent dacă este bun, aşa şi aşa, sau rău. Care te poate contrazice spunând de fapt tot aia, doar de dragul de a te contrazice. Adică, înţelegi, tu spui, „mamă ce plouă afară”, iar acel Gică îţi răspunde că aiurea, eşti prost, nu plouă, ci sunt doar nişte precipitaţii. E cel care spune ceva şi tu spui că nu e aşa, iar tu naivul bagi argumente iar el zice că vezi-ţi de treabă că tot nu e aşa şi-ţi baţi gura de pomană că nu-l scoţi din ale lui şi nici nu intenţiona să fie convins de ceva.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cea mai importantă caracteristică a lui Gică Contra este că e contra (normal!) dar că nu e capabil să argumenteze logic sau măcar convingător de ce e contra. Cu ce nu e de acord şi care ar fi soluţiile. El e contra pentru că îi place să contrazică, iar asta e un fel de auto-băgare în seamă că, vorba noastră din liceu, „când nu te bagă nimeni în seamă, te bagi singur”. Peste tot ai din aceştia: la şcoală, la lucru, în gaşca de prieteni, în familie (chiar dacă nu vrei să recunoşti asta, ultima).

Asemănător dar pe direcţia opusă, este Gică Pro. Da, ştiu, expresia nu există în limbajul uzual, dar el, ca persoană, există. Englezii i-au spus yesman, adică omul „da”. El e pe invers decît Gică Contra: veşnic de acord cu oricine, mai ales cu superiorii, aplaudă, dă like-uri, felicită la ocazii, e de acord cu orice. Gică Pro era cel care vota „pentru” în şedinţele de partid, indiferent dacă era vorba de adăugarea unei zile în plus la concediu sau de sancţionarea unui nevinovat. Nu îşi pune întrebări, nu are îndoieli sau dacă le are, le ţine pentru el. Principalele cauze ale comportamentului ar putea fi dorinţa de a fi pe plac cui trebuie, combinată (sau nu) cu teama de a îţi asuma ceva, ca nu cumva să aibă probleme după aia. În general aceşti Gică Pro aduc doar deservicii structurii din care fac parte, pentru că atunci când se iau decizii idioate, Gică Pro aplaudă, e de acord, sare în sus de fericire, „ca tine bibicule mai rar cineva”, fără a conştientiza că girează ceva grav. Gică Pro este chiar cultivat în unele medii, pentru ca, dacă cineva are alte idei contrare curentului principal, să i se poată da în cap pe motive de „asta e opinia majorităţii”.

Mai sunt şi unii care sunt doar percepuţi ca Gică Contra, de către cei care vor să-i aibă în anturaj doar Gică Pro. Adică oamenii ăştia sunt contra doar atunci când e vorba ori de decizii ciudate care fac rău organizaţiei, ori de practici incorecte (sau chiar ilegale), în fine, ceva din care, mai devreme sau mai târziu, se va avea de pierdut. Evident că dacă ei sunt împotriva la tâmpeniile acestea, sunt taxaţi că „ce, tu eşti tot timpul Gică Contra”. Adică tu eşti elementul acela deranjant care tulbură bunul mers, strică starea de „noi suntem o echipă”, se pune în calea progresului şi a stării generale de zen al organizaţiei. Care, în loc să contribuie la unanimitate, se pune împotriva curentului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Numai că aici e o problemă. Că dacă ai dreptate atunci când te opui la chestia aia, tu nu mai eşlti Gică Contra, ci doar singurul care a analizat situaţia şi a ajuns la concluzia că dacă se pune în practică, iese prost. De regulă nu se ţine seama de părerea lui, oricât de conform realităţii ar fi ea, pentru că „lasă, ştim noi, ăsta e Gică Contra”. Apoi tu, Gică, stai pe margine şi te distrezi văzând cum Gicii Pro îşi dau cu abnegaţie şi talent cu stângu-n dreptul. Şi te gândeşti că decât Gică Pro, e de preferat să fii un Gică Contra. Condiţia e să ai şi dreptate.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
29 ianuarie 2026 la 16:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. @@@

    Se poate spune: Gica ca si contra…

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 38 minute
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 57 minute
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 22 ore
Emil Hurezeanu, într-un dialog de colecție cu Tribuna: România, între o falie și o fereastră istorică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.