Felicitări pentru că aţi contribuit la bătăile din şcoli şi la violenţele comise de minori

Şi noi am fost elevi, şi noi ne-am luat la harţă, ne-am bătut şi am fost bătuţi. La grădiniţă, la şcoală, (mai ales la şcoală) la liceu. Era un fel de selecţie, de ierarhizare, ca în sălbăticie. Ca să ne calmeze sau doar aşa, preventiv, educatoarele, învăţătoarele şi profesorii ne băteau şi ei (cumva). Tot de la grădiniţă până la liceu. Ba ne-o mai luam şi acasă, din diverse motive casnice sau didactice. Aşa am crescut, aşa ne-am dezvoltat personal, asta era psihoterapia. Părinţii erau chemaţi la şedinţele cu părinţii unde tovarăşele cadre didactice le explicau mai ales ce nu le explicam noi. Veneau acasă setaţi pe level „expert”, indice de violenţă ridicat şi ne luau la o consultare psihologică de ne suna apa-n cap proporţional cu abaterile comise.

Ca să nu o mai lungim, ştim cum e treaba cu bătăile şi cu nebunelile de prin şcoală. Numai că mai e un detaliu. Noi nu o dădeam la omor, ca cei de acum. Ştiam când să ne oprim. Şi eram aşa de fair-play încât era şi riscul să ne împrietenim după o bătaie din asta.

Ce scriu acum e în contextul descoperirii apei calde la Sibiu şi în ţară, adică a faptului că în şcolile din Sibiu, unde la unele chiar faci mutaţie la oha ca să-ţi duci copilul să studieze „unde consider eu”, care apar „de bine” în ziare ca să dea de bine şi la cv-ul lui cadrul didactic şi la imaginea şcolii, la o adică sunt nişte bătăi de filme din alea de Hong Kong, de le vedeam noaptea la video. Mai mulţi elevi se bat pe hol, dar părintele e revoltat că fiul copilul său nu a avut nicio vină, decât că doar l-a înjurat pe unul şi apoi şi-a luat-o. Două eleve o bat pe o a treia, din motive aproape mafiote. Unul în autobuz povesteşte (auzit de mine acum ceva timp) despre cum l-a strâns pe un coleg de gât de a ajuns ăla la urgenţă, dioar aşa, că i s-a pus pata că l-a înjurat.

Unde erau profesorii? Probabil pe facebook, postând despre cât de săraci sunt ei. Sau oriunde altundeva ca să nu vadă. Şi dacă vedeau? Vedeau, dar marea grijă era să nu răsufle ceva în afară, să nu scrie presa. Dacă se îngroşa gluma, nu-i nimic, scădem nota la purtare, asta ca să le crească făptaşilor reputaţia de smardoi şi smardoaie. Eventual şi o comisie care să lucreze până se uită de ce s-a întrunit. Iar treaba merge înainte. Că aşa e mai nou la şcoală şi este meritul multora că s-a ajuns la aşa ceva. Ce să zic, felicitări tuturor care aţi contribuit la asta. Celor care au impus nişte reguli care au marşat doar pe drepturi fără obligaţii şi care permit minorilor orice, fără a li se putea face ceva. Felicitări părinţilor care s-au ocupat de educaţia copiilor lor cam cum mă ocup eu de astrologie, că ei au orice altă treabă decât să educe: job, plasmă, reţele, sală şi grătare. Când şcoala mai corectează din deviaţiile comportamentale ale lui puii lui mămika şi tătika, înroşesc de revoltă grupurile de părinţi, ameninţă, cer demisii, vin şi fac circ la şcoală. Felicitări directorilor şi cadrelor didactice, că preferă să se victimizeze la infinit în loc să pună piciorul în prag. Felicitări lumii showbusinessului că promovează toate cretinelile cu cocalaro-gangsteri, drogangeli şi babardeală. Şi mai ales felicitări nouă tuturor, care tăcem când câte o găşculiţă de câţiva puberi se dau talentaţi prin zona publică.

Normal că, lăsaţi de izbelişte şi cântând aia cu „sunt minori nu ai ce la face”, ei şi-o iau în cap, se cred infailibili şi intangibili, nu mai respectă nimic, nu se mai tem, şi se bat, se OMOARĂ pentru tâmpenii, o dau pe sex, pe droguri, vorba aia, ca unii mari.

Dar dacă stai să te gândeşti că unii dintre părinţii generaţiei acesteia de agresivi se credea, la vârsta copilăriei lor, că sunt mari băieţaşi de cartier sau se rupeau în figuri pe „sexi sexi ştiu că mă vrei”, nu mai e aşa de mirare ce avem acum.

Încă o dată, sincere felicitări, aţi înfrânt iar şi cu educaţia de la şcoală şi cu cea de acasă.