Felicitări pentru că aţi contribuit la bătăile din şcoli şi la violenţele comise de minori

Felicitări pentru că aţi contribuit la bătăile din şcoli şi la violenţele comise de minori

Şi noi am fost elevi, şi noi ne-am luat la harţă, ne-am bătut şi am fost bătuţi. La grădiniţă, la şcoală, (mai ales la şcoală) la liceu. Era un fel de selecţie, de ierarhizare, ca în sălbăticie. Ca să ne calmeze sau doar aşa, preventiv, educatoarele, învăţătoarele şi profesorii ne băteau şi ei (cumva). Tot de la grădiniţă până la liceu. Ba ne-o mai luam şi acasă, din diverse motive casnice sau didactice. Aşa am crescut, aşa ne-am dezvoltat personal, asta era psihoterapia. Părinţii erau chemaţi la şedinţele cu părinţii unde tovarăşele cadre didactice le explicau mai ales ce nu le explicam noi. Veneau acasă setaţi pe level „expert”, indice de violenţă ridicat şi ne luau la o consultare psihologică de ne suna apa-n cap proporţional cu abaterile comise.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ca să nu o mai lungim, ştim cum e treaba cu bătăile şi cu nebunelile de prin şcoală. Numai că mai e un detaliu. Noi nu o dădeam la omor, ca cei de acum. Ştiam când să ne oprim. Şi eram aşa de fair-play încât era şi riscul să ne împrietenim după o bătaie din asta.

Ce scriu acum e în contextul descoperirii apei calde la Sibiu şi în ţară, adică a faptului că în şcolile din Sibiu, unde la unele chiar faci mutaţie la oha ca să-ţi duci copilul să studieze „unde consider eu”, care apar „de bine” în ziare ca să dea de bine şi la cv-ul lui cadrul didactic şi la imaginea şcolii, la o adică sunt nişte bătăi de filme din alea de Hong Kong, de le vedeam noaptea la video. Mai mulţi elevi se bat pe hol, dar părintele e revoltat că fiul copilul său nu a avut nicio vină, decât că doar l-a înjurat pe unul şi apoi şi-a luat-o. Două eleve o bat pe o a treia, din motive aproape mafiote. Unul în autobuz povesteşte (auzit de mine acum ceva timp) despre cum l-a strâns pe un coleg de gât de a ajuns ăla la urgenţă, dioar aşa, că i s-a pus pata că l-a înjurat.

Unde erau profesorii? Probabil pe facebook, postând despre cât de săraci sunt ei. Sau oriunde altundeva ca să nu vadă. Şi dacă vedeau? Vedeau, dar marea grijă era să nu răsufle ceva în afară, să nu scrie presa. Dacă se îngroşa gluma, nu-i nimic, scădem nota la purtare, asta ca să le crească făptaşilor reputaţia de smardoi şi smardoaie. Eventual şi o comisie care să lucreze până se uită de ce s-a întrunit. Iar treaba merge înainte. Că aşa e mai nou la şcoală şi este meritul multora că s-a ajuns la aşa ceva. Ce să zic, felicitări tuturor care aţi contribuit la asta. Celor care au impus nişte reguli care au marşat doar pe drepturi fără obligaţii şi care permit minorilor orice, fără a li se putea face ceva. Felicitări părinţilor care s-au ocupat de educaţia copiilor lor cam cum mă ocup eu de astrologie, că ei au orice altă treabă decât să educe: job, plasmă, reţele, sală şi grătare. Când şcoala mai corectează din deviaţiile comportamentale ale lui puii lui mămika şi tătika, înroşesc de revoltă grupurile de părinţi, ameninţă, cer demisii, vin şi fac circ la şcoală. Felicitări directorilor şi cadrelor didactice, că preferă să se victimizeze la infinit în loc să pună piciorul în prag. Felicitări lumii showbusinessului că promovează toate cretinelile cu cocalaro-gangsteri, drogangeli şi babardeală. Şi mai ales felicitări nouă tuturor, care tăcem când câte o găşculiţă de câţiva puberi se dau talentaţi prin zona publică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Normal că, lăsaţi de izbelişte şi cântând aia cu „sunt minori nu ai ce la face”, ei şi-o iau în cap, se cred infailibili şi intangibili, nu mai respectă nimic, nu se mai tem, şi se bat, se OMOARĂ pentru tâmpenii, o dau pe sex, pe droguri, vorba aia, ca unii mari.

Dar dacă stai să te gândeşti că unii dintre părinţii generaţiei acesteia de agresivi se credea, la vârsta copilăriei lor, că sunt mari băieţaşi de cartier sau se rupeau în figuri pe „sexi sexi ştiu că mă vrei”, nu mai e aşa de mirare ce avem acum.

Încă o dată, sincere felicitări, aţi înfrânt iar şi cu educaţia de la şcoală şi cu cea de acasă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
28 ianuarie 2026 la 22:33
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 2

  1. Ike

    „Noi nu o dadeam la omor ca cei de acum” :)) de parca e fenomen de masa :)) sa fim seriosi, mai murea cate unul pe undeva si atunci. Ca medie cred ca sunt mult mai civilizati decat eram noi in anii 90 sau ai dvs in anii 80-70.

  2. @@@

    A fost de curand o bataie intre fete la u colegiu celebru, dar n-a rasuflat nimic in presa ca sa nu strice prestigiul scolii! In mare, cam aveti dreptate!

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 38 minute
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 57 minute
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 22 ore
Emil Hurezeanu, într-un dialog de colecție cu Tribuna: România, între o falie și o fereastră istorică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.