Experienţa trăită de o elevă din Sibiu peste Ocean sau cum a devenit un vis realitate, printr-un program educaţional

Experienţa trăită de o elevă din Sibiu peste Ocean sau cum a devenit un vis realitate, printr-un program educaţional

Un an de liceu în SUA, trăit printr-un program educațional internațional, a transformat visul unei eleve din Sibiu în realitate. Theodora Todoran, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Octavian Goga”, profil Matematică-Informatică, a studiat în SUA prin programul Future Leaders Exchange (FLEX), o bursă finanțată de Departamentul de Stat al SUA, care le oferă liceenilor din mai multe țări șansa de a învăța, timp de un an, peste Ocean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Theodora a aflat pentru prima dată de programul FLEX când era elevă în clasa a IX-a, prin rețelele de socializare. Conceptul nu-i era străin. Își dorea de mai mult timp să studieze în altă țară și nu avea cum să rateze o astfel de șansă. Susținută de părinți, de prieteni, dar și de profesori, a decis să-și încerce norocul, chiar dacă drumul până la reuşită n-a fost unul ușor. „Multă lume a fost alături de mine și m-a susținut în tot acest proces, fiindcă cei din jurul meu au înțeles cât de valoroasă poate fi o astfel de oportunitate”, spune Theodora.

Sibianca a candidat de trei ori la rând pentru bursa FLEX. Primele două încercări nu s-au finalizat cu succes, însă aceste eșecuri nu au descurajat-o. Dimpotrivă, au ajutat-o să înțeleagă procesul de selecție și să fie mai sigură pe sine. Perseverența, activitățile extracurriculare și de voluntariat la care a participat au contribuit la obținerea bursei în cel de-al treilea an.

Primul contact cu America

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Odată ajunsă în SUA, Theodora a fost repartizată în Texas. Chiar dacă participanții nu îsi pot alege singuri statul/ orașul în care vor să studieze ori familia-gazdă, experiența ei a fost din fericire una pozitivă. Familia care a avut grijă de ea a primit-o cu căldură, de la bun început, a susținut-o din toate punctele de vedere și i-a oferit sprijin material. Între ei s-a format o legătură strânsă, care s-a păstrat chiar și după încheierea programului. „Au fost niște oameni care m-au susținut foarte mult, atât emoțional, cât și financiar, când am avut nevoie de asta, chiar dacă nu erau obligați să o facă”,

Viața de zi cu zi din America era intensă, dar bine structurată. În timpul săptămânii, diminețile începeau foarte devreme, mai ales când Theodora practica sport în liceu. Antrenamentele aveau loc în fiecare dimineață, înainte de ora 6. După ele, Theodora trebuia să se pregătească pentru cursuri, care durau câte 6-7 ore. Pe lângă asta, una sau două ore le petrecea făcându-și temele și studiind. Spre deosebire de România, liceele din SUA pun foarte mare accent pe tehnologie. Fiecare lucrare trebuie să fie realizată pe calculator, într-un sistem înregistrat. „Tot anul, nu cred că am scris mai mult de două lucrări pe hârtie”, își amintește eleva de la „Goga”.

Liceul din SUA era mult mai mare decât cele din România, atât ca spațiu, cât și ca număr de elevi. Fiecare oră se desfășura într-o sală diferită, iar adaptarea a fost destul de dificilă pentru Theodora. A avut însă norocul să dea peste profesori și colegi deschiși și prietenoși, iar interesul lor față de cultura din care provine ea a ajutat-o să se integreze mai ușor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Sistemul educațional american i-a oferit libertatea să-și aleagă cursurile în funcție de interesele ei. După cursuri, își petrecea timpul fie la activități extracurriculare, fie alături de familia-gazdă. Weekendurile erau dedicate activităților în familie, călătoriilor sau ieșirilor cu prietenii, iar toate acestea au contribuit la o experiență completă și echilibrată.

Primele lecții de educație financiară

Un aspect important al vieții de zi cu zi a fost gestionarea banilor. Bursa FLEX oferea o anumită sumă lunară pentru activități sociale, precum ieșiri cu prietenii, filme sau mici excursii. În același timp, familia-gazdă acoperea majoritatea nevoilor de bază: trei mese pe zi și chiar și produsele de igienă, astfel încât Theodora nu trebuia să cheltuie bani pentru aceste lucruri esențiale.

Totuși, anumite activități presupuneau costuri suplimentare, mai ales cele din domeniul sportului, care necesitau echipament sau taxe de participare. În aceste situații, Theodora a realizat cât de important este să-ți administrezi responsabil bugetul. De-a lungul anului, a învățat treptat să-și organizeze cheltuielile, iar această experiență a contribuit la dezvoltarea responsabilității financiare și a ajutat-o să conștientizeze valorea banilor.

Timpul petrecut în SUA a venit la pachet cu o serie de dificultăţi. La inceput, Theodora s-a confruntat cu momente de nesiguranță, singurătate și stres, fiindcă era nevoită să se descurce departe de familie și de prieteni. Totuși, aceste provocări au contribuit la formarea ei ca persoană independentă și, așa cum se autocaracterizează, „descurcăreață”.  Voluntariatul a jucat un rol important în această transformare. A ajutat-o să iasă din zona ei de confort și să capete curaj în situații noi.

Întoarcerea în România a fost, la rândul ei, un proces de readaptare. Deși totul părea mai mic și mai familiar, experiența trăită în SUA și-a pus amprenta asupra modului ei de a gândi și de a acționa. Theodora s-a întors mai încrezătoare și mai conștientă de propriul potențial.

Pentru ea, programul FLEX a însemnat mai mult decât un an petrecut la celălalt capăt al lumii. A fost o lecție despre perseverență, curaj și deschiderea către noi oportunități. Experiența aceasta i-a demonstrat că limitele sunt, de cele mai multe ori, impuse de noi înșiși și că ieșirea din confort poate duce la cele mai importante schimbări personale din viața noastră. Pentru ea, acest program nu a însemnat doar o experienţă inedită din toate punctele de vedere la celălalt capăt al lumii, ci un început al procesului de maturizare și de autocunoaștere. „Am învățat că, pur și simplu, noi avem un anumit potențial și că trebuie să facem tot ce ne stă în putință să-l punem în valoare”.

Theodora a mai învățat un lucru important: FLEX este o oportunitate extraordinară, dar aceasta este doar o cale spre succes, din multe altele. „La finalul zilei, că ai fost acceptat la FLEX, că nu ai fost acceptat la FLEX, viața ta nu începe și nu se termină cu programul ăsta de schimb”. În același timp, dacă vrei să fii parte din acest program, trebuie să știi că procesul de selecție este foarte competitiv și că locurile sunt limitate.

De aceea, ea recomandă ca elevii interesați să se pregătească din timp, să-și cunoască punctele forte și să le poată demonstra în eseuri și interviuri. Înscrierile pentru programul FLEX se deschid, de regulă, în luna august, înainte de începerea noului an școlar, iar candidaturile se depun online.

Ce înseamnă FLEX

Future Leaders Exchange (FLEX) este un program finanțat de Departamentul de stat al SUA, care le oferă elevilor de liceu din mai multe țări, inclusiv din România, șansa să studieze un an în SUA, unde sunt întreținuți de o familie gazdă.

Autor - Dominique BOICA
27 ianuarie 2026 la 15:36
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 minute
RĂȘINARI: Zilele Sportive au ajuns la ediția a XV-a. Copiii au concurat la cinci discipline
Elevii din Rășinari au participat la cea de-a XV-a ediție a Zilelor Sportive, competiție organizată pentru promovarea mișcării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 33 minute
Olărit, pictură și ateliere gastronomice în acest weekend, la Muzeul ASTRA din Sibiu
Muzeul ASTRA din Sibiu a inaugurat circuitul expozițional „Soarele din farfurie”, în Sectorul Olărit din Muzeul în aer...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 zi
Raluca Turcan, la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu: „O meserie căutată, un loc de muncă bine plătit și un viitor aici, acasă”
Deputatul Raluca Turcan a participat la inaugurarea Campusului Dual din Sibiu, proiect pe care spune că l-a susținut...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 zile
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 4 zile
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Sală de sport nouă și două terenuri, la Școala „Radu Selejan” din Sibiu. Lucrările au fost scoase la licitație
Primăria Sibiu a lansat licitația pentru construirea unei săli de sport, amenajarea curții și realizarea unor terenuri sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Facultatea de Inginerie intră în șantier. Acces limitat pentru studenți, apoi închidere completă
Studenții Facultății de Inginerie vor avea acces, în perioada următoare, doar în anumite spații ale clădirii. Până la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Noua față a Facultății de Științe din Sibiu. Sorin Radu: „O parte din taxele studenților se regăsesc aici”
Clădirea-monument de pe strada Dr. Ion Rațiu are trei săli de curs, trei săli de seminar, 11 laboratoare,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 săptămână
Căminul de Teologie, modernizat de Mitropolia Ardealului, intră în administrarea ULBS
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își extinde și modernizează infrastructura de cazare pentru studenți. Una dintre noutățile noului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Nocturna Bibliotecii ASTRA 2026: filme, jocuri, robotică, povești și muzică până seara târziu
Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu își ține porțile deschise până seara târziu, vineri, 2 octombrie, cu ocazia Nocturnei Bibliotecilor...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.