„Vater”/ „Tatăl” în regia lui Dumitru Acriș, premiera Secției germane a TNRS în februarie

„Vater”/ „Tatăl” în regia lui Dumitru Acriș, premiera Secției germane a TNRS în februarie

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) prezintă premiera spectacolului „Vater”/ „Tatăl” de Florian Zeller, montat de Dumitru Acriș, o producție a Secției germane.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Spectacolul aduce în fața publicului o poveste profundă despre memorie, identitate și relația dintre tată și fiică, într-o tragi-comedie ce abordează teme precum îmbătrânirea, boala, singurătatea și teama pierderii de sine.

„Am onoarea și bucuria de a-l cunoaște, de multă, multă vreme, pe maestrul Victor Rebengiuc, unul dintre artiștii fundamentali ai acestui neam. <Tatăl> jucat în festival mi-a plăcut foarte mult, în special interpretarea domniei sale. Secția germană a TNRS se încumetă acum să aducă în fața spectatorilor, într-o distribuție de zile mari, acest spectacol cu o temă atât de frumoasă, de umană și de profundă. Dumitru Acriș este regizorul care a montat câteva spectacole de excepție la Teatrul Național, la Secția română și la Secția germană, și care are o pricepere deosebită de a lucra cu actorii”, spune Constantin Chiriac, directorul general al TNRS.

Regizorul Dumitru Acriș descrie spectacolul ca pe o reflecție asupra fragilității conștiinței umane. „<Tatăl> este un spectacol despre nevoia conștiinței umane de a se menține trează, conștiință care odată funcționa la fel ca mecanismul unui ceas perfect”.

Distribuția îi reunește pe Daniel Bucher, Viviane Havrilla, Patrick Imbrescu, Fatma Mohamed, Daniel Plier, Fabiola Petri, Johanna Adam, Ada Bicfalvi și Eva Frățilă. Regia și scenografia sunt semnate de Dumitru Acriș, video de Alexandru Condurache și Iuliana Revencu, iar asistent de regie este Vlad Sibișan.

Biletele sunt disponibile pe tnrs.ro și la Agenția Teatrală din Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Radu MIHĂESCU
24 ianuarie 2026 la 08:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Recomandarea săptămânii | Savu Popa: „Coborârea în cetate”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Astra Film Festival 2026 a început cu Sala Thalia arhiplină și discuții despre inteligența artificială
Astra Film Festival 2026 a debutat la Sala Thalia, cu o gală de deschidere desfășurată în fața unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 1 zi
Cum au salvat două remorci de cartofi prima ediție a ASTRA Film: interviu cu Dumitru Budrala
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Cercetători din șapte țări analizează la Sibiu istoria militară a Transilvaniei medievale
Sibiul găzduiește, în aceste zile, cea de-a XV-a ediție a Conferinței Internaționale „Relații interetnice în Transilvania – Militaria...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 zile
Lumina celor care nu văd. Florentina și Marius, 60 de kilometri pe bicicletă în căutarea frumosului
˝A fost multă zarvă și voie bună printre cei peste 200 de oameni veniți să descopere Țara Oltului...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
Muzeul ASTRA a inaugurat un circuit despre aurul Apusenilor, de la galeriile romane la viața minerilor
Muzeul ASTRA a creat un circuit expozițional dedicat istoriei mineritului aurifer din Munții Apuseni. Proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
Două artiste aduc arta abstractă în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Muzeul ASTRA organizează, între 16 și 30 octombrie, cea de-a X-a ediție a expoziției „Saloanele ASTREI 1+1”. Vernisajul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
Doina Blaga lansează la Sibiu un ghid despre cultivarea germenilor și microplantelor acasă
Autoarea Doina Blaga își lansează sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 18:00, volumul „Germeni și microplante pentru sănătate”,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 4 zile
BIS Teatru anunță că a câștigat, în primă instanță, procesul cu Primăria Brașov
Asociația BIS Teatru, organizatoarea Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” de la Sibiu, anunță că a câștigat,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Casa Teutsch din Sibiu are o nouă directoare. Marlene Herberth vrea să apropie patrimoniul de generațiile tinere
Marlene Herberth, antropolog, curatoare și artistă vizuală cunoscută pentru proiectele culturale din Țara Făgărașului, a preluat conducerea Casei...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 6 zile
95 de calculatoare recondiționate vor ajunge la școli și organizații sociale din Sibiu
Opt organizații din județul Sibiu vor primi 95 de calculatoare recondiționate, în cadrul primului apel din ediția 2026...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.