Piața Unirii, închisă traficului pentru 30 de minute

Piața Unirii, închisă traficului pentru 30 de minute

Pentru a marca Ziua Unirii Principatelor Române, Instituția Prefectului Sibiu, în colaborare cu autoritățile locale, sprijină și coordonează organizarea unei Hore ale Unirii, mâine, la ora 10, în sensul giratoriu din Piața Unirii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La eveniment vor participa reprezentanți ai administrației publice și ai instituțiilor județene, ai asociațiilor civice și militare, dar și cetățeni. Pentru buna desfășurare a evenimentului, Comisia pentru sistematizarea circulației a avizat închiderea traficului în zona sensului giratoriu din Piața Unirii, pentru 30 de minute, în intervalul orar 9.50-10,20.

Șoferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare, în funcție de direcția de deplasare.

Pentru circulația dinspre Bd. Corneliu Coposu, traseul va fi deviat pe str. Berăriei – str. Dobrun – str. Constantin Noica – sensul giratoriu Calea Dumbrăvii/ Bd. Vasile Milea. Pe strada Berăriei, pe sectorul cuprins între Bd. C. Coposu și ieșirea din Parcarea Teatrului, va fi permisă circulația în ambele sensuri. Din acest motiv, pe str. Berăriei este interzisă parcarea autovehiculelor până astăzi, la ora 10,20. Șoferii care iasă din Parcarea Teatrului vor putea utiliza doar ieșirea spre str. Berăriei și își pot continua drumul pe Bd. Coposu, spre str. Constituției sau către str. Dobrun – str. C. Noica.

Circulația dinspre str. Dealului va urma traseul ocolitor pe str. Transilvaniei – str. Rennes – str. Școala de Înot sau str. Transilvaniei – Bd. Victoriei – str. Ilie Măcelariu – str. Zaharia Boiu – Str. Dr. Ștefan Stâncă – parcare Hotel My Continental – sens giratoriu Calea Dumbrăvii/ Bd. Vasile Milea.

Traficul dinspre bd. Vasile Milea va avea ruta ocolitoare: str. Constantin Noica – str. Ștefan cel Mare – str. Bâlea.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Traficul dinspre străzile Z. Boiu și E. Cioran va putea utiliza str. Dr. Stâncă și apoi va vira la stânga spre parcarea Hotelului MyContinental. La ieșirea din parcare își va continua drumul spre dreapta, spre sensul giratoriu cu Bd. Milea și Calea Dumbrăvii.

Și circulația traseelor Tursib care tranzitează Piața Unirii va suferi o serie de modificări. Detaliile pot fi găsite pe site-ul Tursib.

Autor - Radu MIHĂESCU
22 ianuarie 2026 la 15:24
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 45 minute
„Doamna Munților”, omagiată la Topârcea și Ocna Sibiului: un chatbot cu inteligență artificială îi va purta numele
Memoria Lucreției Ciobanu va fi omagiată sâmbătă, 24 octombrie, la Topârcea și Ocna Sibiului, printr-o serie de manifestări...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 ore
ANUNȚ DE ACHIZIȚIE
IMAGE VIDEO BROADCAST SRL, Sibiu, Calea Dumbrăvii, bl. 18, sc. A, ap. 2, jud. Sibiu, organizează procedură competitivă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Recomandarea săptămânii | Savu Popa: „Coborârea în cetate”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 6 ore
Peste 80 de sibieni au transformat Catanul într-o zi de strategie, magie și prietenii noi
„Vrei fân?”, „Îmi dai o oaie pe un fân?” sau „Mai am nevoie de o cărămidă!” au fost...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Bărbat reținut după ce ar fi aruncat un cățel într-un sac, de pe un pod, în râul Sadu
Un bărbat de 47 de ani, din localitatea Sadu, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Astra Film Festival 2026 a început cu Sala Thalia arhiplină și discuții despre inteligența artificială
Astra Film Festival 2026 a debutat la Sala Thalia, cu o gală de deschidere desfășurată în fața unei...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
Academia Forțelor Terestre din Sibiu scoate la concurs trei posturi de soldat profesionist
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu organizează un concurs pentru ocuparea a trei posturi vacante de soldat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Locuri pe unde tu nu te plimbi. De ce ar merge cineva pe Regele Ferdinand și cum de strada Liviu Rebreanu ar fi una dintre cele mai frumoase din Sibiu
Ați observat cât de puțină lume mai merge pe jos, folosindu-și picioarele - așa cum este normal -...
Actualitate
• 17 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Şelimbărul cedează fără drept de apel la Chiajna. Cinci goluri încasate de “călăreţii roşii”
Echipa sibiană a cedat cu 5-0în faţa Concordiei, la primul joc cu Neluţu Luca antrenor. “Călăreţii roşii” sau...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Sibienii pot învăța astăzi, în 20 de minute, cum să salveze o viață
Sibienii sunt invitați astăzi, între orele 11:00 și 21:00, la Shopping City Sibiu, la cea de-a doua ediție...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Medicii ATI de la Spitalul Județean Sibiu au participat la conferința națională de la Galați
O echipă de medici anesteziști de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat, în calitate de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Ninge abundent pe Transfăgărășan, iar drumarii intervin cu utilaje la Bâlea Lac
Ninsoarea abundentă a adus condiții de iarnă în zona alpină a Transfăgărășanului, unde s-au acumulat cantități semnificative de...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.