Sibiul, pe lista scurtă a „gigantului” Marriott, pentru deschiderea unui hotel de lux

Sibiul, pe lista scurtă a „gigantului” Marriott, pentru deschiderea unui hotel de lux

Grupul hotelier internațional Marriott International are în vedere extinderea rețelei sale în România, iar Sibiul se numără printre orașele în care există deja un proiect aflat în faza de analiză și pregătire.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

România face parte din piețele care cresc, iar interesul grupului pentru dezvoltări noi nu se limitează la Capitală. Pe plan local, Marriott are acum patru hoteluri aflate în diferite stadii de dezvoltare, în Sibiu, Timișoara, Arad și Călimănești, a precizat Pankaj Birla, Area Vice President Eastern Europe, Marriott International, într-un interviu pentru ZF.

„România este o piață efervescentă, care începe să atragă din ce în ce mai mult atenția investitorilor internaționali. Vedem oportunități nu doar în București, ci și în orașe regionale puternice”, a subliniat Pankaj Birla.

Pentru Sibiu, interesul Marriott vine în contextul poziționării orașului ca destinație turistică și culturală majoră, cu un flux constant de turiști români și străini, dar și cu o piață de evenimente și business în creștere. Deși reprezentantul grupului nu a oferit detalii despre brandul sub care ar urma să fie dezvoltat hotelul din Sibiu, prezența orașului pe lista proiectelor aflate în analiză confirmă atractivitatea sa pentru marile lanțuri hoteliere internaționale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume

La nivel național, Marriott își propune să ajungă la 15–20 de hoteluri în următorii cinci ani, față de portofoliul actual. Strategia vizează atât extinderea numerică, cât și diversificarea brandurilor. Grupul analizează inclusiv posibilitatea aducerii unor branduri de lux, ca St. Regis sau Ritz-Carlton, în România, dacă va apărea o locație potrivită. Un astfel de proiect ar presupune un hotel exclusivist, cu 90-120 de camere, amplasat într-o zonă centrală.

Marriott International este unul dintre cele mai mari grupuri hoteliere din lume, cu un portofoliu de peste 8.500 de hoteluri și resorturi în peste 130 de țări și teritorii. Operează și francizează o gamă largă de branduri, de la hoteluri economice și midscale până la branduri de lux recunoscute la nivel global, precum Ritz-Carlton, St. Regis, W Hotels, JW Marriott și Sheraton. Marriott este recunoscut pentru standardele sale ridicate de calitate, pentru accentul pus pe experiența oaspeților și pentru extinderea continuă pe piețe aflate în creștere.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Radu MIHĂESCU
15 ianuarie 2026 la 10:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Câştigătoarea Cupei României îl pierde pe fostul golgeter al Superligii, dar transferă unul dintre cei mai buni portari din eşalonul judeţean
ACS Păltiniş Răşinari, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, s-a despărţit de Marius Cosovanu, unul dintre jucătorii care...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
Patru actori din Sibiu, printre cei mai promițători tineri artiști ai României
Patru actori formați la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, dintre care doi fac parte din colectivul Teatrului Național...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 ore
O femeie de 71 de ani, intoxicată cu fum în urma incendiului din Piața Aurarilor
UPDATE Incendiul se manifestă generalizat la o locuință și la mai multe construcții învecinate, afectând o suprafață de aproximativ...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Imobilul istoric Maria Tereza din Sibiu intră în reabilitare
Primăria Sibiu a semnat contractul pentru reabilitarea imobilului istoric Maria Tereza, de pe strada Gladiolelor nr. 4 și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Ofelia Popii devine Ambasadoare a Sibiului
Actrița Ofelia Popii va primi distincția de „Ambasadoare a Sibiului” în cadrul Galei Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Restricții de trafic în Sibiu pentru Red Bull Romaniacs. Bulevardul Coposu se închide cinci zile
Sibiul intră, din nou, în atmosfera Red Bull Romaniacs, competiția internațională de hard enduro care va aduce în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Academia Forțelor Terestre din Sibiu a deschis înscrierile la master. Candidații au timp până pe 23 iulie
Absolvenții unei instituții de învățământ superior care doresc să își continue studiile se pot înscrie, până în 23...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 4 ore
Folclorul din Mărginimea Sibiului ajunge în Italia prin proiectul „Din Carpați în Dolomiți”
Tradițiile și folclorul din Mărginimea Sibiului sunt promovate, în perioada 15–23 iulie, în Italia, prin proiectul cultural internațional...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 4 ore
Sibiul începe să-și pregătească proiectele pentru fondurile europene de după 2028. Peste 160 de specialiști au participat la primele consultări
Sibiul a intrat oficial în etapa de pregătire a investițiilor care ar putea beneficia de finanțare europeană în...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Activitatea Fiscului din Săliște se mută temporar la Sibiu. Lipsa personalului a dus la această decizie
Activitatea Unității Fiscale Orășenești Săliște va fi mutată temporar la Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Sibiu, începând...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
VIDEO | Primul tunel de pe cea mai grea secțiune a Autostrăzii Sibiu – Pitești a fost străpuns. Constructorii au ajuns la capătul galeriei Boița 1
Constructorii turci care lucrează pe secțiunea Boița – Cornetu a Autostrăzii Sibiu – Pitești au reușit luni să...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 5 ore
Muzeul Satului din Tălmăcel devine „școală” de tradiții. Ateliere de cusut, gastronomie, jurnalism și șezători până în septembrie
Muzeul Satului din Tălmăcel va găzdui, în perioada iulie – septembrie 2026, prima ediție a proiectului „Școala Satului...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.