Foto: Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu
Munții Făgăraș se confruntă cu un risc mare de avalanșă (grad 4 din 5) între 5 și 7 ianuarie, informează Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.
Conform specialiștilor, la altitudini de peste 1.800 de metri s-a depus în ultimele zile un strat consistent de zăpadă proaspătă, de 20-40 de centimetri, peste un strat mai vechi, instabil. Vântul puternic a favorizat formarea plăcilor de vânt, în special în apropierea crestelor, iar în profunzime există un strat de cristale de tip „cupă”, care reduce aderența și poate favoriza alunecările masive de zăpadă.
Pe pantele înclinate, există riscul declanșării unor avalanșe de dimensiuni medii și mari, atât spontan, cât mai ales la suprasarcini, avertizează meteorologii. Creșterea ușoară a temperaturilor va contribui la umezirea și îngreunarea stratului superior de zăpadă și va amplifica pericolul.
Sub altitudinea de 1.800 de metri, inclusiv în zone frecventate de turiști precum Bâlea Lac – Bâlea Cascadă, riscul este considerat însemnat (grad 3). Aici, stratul de zăpadă depășește local 30-40 de centimetri, iar pe fondul temperaturilor mai ridicate și al precipitațiilor mixte, pot apărea curgeri sau avalanșe de dimensiuni medii.
Datele înregistrate astăzi arată că stratul de zăpadă măsura 88 de centimetri la Bâlea Lac și 28 de centimetri la Păltiniș, una dintre cele mai frecventate stațiuni montane din județul Sibiu.
În ultimele zile, vremea a fost închisă, cu ninsori consistente și vânt puternic. Rafalele au depășit pe alocuri 90 km/h, iar pe crestele montane chiar 100-120 km/h, viscolind zăpada și formând depozite periculoase.
Pentru următoarele două zile, meteorologii anunță noi ninsori, intensificări ale vântului și temperaturi ușor pozitive la altitudini mai joase, condiții care pot menține sau pot chiar accentua riscul de avalanșă.
Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în zonele alpine și prudență maximă chiar și pe traseele marcate.
Ovidiu BOICA
Răzvan NEGRU
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Mihai POPA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Teodora NAN
Cosmin Pal
Ștefania VESA
Vlad IGNAT