Foto: Nicu Cherciu
Ada Milea revine pe scena de la Gong într-un spectacol-concert, alături de Bobo Burlăcianu, Anca Hanu și Cristi Rigman.
Evenimentul va fi prezentat luni, 19 ianuarie, de la orele 17 și 19, în formatul „Concert în 4”. Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și zece minute și nu este recomandat celor cu vârsta sub zece ani.
„Continuăm seria evenimentelor speciale din timpul stagiunii, cu un format de concert devenit deja o tradiție pe scena noastră. Vă propunem o călătorie cu muzică de teatru, într-o vibrație artistică inconfundabilă. Un eveniment potrivit pentru toate vârstele, gândit ca un început de an cu zâmbetul la purtător. Ada Milea va crea un nou spectacol pentru teatrul nostru, cu o premieră programată în luna iunie, o producție bazată pe Cartea cu Apolodor de Gellu Naum”, declară Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
„Deși se cântă, nu e neapărat un concert. Totuși, noi îl numim așa. Adaptăm cântece, care nu sunt neapărat cântece, pe care le-am făcut pentru teatre, adăugăm niște cântece făcute direct cântece și ne prefacem că avem un concert”, spune Ada Milea.
Accesul la oricare din concerte se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Teatrului, de miercuri (din 14 ianuarie) până vineri, între orele 11-18, sâmbăta, între orele 10-18, sau duminica, între orele 10-14. Mai multe detalii despre bilete și acces pot fi găsite în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro. Prețul unui bilet este de 24 lei, tarif unic, nereturnabil.
Vlad IGNAT
Adrian POPESCU
Ioana DEDU
Ioana DEDU
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Ioana DEDU
Niște hartiști pe care nu-i bagă nimeni în seamă. Săracii de ei!