Acum 20 de ani pe vremea asta, în decembrie 2005

Acum 20 de ani pe vremea asta, în decembrie 2005

Acum 20 de ani pe vremea asta era tot iarnă, dar cu temperaturi mai de iarnă decât acum. Sibiul, pe centru, se ambiţiona să rămână praf şi noroi (praf şi pulbere a fost când era vară) în numele unui urbanism ciudat dar foarte apreciat la acea vreme. Tot atunci, în topul publicat de Jurnalul Naţional, pe locurile fruntaşe erau melodii de care nu îmi mai aduc aminte: „Visez” cu „Activ”, Morandi cu „Love Me” sau „Impact” cu „Babe” (se citeşte „beibi” că dacă citiţi altfel se găseşte un civic pe ulei să vă acuze de ageism). Dintre cele care mi-au mai rămas totuşi în memorie sunt Nino d’Angelo cu „Jesce sole” („Ieşii solă” să-i mai aud pe dacişti că nu suntem latini), „Hi-Q” cu „Gaşca mea”, „Holograf” cu „N-am ştiut”, „Voltaj cu „Şi ce”, Pepe cu „Numai iubirea” – soundtrack la telenovela cu acelaşi nume şi simpatica dar uitata „Las-o mă că merge aşa” a lui „Marfar”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Tot în perioada asta (sau aceea, cum vă vine bine), problemele României în drumul ei spre inevitabila aderare la UE erau corupţia, drepturile minorităţilor şi adopţiile internaţionale. Preşedintele (de atunci) Traian Băsescu era la Kiev unde opina despre conflictul transnistrean iar la Sibiu, Tăriceanu era adorat pentru că promitea „mii de miliarde de lei vechi” în numele lui 2007, nevisând că în 2017 uliţa îi dădea cu „jos” când auzea de el. Deci acum 20 de ani, pe vremea asta…

…Eram aşa de barbari şi de înapoiaţi, încât nu aveam Târg de Crăciun, ci „Orăşelul Copiilor” care se deschidea foarte târziu, pe 6 decembrie. Acum nu zic că, estetic şi ca ofertă, era un bâlci sătesc translat în parcarea de la „90”. Sau că cel mai popular „device” de acolo era standul de dat cu pumnul, caruselul caracatiţă era horror ca aspect şi că pe jos găseai definiţia în teren a lui „ca la porci” deşi porcii nu aruncă nimic pe jos. Dar, oricum, îi puteai auzi pe „Riff”.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

…Fiind oraş civilizat, imperial vorba aia, pe locul unde acum e parcarea supraetajată (că de aia e plin de maşini stând „pe avarii” prin zonă) din Hipodrom, se jertfea şi se pârlea şi şi tranşa porcul. Cu un aruncător de flăcări improvizat, cuplat la o butelie de aragaz. Lucru care acum ar deschide un jurnal naţional de ştiri şi ar pune pe picior de alarmă o mulţime de organe (nu de porc) şi organisme. Dar atunci era o chestie normală şi casnică, chiar dacă mirosea a pârlit.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Piaţa Teatrului era chiar piaţă. Din aceea cu pieţari, tarabe, legume-fructe, chioşcuri, aprozar (am şi stat odată acolo la coadă să iau un suc), un restaurant dacă bine-mi amintesc şi o cişmea multifuncţională care în vremurile ei de glorie era fântâna arteziană a Târgului de Mostre. Dar s-a decis ca locuitorii din centru să-şi pună pofta în cui, să-şi ia traista mică-n traista mare şi să valea la Piaţa Cibin, că şi aia e tot piaţă iar mersul pe jos face piciorul frumos. Aşa că a devenit o superbă parcare, periodic închisă pentru a deveni tot parcare, la diverse evenimente. Se spunea că acolo la piaţă era cam scump. Nu mai scump ca acum că, na, taxele cresc până alungăm orice producător agricol din pieţe. Şi facem din ele parcări.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Mai exista funcţional tramvaiul Sibiu-Răşinari. Pe linie scurtată, doar de la Cimitir. Fiind un mijloc de transport pitoresc şi istoric, regimul Iohannis de la primărie a decis să-l desfiinţeze pentru că nu era rentabil şi a aruncat mârţoaga peste gard, la vecinii de la Răşinari. Care l-aui gestionat aşa de bine încât acum este foarte nefuncţional. Şinele au fost smulse fără greţuri, locul pe unde mergea fosta linie a devenit pistă de biciclete că, na, nu poluează ca un tramvai electric, iar o epavă a vehiculului zace abandonată şi mânjită de graffiti la intrarea spre grădina zoologică.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

… În faţă la Telefoane se descoperea o bucată de zidărie care, zic unii, era urmele unei fântâni mai vechi spre destul de vechi. Drept pentru care a apărut fântâna aceasta nouă, legendară prin faptul că lasă apă pe la încheieturi în orice sezon şi vorba lui Ion Iliescu fie iertat, din orice poziţie. Dar deocamdată nu ne interesează asta. Am pus poza asta ca să vedeţi de la ce s-a început.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

… Dacă aveaţi impresia că ceata cu „urşi” care vă bubuie la cap cu tobele alea enervante a apărut doar de cân suntem pe valorile europene, vă înşelaţi. Ei existau şi înainte. Făceau la fel dar se auzeau mult mai intens, că geamurile termopan nu erau aşa de răspândite. Deci de 20 de ani ne freacă ăştia la melodie. Cu aceleaşi melodii.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

… Puteai, prin vechea poartă de la fosta fabrică de bere „Habermann”, să vezi hotelul „Bulevard”. Asta ca să nu vezi maidanul rămas după demolarea fabricii, maidan care a făcut destulă vechime până a devenit „Piaţa Habermann”.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

… Ornamentele de Crăciun de pe Mihai Viteazu aveau alt model. Ca dealtfel şi maşinile. Iar Telefoanele încă mai aveau placa memorială dedicată lt. maj. Octavian Niţă, împuşcat de terorişti pe acoperişul clădirii, la 1989. Acum placa nu mai e şi nimănui nu-i pasă că nu mai e. Probabil asociaţia Cultul Eroilor are multă treabă sau nu are în preocupări şi eroii de la Revoluţie.

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

… În curtea Casei Weidner încă mai exista o linie de tramvai „de serviciu” care făcea legătură cu linia ce trecea prin Piaţa Mare. În mod sigur, era vorba de o metodă ingenioasă de a transporta marfă cu un vagonet care se ataşa tramvaiului ce făcea curse pe Oraşul de sus. Din motive de „erau vechi”, liniile au fost scoase chiar dacă erau foarte interesante şi aduceau un farmec locului. Dar cine mai are chef de farmecul locului pe acolo?

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

…Autorităţile care erau prezente la ceremonialele de Ziua Naţională şi de comemorare a celor căzuţi la 1989, erau altele faţă de cele de acum. Printre alţii, în pozele „de epocă”, îi recunosc pe: primarul Klaus Iohannis, pe panta ascendentă a drumului spre glorie, prefectul Ion Ariton, preşedintele Consiliului Judeţean – Martin Bottesch, senatorul Nicolae Neagu, Eugen Popescu, comandantul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi Sprijin de Luptă şi Eugen Făgădar comandantul Centrului de Pregătire pentru Comunicaţii şi Informatică „Decebal” (10a-b)

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Foto: Dumitru CHISELIŢĂ

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
26 decembrie 2025 la 12:20
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 5

  1. realistul

    Nostalgia, bat-o vina. In alta ordine de ei, matale care te-ai născut și ai crescut în Lazaret poate mă lămurești. Podul Gării a fost mărit( ( lățit și lungit)

  2. realistul

    Continui ideea … după ultima reabilitare sau parapeții lasă impresia că a fost mărit. Mulțumesc.

  3. realistul

    Continui ideea… după ultima reabilitare sau parapeții lasă impresia că e mai mare. Mi se pare mai mare decât pe vremuri. Mulțumesc.

  4. Ike

    Vremuri foarte bune si optimiste, de boom economic. Avem acum putere de cumparare mai mare (posibil, cred asta, dar nu 100%) , dar tendinta are clar ascendenta. Tinerete haine usoare, stateam foarte bine si la cluburi si baruri. Extrem de bine, fata de acum. Poate ceva mai rau la restaurante in general.
    Hiturile alea enumerate mi le amintesc bine de tot si, haideti, urbanismul din centru a iesit foarte bine fata de ce era inainte. Dar am o mare nostalgie fata de piata de la teatru si fata de Oraselul Copiilor, asa cum era. Si fata de chioscurile de la „Perjovschi” :))

  5. Ike

    PS.
    Legat de puterea de cumparare…mi se pare ca un iesit in oras mancarea si…tigarile, bineinteles, erau mai ieftine fata de salariul mediu, iar castigul pe care-l avem acum e fata de electrocasnice si plecat in vacante. Si masini (eh, second hand)

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 37 minute
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 56 minute
Pavilionul C8 de la „Psihiatrie”, aproape de final. Investiție de 9,84 milioane de lei
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a Pavilionului C8 – Policlinică din cadrul Spitalului de Psihiatrie Sibiu au...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Dispută între directorul CNAIR și secretarul de stat Horațiu Cosma, înaintea închiderii A1 Sibiu–Boița
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma, a criticat decizia de închidere temporară a sectorului A1 dintre...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Când vine momentul să schimbăm numele unei străzi? Despre Milea, Goga și memoria pe care o păstrăm în spațiul public
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 15 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 22 ore
Emil Hurezeanu, într-un dialog de colecție cu Tribuna: România, între o falie și o fereastră istorică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.