Din partea echipei Consiliului Județean Sibiu, vă doresc ca Sfântul Crăciun să vă aducă sănătate și tihnă, iar gândul cel bun să vă însoțească în Noul An.
Crăciun fericit!
La mulți ani!
Daniela Cîmpean
Președinta Consiliului Județean Sibiu
Crăciunul este o sărbătoare a bucuriei și a magiei, a obiceiurilor transmise din generație în generație, a colindelor și a bucatelor tradiționale care fac parte din farmecul sărbătorilor noastre. Este momentul în care petrecem mai mult timp cu cei dragi, dăruind și primind bucurii.
Perioada sărbătorilor este și una în care, mai mult decât de obicei, trebuie să ne întoarcem și spre cei în nevoie, nu din dorința egoistă de a primi recunoștință, ci din pornirea sinceră de a ajuta, de a face Crăciunul mai frumos și celor pentru care strictul necesar este un lux. Nu în ultimul rând, cea mai frumoasă perioadă a anului ne aduce răgazul timpului liber, pe care putem să îl dăruim familiei și prietenilor, dar și nouă înșine, printr-o pauză de la agitația zilnică.
Vă doresc ca acest Crăciun să vă găsească alături de cei dragi, cu mesele îndestulate și cu bucurie în case, cu inima mai împăcată prin bunătatea față de semeni și cu liniște în suflet.
Crăciun fericit, tuturor!
Astrid Cora Fodor
Primarul municipiului Sibiu

Cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, adresez tuturor locuitorilor județului Sibiu cele mai sincere gânduri de pace, sănătate și speranță.
Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului ne oferă, în fiecare an, un prilej de profundă reflecție, de întoarcere la valorile autentice și de apropiere sufletească între oameni. Este un timp al liniștii și al credinței, în care lumina Crăciunului ne amintește de importanța iubirii față de semeni, a solidarității și a responsabilității față de comunitate.
La cumpăna dintre ani, este important să ne reafirmăm angajamentul de a construi împreună o comunitate unită, bazată pe respect, dialog și cooperare, în care siguranța, stabilitatea și demnitatea cetățenilor să rămână priorități esențiale.
Vă doresc ca vestea Nașterii Mântuitorului să vă aducă pace în suflet, căldură în case și bucuria de a fi împreună, iar Noul An să fie unul cu sănătate, împliniri și încredere într-un viitor mai bun.
Crăciun binecuvântat și un An Nou cu pace, speranță și bucurii!
Mircea Dorin Crețu
Prefectul județului Sibiu

Dragi medieșeni,
În aceste zile de sărbătoare, gândurile mele se îndreaptă către fiecare dintre dumneavoastră. Vă doresc sănătate, liniște sufletească și momente frumoase alături de familie.
Noul An să fie un pas înainte spre vise împlinite și zile mai bune.
Crăciun Fericit!
La mulți ani!
Gheorghe Roman
Primarul municipiului Mediaș

Sărbătorile sunt un minunat prilej să lăsăm deoparte agitația de peste an și să ne întoarcem acasă nu doar fizic, ci și cu sufletul. Le doresc tuturor sibienilor să aibă parte de Sărbători liniștite și pline de bucurii, alături de cei dragi! Să aibă un an 2026 mai bun decât cel care se încheie, cu mai puține griji, mai multă bunăstare, mulți prieteni lângă noi și mai ales multă, multă sănătate!
Trecem printr-o perioadă dificilă, cu foarte multe provocări, de aceea sper să găsim resursele necesare să-i putem ajuta pe cei care au nevoie, dar în același timp să ne putem bucura și noi de câteva clipe de tihnă. Și să nu uităm de tradiții, indiferent că vorbim despre bunătățile din bucătărie sau despre colinde, pentru că ele ne țin împreună și ne leagă de copilărie, de părinți și bunici, de rădăcinile noastre.
Sărbători fericite și un An Nou cât mai bun!
Senator Ruxandra Cibu Deaconu

Să primim cu bucurie minunata veste a Nașterii Mântuitorului!
Vă doresc tuturor să aveți parte de un Crăciun binecuvantat, cu sănătate și pace în suflet!
Deputat Bogdan Trif

Vă transmit cu prilejul sfintelor sărbători ale Crăciunului, cele mai sincere urări de sănătate, liniște și bucurie alături de cei dragi. Fie ca Nașterea Domnului să ne aducă pace în suflete, speranță și puterea de a rămâne uniți.
Să întâmpinăm Crăciunul cu credință, recunoștință și încredere în viitorul comunității noastre.
Crăciun fericit și sărbători binecuvântate!
Alin Ciprian Schiau Gull
Primarul orașului Agnita

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Crăciunului, vă transmit cele mai sincere urări de sănătate, liniște sufletească și bucurie alături de cei dragi. Fie ca Nașterea Domnului să ne aducă pace în inimă, speranță și încredere în viitor.
Vă mulțumesc pentru sprijinul și încrederea acordate și vă asigur că voi rămâne implicat și dedicat dezvoltării comunei noastre. Să întâmpinăm aceste sărbători cu sufletul deschis, uniți și încrezători.
Crăciun fericit și sărbători binecuvântate!
Cu prețuire,
Claudiu Gheorghe Pâsu
Primarul comunei Cristian

Crăciunul vine, ca de fiecare dată, cu liniște, cu colind și cu lumină în casele oamenilor. În satele Sibiului, unde credința s-a împletit mereu cu munca și cu bunătatea, Nașterea Domnului ne adună laolaltă și ne amintește cât de important este să fim aproape unii de alții.
Să păstrăm rânduiala, omenia și dragostea de sat, să ne bucurăm de cei dragi și să lăsăm lumina Crăciunului să ne încălzească sufletele.
Vă doresc tuturor un Crăciun binecuvântat, cu sănătate, pace și bucurie românească.
Valentin Ivan (în numele colegilor primari de comune din Sibiu).
Președinte Filiala Județeană Sibiu – ACoR

Sărbătorile de iarnă ne reamintesc importanța oamenilor și a legăturilor care ne apropie. Sunt momente care ne invită să încetinim ritmul, să ne desprindem pentru o clipă de agitația zilnică și să redescoperim bucuria de a fi alături de cei dragi, în siguranța căminului și în spiritul de solidaritate care ne definește ca familie și comunitate.
Crăciunul aduce o stare aparte de liniște și apropiere sufletească, îndemnându-ne să fim mai atenți unii la alții, să împărtășim bucuria și să oferim sprijin acolo unde este nevoie. Este o perioadă a generozității, a gândurilor bune și a speranței într-un viitor mai bun.
La finalul unui an intens, marcat de responsabilități, efort susținut și numeroase provocări, acest timp de sărbătoare ne oferă ocazia de a privi în urmă cu recunoștință. Fiecare pas înainte, fiecare obstacol depășit și fiecare reușită au fost posibile prin sprijin reciproc și solidaritate. Din aceste experiențe ne luăm puterea de a continua mai uniți, mai încrezători și mai echilibrați.
În numele militarilor din garnizoana Sibiu și al meu personal, vă doresc ca spiritul Crăciunului să vă aducă pace în suflet, iar Noul An să vă ofere energia și încrederea de a transforma dorințele în realitate, dăruindu-vă împliniri, liniște și cât mai multe motive de bucurie.
Crăciun Fericit!
La Mulți Ani!
Colonel Dumitru Todosiuc
Comandantul Garnizoanei Sibiu

Cu ocazia sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului Iisus Hristos, vă adresez cele mai sincere urări de bine și binecuvântare. Fie ca acest timp al sfintei bucurii să ne întărească credința, să ne aducă liniște sufletească și să ne reamintească valorile care ne definesc ca popor: credința în Dumnezeu, dragostea față de neam și respectul pentru țară.
Să ne păstrăm tradițiile cu demnitate și să rămânem uniți în credință și iubire, pentru ca împreună să putem construi un viitor temeinic și binecuvântat pentru România.
Vă doresc sărbători luminate, cu pace în suflet și bucurie în familie, iar anul care vine să vă aducă sănătate, împliniri și speranță alături de cei dragi.
Senator Luminița Păucean-Fernandes

Ștefania VESA
Ștefania VESA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ovidiu BOICA
Sa ne dea Dumnezeu tuturor ceea ce merităm !…